Jurnalul unei păcătoase

Te va avea oricum

        Dimineață ne-am trezit când afară încă era întuneric, ne-am îmbrăcat și am început treaba. Spălatul geamurilor, ștersul prafului, măturatul în toate încăperile, curățarea toaletelor, totul se făcea în liniște și uneori, sub supravegherea lui miss Jane. Care avea cearcăne mari sub ochi și era trasă la față, ceea ce îmi confirma faptul că scandalul de aseară fusese cât se poate de real. Îmi părea rău pentru ea, însă încercam să nu mă gândesc prea mult la asta. Nu știam ce fel de oameni sunt, nu le cunoșteam problemele și nici nu era treaba mea. Speram să mă obișnuiesc repede cu această postură în care mă aflam, pentru că trecusem printr-o multitudine de stări și situații într-un timp foarte scurt. Continuam să lustruiesc vitrina, cu ea la masă la doar câțiva pași, în timp ce își bea ceaiul. Karla apăru, urmată de un domn mai în vârstă, îmbrăcat în costum negru și care avea o servietă specifică medicilor.

       — Miss Jane, domnul Krakov a ajuns, spuse ea, apoi se înclină ușor și merse în pragul ușii, așteptând noi ordine.

       — Mihail, cât mă bucur să te revăd! Spuse femeia, ridicându-se în picioare, zâmbind și întinzând mâna spre el.

       — Mereu e o plăcere, răspunse bărbatul și îi luă mâna, sărutând-o stângaci.

       — Te servesc cu ceva?

       — Nu, mulțumesc, refuză bărbatul și Karla se întoarse și plecă, apoi o întrebă îngrijorat: spune-mi, ai reușit ceva la clinica din Viena?

        Jane își așeză o mână pe abdomen, apoi o retrase repede, întristându-se.

       — Se pare că nu, se confesă ea. Și mă tem că nu mai am timp, Mihail! Alfred a devenit foarte... iritat din cauza acestui subiect!

       — Ți-am spus că în lagărul lui este cel mai mare...

       — Nici nu vreau să aud, oftă ea neputincioasă și enervată. Nu ar concepe niciodată așa ceva, să mă atingă un...

        Se opri, apoi puse o mână peste brațul doctorului:

       — Putem continua discuția sus, te rog?

       — Desigur, se încruntă bărbatul și amândoi au dispărut la etaj.

        În seara aceea, Alfred băuse până târziu cu prietenii lui, soldați. Erau veseli și cântau cântece patriotice sau de război, râdeau tare și făceau glume deocheate, dar oricât ar fi băut, el pare că își păstra mereu luciditatea intactă, comparativ cu ceilalți soldați. Noi, în schimb, continuam să le umplem paharele cu vin și să ducem rom la masă. Miss Jane ne spusese că vinul e scump și să îl oferim cu măsură, însă dacă stăpânul casei strigă că mai dorește, nu prea ai cum să îl refuzi. Așa că mergeam când eu, când Magda, pentru că Karla adormise lângă foc și sforăia ușor. La un moment dat, stăpânul îi făcu un semn subtil din cap Magdei, pentru a se apropia. Aceasta făcu întocmai, iar el spuse:

       — Paharul meu e gol.

        Nu îmi plăcea felul în care o privea. Bineînțeles, am mai văzut bărbați privind-o așa, dar nu la ei în casă, nu cu soțiile care probabil dormeau la etaj. Magda luă carafa cu vin și o apropie de pahar, dar el luă paharul și îl așeză cât de departe îi permitea mâna. Aceasta se întoarse și îl privi în ochi, iar el făcu la fel. Cu o privire calculată și rece, în ciuda faptului că băuse considerabil, aștepta ca ea să îl servească.

       — Toarnă.

        Ceilalți priveau scena amețiți, rânjind și știam că nu pot să intervin, oricât de mult mi-aș dori. În cele din urmă, Magda se apleacă peste masă și îi turnă vin în pahar, iar Alfred își coborî privirea spre mijlocul ei, spre fund și spre picioarele care se dezgoleau ușor pe măsură ce executa ordinul, fără a se mișca măcar un milimetru din poziția sa. Asta îmi dădea fiori mai mult decât orice bărbat care încercase până acum să îi ajungă între picioare.

        Magda așeză înapoi carafa, însă bărbatul o prinse de mână și o trase spre el. Îi băgă o mână pe sub fustă în timp ce o ținea strâns de braț, apoi mârâi în timp ce își îngustă ochii:

       — Cât de bine te pricepi în pat, roșcato? Sau ești la fel de stricată ca nevastă-mea?

        Aceasta se smulse din strânsoarea lui în același timp în care eu am făcut un pas spre ea. Un zgomot subtil ne distrase atenția și ne-am îndreptat toți privirile spre capătul de sus al scărilor, de unde miss Jane privea totul. Magda o privi cu groază și se smulse din strânsoarea bărbatului, fugind în camera noastră. Femeia dispăru înapoi la ea în cameră, stăpânul se pare că realizase ce făcuse, pentru că puse punct petrecerii, iar eu am trezit-o pe Karla și am așezat totul la loc. Apoi am mers amândouă în camerele noastre. Magda era schimbată, sub plapumă, cu spatele la mine. M-am așezat lângă ea și i-am mângâiat părul.

       — Nu e vina ta, am șoptit.

       — Crezi că va conta? Întrebă și era o întrebare retorică, pentru că nu aveam răspuns nici una dintre noi.

        Aveam să aflăm a doua zi, pentru că în timp ce Magda tocmai se pregătea să ducă un coș cu rufe spălate afară, la întins, miss Jane coborî hotărâtă scările. Magda se opri când o văzu, neștiind probabil cum să se comporte din cauza rușinii. Însă femeia se opri în fața ei și o plesni tare peste față, cu ochii plini de lacrimi. Magda rămase câteva secunde nemișcată, apoi se întoarse lent și o privi direct în ochi.

       — Nu îți vreau bărbatul, îi spuse în arabă și înainte să îi traduc, ea răspunse cu lacrimile curgandu-i pe obraji:

       — Știu. Dar te va avea oricum.

        Apoi îi luă coșul cu haine din brațe și merse afară, ocupându-se ea de ele. Și am lăsat-o, pentru că știam că are nevoie de asta. De ceva care să îi țină mintea ocupată, să o distragă de la toate gândurile negative și problemele cu care se confruntă. Însă știam că e doar o soluție temporară, din păcate.

        Ne-am văzut de treabă în continuare, deși îmi făceam griji pentru Magda. Nu era un semn bun tot ceea ce se întâmpla, dar unde puteam să mergem? Dacă am fi încercat să fugim, soldații lui ne-ar fi găsit în cel scurt timp. Nici măcar nu știam unde eram, pentru numele lui Dumnezeu! Iar în acele momente, aveam nevoie de El mai mult ca niciodată.