Jurnalul unei păcătoase

Totul se termină cu mine

        Despărțirea de domnul Klaus a însemnat o eliberare, însă și o povară în plus. Nimic nu e gratuit în lumea asta și, de obicei, cele mai scumpe lucruri nu sunt plătite cu bani, ci cu bucăți de suflete. Am înțeles asta mai demult, acum doar mi se confirma din nou.

        Era Duminică. Pregătisem mâncare pentru toată lumea, dar liniștea care învăluia conacul nu prevestea nimic bun. În sufragerie, masa era atent aranjată ca de obicei, dar Alfred, miss Jane și micul Hans erau la etaj, în cameră. Afară așteptau doar doi soldați, câte mașini erau și parcate în fața casei. Săptămâna aceea au tot dus bagaje și acte, iar noi ne întrebam dacă urmează să ne mutăm, însă nimeni nu ne spunea nimic. La un moment dat, sună telefonul și după o perioadă de liniște, cei trei au coborât în grabă. Alfred strigă ceva care semăna cu un ordin, soldații au intrat agitați în casă, iar miss Jane în brațe cu Hans au ieșit în întunericul de afară împreună cu ei. Priveam totul înmărmurite, în pragul ușii de la bucătărie, când stăpânul, care rămăsese ultimul, se opri brusc și se întoarse spre noi. Ne privi o clipă, scoase pistolul din teacă și veni hotărât spre noi. Înainte să putem reacționa, îi lipi Magdei țeava subțire de frunte, privind-o în ochi. Un fior crunt mi-a străbătut corpul și mi-a luat cu el respirația, bătăile inimii, echilibrul, tot ce mă ținea întreagă ca om. Disperarea puse stăpânire pe mine și frica, mână în mână cu ea, mă paralizase complet, pentru că orice mișcare făceam acum putea fi fatală.

       — Te rog..., am șoptit și o lacrimă mi-a traversat obrazul atât de repede, încât nu știam sigur dacă chiar s-a întâmplat.

       — Ține-ți gura! Mârâi el fără a-și lua ochii de la ea și broboade de sudoare au început să i se formeze pe frunte.

        Îmi era frică și să clipesc, ca nu cumva acest gest să declanșeze arma aceea nenorocită. Iar Magda, frumoasa mea Magda, stătea dreaptă în fața lui și își privea călăul în ochi. Fără pic de teamă, doar cu siguranța celui care știe că asta îi va aduce liniștea. Îl sfida probabil pentru prima dată și dacă nu ar fi fost acest context, aș fi fost extrem de mândră de ea. Un asemena gest îi readucea ei în sfârșit demnitatea pierdută, dar eu eram cea care nu eram pregătită să îi dau drumul. Era tot ce mai aveam pe lumea asta și deși știam că poate așteptase momentul ăsta de mult timp, într-un mod egoist m-aș fi opus cu fiecare fibră a ființei mele.

        Monstrul clipi de câteva ori, încruntându-se ușor, mușchii feței lui tremurând din cauza tensiunii care pusese stăpânire pe el. După câteva clipe lungi cât o eternitate, o voce slabă și nesigură de femeie ne distrase atenția:

       — Alfred?

        Acesta se întoarse cât pentru a o privi, fără a dezlipi însă țeava pistolului de fruntea Magdei. Miss Jane îi rostise numele cu îndoială și neîncredere, ținând cont de scena din fața ei.

       — Așteaptă-mă afară! Ordonă el tare și clar.

       — Ce faci? Întrebă ea pe același ton, uitându-se fugitiv la Magda și revenind asupra lui. Lacrimile i-au tulburat privirea și a înghițit în sec.

       — Așteaptă-mă naibii afară! Țipă stăpânul și noi toate am tresărit speriate, înafară de Magda.

       — Nu! Ridică și ea tonul, dar în voce îi tremurau lacrimile pe care se abținea cu greu să le ascundă. După tot ceea ce se întâmplă, te-ai întors să îi curmi viața! De ce?

       — Pentru că este a mea! Zbieră el, saliva sărindu-i din gură în timp ce nu își dezlipea privirea de pe chipul Magdei. A mea! Și totul se termină cu mine!