C A P I T O L U L 15
E M M A
"Câteodată trebuie să te iubești
pe tine mai mult decât iubești
să îi faci fericiți pe ceilalți."
— Nu poți uita cine ți-a fost alături, mârâie Shawn, după ce mi-a apucat cu brutalitate brațul și m-a obligat practic să ne retragem în bucătăria Ayanei.
Nu e ca și cum vârcolacii au auzul la fel de bun ca cel al vampirilor și sunt capabili să audă perfect la o distanță așa mică. Ii respect decizia totuși, până la urmă are dreptul să fie șocat și furios și confuz. Dar nu o să îi mai permit să se comporte cu mine de parcă sunt nevoită să ascult fiecare 'ordin' al său. Pentru că asta a început să facă, să mă trateze ca pe o subordonată. De parcă eu nu îmi dau seama cât de absurdă pare ideea ca eu să mă întorc la cel care se presupune că m-a ținut sechestrată timp de două luni.
— Nu o fac.
Cu toții, chiar dacă au făcut anumite greșeli, au fost alături de mine. Desigur, nu pot uita tot ce s-a întâmplat, dar pot încerca să trec peste. Pentru că din acest motiv se spune că trecutul se lasă în urmă. Altfel, cu toții am rămâne agățați de niște lucruri și am uita să mai trăim în adevăratul sens al cuvântului.
— Te-au obligat, nu? insistă. Ai încredere în mine, Emma. Sunt capabil să te protejez, trebuie doar să îmi spui.
Râd. Nu pentru că situația este de-a dreptul penibilă, ci pentru că mă simt de parcă până acum am tot vorbit pereților. Degeaba încerc să îi tot explic, să îl fac să înțeleagă. Și-a fixat o idee în minte pe care pare că vrea să o susțină până la capăt.
— În momentul ăsta dai cu piciorul oricărui lucru bun care ți s-a întâmplat vreodată, explică exasperat. Mi-ai tot repetat că îi urăști, te-au transformat într-un vampir și ți-au distrus viața, continuă, în timp ce mâinile sale îmi agită frenetic umerii. Ce s-a întâmplat brusc, de ești capabilă să îi urmezi pe ei către moarte?
A intervenit iubirea. Am început să mă iubesc pe mine însumi și să realizez că vorbim și despre viitorul meu de fiecare dată când cineva face un plan. Și eu contez. Și fericirea mea contează. Doar că el nu realizează încă acest lucru.
Ridic din umeri.
Sunt conștientă că orice răspuns aș oferi nu o să îi fie suficient, decât dacă aleg să spun ceea ce vrea să audă. Oftează, exact cum mă așteptam și privește pe geamul micuț din partea dreaptă. Fiecare minut contează. Fiecare minut în care eu încerc să îl liniștesc pe Shawn înseamnă unul în plus de durere pentru Qwin. Nu mai are nimic de spus, așa că mă grăbesc să ajung la ușă. Exact înainte să ating mânerul, vocea sa, asemănătoare mai mult unei șoapte ajunge la urechile mele.
— Părinții tăi... ce crezi că o să spună despre asta?
Realizez că în ultimul timp am început să îmi mușc interiorul obrajilor de fiecare dată când sunt stresată. Nici măcar nu îl mai pot privi în ochi, pentru că privirea lui parcă imploră să mă răzgândesc. E o sclipire ciudată acolo, pe care nu o recunosc. Nu îl mai recunosc.
— O să le zic adevărul, înghit în sec.
Merită să știe că viața mea nu a fost tocmai roz în ultima perioadă. Sunt sigură că o să înțeleagă oarecum, că atunci când am luat această decizie m-am gândit și la binele lor. Nu o să fie capabili să mai locuiască sub același acoperiș cu un vampir. Niciun nu o să mă mai poată privi în ochi la fel ca înainte, știind tot adevărul. Sunt complet sigură de acest lucru.
