C A P I T O L U L 21
S H A W N
"Pot să aștept. Zile, luni, ani.
Sunt dispus să îți acord cât
timp ai nevoie, dacă la sfârșit
o să te întorci la mine."
...CU CÂTEVA ORE ÎN URMĂ...
Clădirea este uriașă. Toate părțile arată la fel, dar și toate ușile sunt încuiate. În jur miroase a ceva ciudat, o combinație între șosete transpirate și motorină. De la intrare, de când am plecat de lângă Gabriel, am avut 'norocul' să întâlnesc patru vampiri, în locuri diferite, bineînțeles. Doi dintre ei însă păreau experți în luptă și a durat ceva timp să reușesc să îi dobor. Încă mă doare destul de rău capul, ținând cont de toți pereții cu care am făcut cunoștință numai în ultimele minute. Totul fără să găsesc pe cineva cunoscut, aparent.
— Mai repede, haideți!
Trei vampiri cu mult mai înalți decât mine trec în fugă, mormăind niște cuvinte pe care nici măcar nu am încercat să le înțeleg. Reușesc însă să mă ascund la timp, dar și să îmi țin respirația. Dacă unul din vânători nu ar fi venit cu ideea distragerii, ne-ar fi fost imposibil să pătrundem în această zonă. Se atacă de peste tot, dacă nu ești suficient de precaut, te poți trezi oricând cu un vampir care îți respiră în ceafă.
Mă opresc în dreptul unui perete, respirând greu.
Am obosit.
Am călcat cuvântului tatălui meu, am adunat o echipă de vânători am plecat, pentru a nu știu câta oară să o salvez pe Emma. Doar că, de această dată nu am mai păstrat tăcerea. L-am sunat pe Thomas și i-am povestit tot ceea ce trebuia să știe. Cum fiica lui, cea pentru care toți se îngrijorau că a fost chinuită lunile în care nu am știut nimic de ea, are o relație cu acel vampir. Dacă pe mine nu a vrut să mă asculte când i-am explicat cât de greșit este acest lucru, poate părinții ei o să obțină vreun rezultat.
M-am tot învârtit prin clădire fără ca măcar să știu unde mă îndrept și nu am găsit nimic. Majoritatea ușilor sunt încuiate. Vampirii roiesc în jur. Încep să cred că totul a fost o capcană, doar ca să pun vânătorii în pericol și să pierdem timp prețios. Încă mă simt amețit din cauza loviturilor și sunt destul de sigur că încheietura mea dreaptă a avut cel mai mult de suferit, din moment ce simt o durere acută în locul respectiv de fiecare dată când o mișc în orice fel.
Dar exact când credeam că am bătut degeaba atâta drum, am dat de o brunetă speriată ce alerga de parcă viața ei depindea de acel lucru. Avea părul împrăștiat pe toată fața și respira atât de greu încât oricine ar fi reușit să o audă de la o mare distanță. Am așteptat să ajungă în dreptul meu, apoi m-am repezit spre ea și am tras-o spre mine. Din moment ce o cunoșteam suficient de bine, am reușit să îi acopăr gura înainte să înceapă să țipe disperată.
— Stai locului! mârâi și o apropii mai mult de mine atunci când alți doi vampiri trec pe lângă noi cu o viteză amețitoare.
Ea nu încetează să se zbată și să încerce să mă lovească cu mâinile pe care abia le mai pot ține prinse doar cu un singur braț. Coastele mă furnică dueros arunci când cotul ei mă izbește brusc și măresc strânsoarea, abtinandu-mă să nu mârâi de durere. Nu știu cum a reușit să scape de oriunde ar fi fost până acum, dar ținând cont de temperamentul ei și de cunoștințele reduse în materie de luptă, e o minune și faptul că încă mai este în viață.
— Îți dau drumul, dar mai întâi promite-mi că faci liniște, îi șoptesc și aproape imediat aprobă.
Îmi aruncă o privire ciudată atunci când se întoarce, de parcă se bucură să mă vadă dar parcă nu. Eu în schimb nu îmi doresc decât să mă pot teleporta, doar să ne știu în siguranță, acasă.
