Jurnalul unei păcătoase

Știi la ce se pricepe cel mai bine o femeie?

        Curând după cele două înmormântări, dintre care doar una a fost jelită cu adevărat, am fost nevoită ca să îmi găsesc un loc de muncă adevărat. Am încercat ca să fiu de ajutor la o brutărie, însă bărbatul de acolo era un gras libidinos, care încerca zilnic să îmi atingă zonele intime și îmi făcea avansuri neobrăzate pe față. Am plecat imediat după ce i-am dat o palmă sănătoasă peste obrajii grași și unsuroși. Apoi, doamna Lu, o femeie de vreo patruzeci de ani, cochetă și fără copii, m-a luat la ea în parfumerie. Spunea că vom vinde foarte bine dacă reușesc să conving bărbații ca să cumpere, cu zâmbetul meu atrăgător. Însă mă rușinam repede, îmi feream des privirea și dacă un bărbat încerca să tragă de timp pentru a vorbi mai mult cu mine, deveneam și neîndemănatică. Însă am memorat peste douăzeci de miresme, cele mai comune, pe care oamenii le alegeau pentru a-și crea propriile miresme sau sticluțe pentru a le oferi cadou.

        În timp ce femeile alegeau trandafiri, vanilie și flori de portocal, bărbații alegeau esență de piper verde, mosc sau lemn parfumat. Într-una din zile, un bărbat a intrat pe ușa parfumeriei. Doamna Lu, ușor agitată și vizibil îmbujorată, îmi făcu un semn discret din cap, transmițându-mi că se ocupă ea. A dispărut câteva clipe în separeu și mi-am întors privirea spre bărbatul care tocmai o făcuse pe una dintre cele mai aranjate și distinse femei să roșească. Cu o curiozitate de copil, l-am analizat din cap până în picioare. Avea părul șaten, atent pieptănat ușor spre spate. Ochii de culoarea mării,  un azuriu jucăuș, care probabil au dezbrăcat din priviri sute de femei. Buzele frumos conturate, cea de jos puțin mai plină decât cea de sus, iar trupul înalt și bine făcut era acoperit de un costum maro închis, care părea foarte scump. L-am apreciat spre maxim treizeci de ani. Privirile ni s-au intersectat doar o secundă, însă lumea mea a rămas pe loc. Verdictul era dat deja, de inima mea care începuse să-mi danseze frenetic în piept.

        Era cel mai atrăgător bărbat pe care eu îl văzusem vreodată.

        Doamna Lu s-a întors grăbită, cu un pachețel frumos aranjat, legat cu o panglică albă din dantelă. Însă când domnul acela chipeș a vrut să bage pachetul în buzunar, panglica s-a desprins și a căzut pe tejghea.

       — Oh, domnule Klaus, îmi pare tare rău! Durează doar o secundă...

        Și în timp ce ea se întindea după fundă, ca să repare stricăciunea, bărbatul ridică o mână, zâmbind în colțul gurii.

       — Este perfect așa, Lu. Mulțumesc.

        Și a ieșit pe acele uși la fel cum a intrat, încrezător și cu capul sus. Îmi amintesc că am rememorat cuvintele acelea doar pentru a-mi reaminti la nesfârșit vocea lui groasă și fermă. Doamna Lu a aruncat mica bucată de material la gunoi, însă eu am luat-o pe furiș și mi-am prins două șuvițe de păr la spate cu ea, înnodând-o într-o fundă delicată.

        Aveam să o port mult timp de atunci încolo.

        Am încercat să o descos pe Lu în legătură cu cel pe care l-a numit "domnul Klaus", dar era foarte rezervată în privința asta. Tot ce aflasem era că afacerile lui îi implicau pe Recuperatori și că oamenii ca el preferau orașele mici, ca ale noastre. Nimeni nu se băga în problemele lor, poliția era ușor de controlat și cât despre pachet, era un client fidel al parfumeriei.

        La ora închiderii, m-am grăbit să cumpăr pâine și lapte, apoi m-am întors acasă, unde mama și Oscar mi-au luat din mâini cumpărăturile înainte de a mă saluta.

       — Trebuie să facem ceva pentru a supraviețui, Eva, spuse mama la un moment dat, în timp ce mâncam toți trei. Tatăl tău, păcatele fie-i iertate, așa cum a fost el, dar a întreținut familia asta.

        Am ridicat o sprânceană, surprinsă, însă nu am spus nimic. Ea a continuat:

       — Banii pe care îi aduci tu nu ne ajung și eu singură nu reușesc să termin toată treaba pe câmp. Trebuie să am grijă și de Oscar și oricum, seceta a distrus aproape jumătate de recoltă.

       — Și ce vrei de la mine, mamă? Am întrebat-o fără să o privesc. Nu există alte locuri de muncă pentru femei în oraș și sunt toată ziua la magazin, nu am cum să te ajut cu Oscar sau pe câmp.

       — Nu știu, nu știu, se frământa ea, dar o cunoșteam mai bine decât oricine. Știam că mai are ceva de zis, așa că îmi mâncam liniștită felia de pâine mai departe.

        Oscar, care avea doar șase ani și era cu zece ani mai mic decât mine, chicotea și mă chema în șoaptă ca să mă joc cu el. I-am zâmbit și m-am ridicat de la masă. Atunci, mama își ridică capul și vorbi iar:

       — Cred că știu cum ai putea ca să ne ajuți mai mult. Și să îți fie și ție mai bine, desigur.

        Am privit-o și ea clipi de două ori.

       — Știi la ce se pricepe cel mai bine o femeie? Mă întrebă ea, direct.

       — Să fie soție? Am ridicat din umeri. Mamă?

       — Amantă, spuse ea, apoi se ridică în picioare și veni lângă mine, vorbind de parcă tocmai am pune la cale un plan măreț. Uite, mama Daya, așa cum îi spun toți, are o casă în care tinerele fete pot învăța arta seducției. Dacă o lași ca să îți arate tot ce știe, vei avea fiecare bărbat la degetul mic. Nu îți vei mai face griji niciodată cât poți să mănânci, sau cu ce te vei îmbrăca mâine. 

        Am ascultat tot ceea ce spune, în timp ce o forță care mă obliga ca să mă răzvrătesc, probabil specific vârstei, creștea în mine. Totuși, tonul meu a fost jos, însă extrem de tăios și acuzator:

       — Ai lăsat-o pe Ilda singură cu nenorocitul ăla de fiecare dată când el ți-o cerea, deși știai ce îi face. Acum mă trimiți la produs? Sunt curioasă ce ai pregătit pentru Oscar. Totul să fii tu bine, mamă.

        M-am aplecat și l-am luat pe Oscar în brațe, simțindu-i coastele tot mai pronunțate pe zi ce trece prin hainele mari și jerpelite. Nu că eu eram mai bine îmbrăcată, însă îi purtam acum și rochiile Ildei, trei la număr. Așa că am ieșit afară și ne-am jucat până la lăsarea întunericului.

        Deși îmi era o frică teribilă de ceea ce urmează, știam deja că decizia a fost luată. O voi face pentru Oscar. Voiam să îi ofer ce nu am avut nici una dintre noi.

        Așa că a doua zi, am căutat-o pe mama Daya.