Capitolul 1

8.6K 422 23
                                    

Razele soarelui imi dansează pe fata, fortandu-ma sa imi deschid ochii, care odată ce fac contact cu lumina puternica incep sa ma doară si realizez ca nu mai am nici o șansa sa adorm din nou. Dupa ce ma dezmeticesc putin, imi încep anevoiosiul proces de a ma ridica, taraindu-mi încet picioarele afara din pat. Când in sfârșit reușesc sa ma țin pe picioare, ma îndrept către geam, trăgându-mi din mers o pătura pe spate, deoarece este putina răcoare.
Este o dimineața frumoasa de Septembrie, cerul este destul de senin, fiind umbrit doar de câțiva nori.
Oamenii se plimba pe strada, unii grabindu-se sa ajungă la serviciu.
Cum nu ma aflu de prea mult timp in oras, nu cunosc locurile din jur.
Chiar nu am fost incantata de ideea de a venii aici, dar mama a fost promovată asa ca am fost oarecum forțata sa ma mut.
Plictisita, ma decid sa merg pana la baie sa fac un dus, iar dupa sa cobor la micul de jun.

-'Neata mama, spun eu intrând in bucătărie.
-'Neata si ție Mayra spune mama. Maine va fi prima ta zi de scoala aici. Ce părere ai?
Hmm mda, grozav mod de a începe o conversatie. Ce puteam spune? Ca urăsc locul asta? Ca ma aflu aici doar datorită ei?
M-am mulțumit in schimb sa mormai un 'da' in timp ce imi turnam lapte peste cereale.
-Stiu ca mutarea a fost grea pentru tine, dar maine o sa fie prima zi de liceu, asa ca nu o sa fi singura noua, continua ea pe un ton jovial ușor forțat, de parca încearcă sa se convingă mai mult pe sine însuși decât pe mine ca a făcut decizia corecta.
-Poate, dar tot nu cunosc pe nimeni aici.
-O sa te descurci, ai sa vezi.
Mda. Speram sa fie asa.
-In sera asta o sa intarzi, imi spune mama atrăgându-mi atenția. Am un client important si avem multe lucruri de discutat.
Off, aceeași poveste de fiecare data.
-E ok, am spus eu dupa care mi-am luat un mar si am plecat in camera mea.
Mai tarziu am ieșit sa ma plimb si m-am îndreptat spre singurul local pe care i-l cunosteam. M-am asezat la masa si am comandat un ceai.
Chelnerița mi l-a adus peste câteva minute, iar eu am inceput sa il amestec absenta in timp ce priveam pe fereastra, la oamenii de pe strada, intrebandu-ma cum o fi viata lor. Cu siguranța nici una nu e la fel de patetica ca a mea la momentul de față. Dar hei cine sunt eu sa ma iau de soarta și corectitudinea pe care o arata, nu?
Tot privind in continuare trecătorii, in momentul in care am văzut pe langa geam o femeie, am putut simți din partea ei un sentiment de fericire, iar la un momentdat mi sa părut ca ii pot percepe aura de o culoare roz-trandafiriu.
Stai asa. Oare înnebunesc sau m-am uitat la prea multe filme? Mai mult ca sigur a doua varianta.
Cum sa vad aurele oamenilor?
Mi-am îndreptat iar privirea spre geam, convinsă ca fusese doar imaginația mea, cand sa intamplat același lucru in momentul in care un bărbat traversa strada spre cafenea, doar ca din partea lui am simțit ura si manie, iar aura lui avea culoarea cerului pe timp de furtuna.
Chiar cred ca înnebunesc. Tulburata de cele vazute si cu ceaiul de mult uitat pe măsuță, ma ridic si merg sa plătesc consumatia, insa cand dau sa ies intru in cineva, scapandu-mi portofelul pe jos.
-S-scuze, nu eram atenta, bolborosesc eu, privind rusinata in pământ.
Cand imi ridic in sfrsit privirea dau de o pereche de ochii albastri- electrizanti la care ma uit ca hipnotizata, pana cand vocea băiatului ma trezește-te din transa:
-Nicio problema, spune el ranjind spre mine in timp ce imi întinde portofelul.
Am murmurat un mulțumesc si am încercat sa ies cat mai repede din cafenea fara sa ma impiedic.
Odată ajunsă in strada las răcoarea aerului de toamna sa imi învăluie fata si obrajii imbujorati, dupa care pornesc cu pași mari spre casa, având in minte o grămada de intrebari la care nu am timp sa găsesc răspunsul.

********

-Mayra, trezeste-te! Spune mama aflată in dreptul usii.
-Inca 5 minute, spun eu si imi trag perna peste fata.
-Daca nu te trezești acum, o sa intarzi! ma avertizează mama.
-Bine bine, bomban eu in timp ce ma dau jos din pat si ma tarasc spre baie.
Dupa un dus rapid, imi trag pe mine o pereche de blugi negri stramti si o bluza vișinie care imi lasa unul dintre umeri goi. Imi iau o jacheta deasupra, si imi arunc geanta pe umăr dupa care cobor in bucătărie.
-Stai jos si mănâncă imi spune mama in timp ce își unge o felie de pâine prăjită cu gem.
-Nu mai am timp sa mănânc plus ca nu mi-e prea foame. O sa imi iau ceva de la cantina, spun eu văzând privirea de protest de pe fata mamei.
O sărutat repede pe frunte si ies din casa inainte sa mai poată spune ceva.
Dupa 10 minute de mers pe jos, ajung in fata liceului.
'Este de 2 ori mai mare ca vechea mea scoala' imi spun eu iar palmele incep sa imi transpire.
Trebuie sa ma linistesc. Sunt doar câteva ore. Pot sa fac fata.
Sau cel puțin asa sper...
Intru in holul aglomerat si arunc o privire orarului meu care imi arata ca prima ora am engleză, in sala 13B.
Stai, inainte de asta parca trebuia sa mergem in amfiteatru pentru discursul directorului.Schimb direcția si ma îndrept spre ușa spre care mergeau cei mai multi elevi. Ajunsă acolo, ma asez pe scaunele de pe rândul cel mai din spate si vad cum își face apariția pe scena un bărbat cu parul ușor încărunțit,cu o privire calma dar serioasa, probabil nu mai bătrân de 40 de ani.
-Buna ziua, dupa cum știți eu sunt directorul liceului Gremmings si vreau sa va urez bun venit. Sper sa...
Iar de aici cuvintele lui s-au pierdut pentru ca l-am zărit pe el.
Nu pot sa cred. Era băiatul in care am intrat ieri in cafenea.
Mi-a aruncat un zâmbet de 250 de kilowati, dupa care s-a asezat cu vreo doua rânduri in fata mea.
Ma pregăteam sa imi îndrept privirea spre director cre tocmai își încheia discursul, cand am vazut o fulgerare prin aer cu coada ochiului.
M-am intors si am dat cu ochii de o fata îmbrăcată intr-o camasa de noapte alba,dar cand i-am privit fata socul a fost si mai mare. Ochii ei nu aveau deloc pupile, iar membrele ii erau contorsionate in unghiuri imposibile. Nu m-am mai putut abtine, iar de pe buze mi-a ieșit un tipat înăbușit.
Majoritatea elevilor au plecat, dar cei rămași s-au intors si sau uitat la mine ca la o nebuna.
-Nu o vedeți? Nici măcar nu are pupile! Spun eu ingrozita.
Ceilalți au inceput sa se îndepărteze de mine, aruncându-mi insulte batjocoritoare, dar fata acea se afla inca acolo.
-C-cine esti? întreb eu cu o voce sugrumata.
Fata s-a mulțumit sa se uite la mine( cel puțin asta cred ca făcea), iar pe buze i s-a extins un zâmbet care mi-a înghețat sângele in vine.
Printr-un efort imens mi-am convins picioarele sa se miste si am luat-o la fuga, îndreptându-ma spre curtea din spate si ascunzandu-ma dupa un copac.
Dupa câteva secune, aud zgomot de pași in spatele meu. Ma așteptăm sa dau peste silueta constorsionata, dar era doar o fata bruneta, draguta cu ochii verzi, care s-a asezat langa mine.
-Esti bine? m-a întrebat ea.
-Cred ca da. Presupun ca ai vazut ce sa intamplat nu?
-Da, dar nu ai de ce sa iti faci griji. Pentru ca te cred.
-M-ma crezi?
-Da, dar nu prea pot sa iti explic acum. Hai sa mergem sa ne intalnim cu Will, el iti va explica mai bine. Apropo, numele meu este Cassy.
-Mayra, spun eu, cu vocea mai sigura.
Si asa am pornit impreuna, fara sa am vre-o idee despre faptul ca acea întâlnire imi va schimba radical viata.

ProtectoriiWhere stories live. Discover now