C A P I T O L U L 18
Q W I N
"Mi-a frânt inima în miliarde
de bucăți, apoi mi-a cerut
să o iubesc în continuare."
O picătură destul de enervantă de transpirație decide să parcurgă un drum lent și agonizant pe lângă arcada ochiului, apoi se pierde, exact când ajunge la jumătatea obrazului. Simt atât de mult lipsa atenției față de propria persoană, îmi doresc să dețin din nou controlul asupra propriului trup. Prea multe perechi de ochi sunt asupra mea, toată lumea se așteaptă să reacționez cumva. Și pe cât de mult încerc să mă abțin, încep să realizez că nu o să mai dureze mult.
Puteau să îmi facă orice doreau mie, pentru că nimic din ce se întâmplă nu este nou. Dar faptul că au ajuns la familia mea, la persoanele pe care le iubesc mai mult decât pe mine și le provoacă suferință, este prea mult de suportat. Pentru prima data în întreaga mea viață, mă simt neputincios. Acum înțeleg pe deplin vorbele tatălui meu. Este bine să stai departe de iubire atunci când vrei să faci afaceri, altfel le pierzi pe amândouă.
M-am lăsat copleșit de sentimente. Altădată, nu aș fi avut nicio problemă să mă lupt cu toți din această începere, câștigam mai mult ca sigur, chiar și fără prea mult efort. Dar acum nu am putut, mă așteptam să o aducă aici pe Emma, dar faptul că au capturat-o și pe Ayana este deja prea mult. Au încătușat-o, de parcă ar putea să se lupte cumva o mână de carne, a cărei înălțime nu depășește un metru șaizeci. S-au asigurat că nu poate să scoată vreun cuvânt, ca nu cumva să rostească vreo vrajă prin care să îi pună la pământ pe toți în mai puțin de o secundă.
Ea este una din cele mai puternice vrăjitoare pe care le cunosc. Dacă a reușit să fie prinsă, înseamnă că a avut un motiv foarte bun pentru care a renunțat la luptă.
Și nu era de ajuns starea în care au adus-o. Una din matahalele care se asigura că nu se îndepărtează a împins-o cu putere în față. Aceasta a căzut în genunchi, exact în fața mea. Când și-a ridicat ochii sticloși către mine, am simțit că o să clachez. Brațele îmi amorțiseră de la forța cu care îmi strângeam degetele în pumni. Continui să îmi repet în minte că trebuie să mă calmez, să îmi amintesc că trebuie să mai îndur puțin, dar devine tot mai greu, mai ales atunci când ea se târăște cât să fie mai aproape de mine.
Abia atunci am reușit să observ vânătăile pronunțate de pe brațe și pe cea de pe obraz. Nici nu vreau să mă gândesc măcar la ce i s-a întâmplat, fiecare gând pare un cuțit tot mai adânc înfipt în inima mea. De aceea nu merită să mai trăiască nicio secundă în plus, niciunul din ei. Exact în momentul în care eram dispus să las la o parte orice plan aș fi avut, doar ca să mă asigur că o răzbun, ea m-a oprit. Și-a strâns puternic ochii, lăsând lacrimile să îi curețe obrajii colorați în roșu, apoi s-a străduit să zâmbească.
Nu mi-am putut abține oftatul, însă mi-am promis că această suferință a ei nu o să fie în van. Fiecare o să plătească cu vârf și îndesat fiecare lacrimă a ei, fiecare suspin, înăbușit de materialul negru și aspru care ii acoperă chipul frumos.
— Acum că toată lumea este prezentă, propun să nu mai tragem de timp, îl aud din nou spunând pe blond și mă încrunt.
Nu trage de timp, dar de mai mult de câteva ore, tot ce face este să se plimbe dintr-o cameră în alta. Înțeleg că nu se mai satură să se laude cu faptul că m-au capturat în sfârșit, dar totuși, deja exagerează.
