Jurnalul unei păcătoase

Oh, iubito, lasă-mă să te învăț!

        Seară de seară, unul sau doi bărbați îmi vizitau camera. Uneori, aveam dureri după și plângeam până dimineață, adormind doar când soarele îmi încălzea blând fața. Iar oricât m-aș fi spălat, frecând fără milă cu o cârpă pielea până se făcea roșie, tot nu scăpam de acea senzație. Eram murdară, atinsă de prea multe mâini, folosită în scopuri mult prea superficiale. Singurul lucru ce mă mai făcea ca să zâmbesc era Oscar. Dragul meu Oscar se rotunjise puțin, datorită faptului că mânca mai bine, iar mama  hotărâse să îl trimită la școală. I-am promis că îi voi aduce bani pentru haine noi și încălțăminte.

        Domnul Klaus îmi rămăsese în gând și în inimă, iar eu pecetluiam această iubire secretă cu funda pe care mi-o legam zi de zi în păr. Însă după-amiaza aceea fusese specială pentru mine. Am intrat în cafenea și m-am așezat lângă geamul imens, larg deschis, pentru a putea privi lumea de afară. Chiar în fața geamului, era o mică terasă cu mese și scaune din fier și toată lumea prefera ca să stea acolo, ținând cont de vremea plăcută. Însă nu și eu. Eu eram o renegată, o păcătoasă, iar din cauza asta, preferam să stau înăuntru. Am primit cafeaua cu mult lapte și am sorbit încet, pierdută în gânduri. În acel moment, domnul Klaus s-a așezat la masa din fața mea, cu spatele la mine, însă atât de aproape, încât mi-am ținut respirația pentru o clipă. Tot ce ne despărțea era un geam deschis larg.

        Oare știe că exist?

        Cum ar putea? Și totuși, era atât de aproape de mine, încât ar fi fost suficient ca să îmi întind mâna și i-aș fi simțit părul de la ceafă cu vârfurile degetelor. Oare era moale și gâdila? Sau poate era aspru și înțeapa ușor?

        Îl vedeam mai mereu, dar el nu avea cum să mă vadă tocmai pe mine. Costumele lui erau din stofă de calitate, făcute la comandă, pentru că mereu croiala îi venea la fix și îl avantaja. Nici nu se compara cu țesăturile pe care mi le permiteam, de la micul magazin din colț. Părul șaten îi era tuns aproape scurt și mereu pieptănat îngrijit, într-o parte. Avea aerul unui bărbat care știe exact cât valorează. Care obține mereu ceea ce vrea și care te-ar putea convinge ca să îți vinzi sufletul, doar șoptindu-ți la ureche.

        Simpla lui prezență îi făcea pe ceilalți domni ca să îl privească cu respect, femeile să ofteze, fluturând din gene și săracii ca noi, să râvnească la viața de care el se bucură. Dar, eu nu făceam nimic din toate astea.

        Ziua mea era mai frumoasă doar pentru că îl văzusem astăzi.

        În seara aceea, un bărbat înalt, suplu și tinerel a apărut în casă. Era vesel, tocmai dăduse pe gât două pahare mari de coniac. Se apropie de mine, zâmbind larg și vorbi cu un puternic accent:

       — James Carter, domniță, îmi sărută mâna. Și tu ești...?

       — Eva, am răspuns, zâmbind. James Carter? Nu ești de aici.

       — Ai dreptate. Sunt din America, negoțul m-a adus pe continent. Ești foarte frumoasă, apropo, îmi trase cu ochiul și eram încântată, dar și uimită de întreaga lui nonșalanță. Acest parfum al tău..., inspiră adânc, cu un zâmbet în colțul gurii, pară și... frezie?

       — Tuberoză, am spus și el chicoti.

       — Tuberoză, exact. Un miros extrem de personal, pot să spun.

       — Mulțumesc, am spus nesigură și el râse.

       — E de bine, crede-mă. Ei bine, ce ai spune să urcăm puțin în camera ta? Mă doare spatele și chiar aș vrea să mă întind puțin.