Protectorii

Capitolul 26

Am bântuit pe străzile orașului, fara sa am o ținta anume. Picioarele m-au purtat tot mai departe, pana cand am ajuns la marginea unei păduri. Este același loc in care m-a adus si Will de ziua mea. Am lăsat un oftat sa imi scape printre buze, in timp ce m-am asezat in iarba verde.
De aici pot vedea întreg orașul. De la oamenii care umbla grabiti pe străzi in pauza de servici, la copii care se joaca fericiți in parcuri, si studenții care ies de la ore.
Privindu-i pe totii, si realizând cat de normala e viata lor, incep sa imi doresc sa fiu si eu din nou asa.
Mi-e dor de vremea cand cea mai mare problema a mea era ora de matematica. Sunt puțin invidioasa pe celelalte fete de vârsta mea. Viata lor pare asa de simpla si frumoasa. Si totuși, daca as putea alege intre viata asta, si cea de dinainte sa aflu cum stau lucrurile cu adevărat, as alege-o pe asta. Poate ca nu e chiar asa grozava. Si poate ca sunt la un pas de moarte in fiecare zi, insa cineva trebuie sa faca si asta, nu?
Gândurile mi se invalmasesc din ce in ce mai tare in minte, in timp ce învârt absenta pe deget un fir de iarba.
Inca nu am nici cea mai mica idee cum sa ajung la Gardiene, fara sa mai punem la socoteala faptul ca planul nostru de al salva pe Will e cam subred, iar șansele sunt destul de mici.
Cred ca eram asa de cufundata in gândurile mele, încât nici nu am observat ca s-a asezat cineva langa mine, pana cand si-a dres glasul. Am tresărit speriata, apoi m-am intors pentru a da de niste ochi verzi, încadrați perfect de buclele sătene. Băiatul care stătea langa mine, nu părea sa aibă mai mult de 17 ani. Si-a mai dres o data glasul, si abia acum mi-am dat seama ca ma holbam la el. Mi-am intors stanjenita privirea si i-am adresat un 'buna'.
-Buna si tie, mi-a raspun el cu in ton ușor amuzat. Ce faci aici?
-Aaa, stii tu, am ieșit sa ma plimb. Dar tu?
-Presupun ca la fel ca tine.
Dupa aceste vorbe, niciunul nu mai stia ce sa spuna, iar intre noi s-a așternutut o tăcere incomoda.
-Bine, trebuie sa plec, spun eu ridicându-ma. Mi-a facut placere sa te cunosc!
'Mi-a facut placere sa te cunosc?' Mi-am tras o palma mintala pentru asta, insa nu am avut prea mult timp sa ma cert cu mine, deoarece băiatul, pe al cărui nume inca nu i-l aflasem, s-a ridicat, si din câțiva pași a fost in spatele meu.
-Da-mi voie sa te conduc, a spus el. Mașina mea e parcata chiar langa drum. Si spunând asta, m-a luat de mana si m-a condus pe langa padure, fara sa mai aștepte un raspuns din partea mea.
Okay, deci situația asta nu prea imi miroase a bine. Nici măcar nu i-l cunosc. Ar putea fi foarte bine un criminal. Si totuși, ceva ma face sa am încredere in el. In fond, m-am confruntat si cu lucruri mai rele de atât.
Acesta mi-a deschis portiera mașinii, un Range Rover negru, iar eu am urcat înăuntru. In câteva secunde se afla si el in scaunul soferului, iar apoi mașina a prins viata cu un huruit de motor.
-Stii, am spus eu spărgând tăcerea, inca nu mi-ai spus cum te cheamă.
-Christian, a spus el simplu. Si pe tine Mayra.
Am tresărit la auzul numelui meu. Inca nu m-am prezentat, deci de unde ar putea sti?
Dând glas gandurilor mele, am întrebat:
-De unde sti cum ma cheamă?
-Ai fi surprinsă sa afli cate stiu. Cat despre numele tau, mi l-a spus Cassy. Sunt verisorul ei.
Verisorul ei? Am ramas un pic surprinsă cand am auzit asta, insa unele asemanari erau izbitor de clare. Ma întreb cum nu am observat pana acum. Începând de la aceeași nuanta a ochilor, pana la parul șaten si buclat.
-Ahm, dar de ce ti-a spus Cassy despre mine?
-Era îngrijorată pentru tine, si stia ca nu vrei sa vorbesti despre asta cu ea, asa ca m-a rugat pe mine sa vin.
Am meditat puțin la vorbele lui, iar apoi i-am pus alta intrebare.
-Si cum se face ca nu te-am mai vazut pana acum?
-M-am mutat de curând aici. Vezi tu, parintii mei au murit de curând, asa ca simteam nevoia unei schimbări. Acum stau la parintii lui Cassy.
-Imi pare rau, i-am spus eu, dorindu-mi sa nu fi adus subiectul in discuție.
Ma pregăteam sa mai spun ceva, cand mașina a parcat in fata casei mele. I-am mulțumit si am coborât din mașina. Chiar inainte sa intru in casa, a deschis geamul si a spus:
-Sper sa ne mai vedem! apoi a demarat, lăsând in urama lui o dara subțire de fum.
Am inspirat inca o data aerul proaspăt si am intrat in casa.
Mama nu a ajuns inca acasa, asa ca am urcat in camera mea. Am scos telefonul de la incarcat, si am apelat-o pe Cassy. Mi-a raspuns la al treile apel.
-Hey, a spus ea vesela, ce faci?
-Bine, i-am raspuns eu, apoi am adăugat: nu ai uitat cumva sa imi spui ca vine verisorul tau?
-Scuze May, dar ma gândeam ca ar fi bine sa va cunoasteti. In plus, el nu stie de toată chestia cu protectorii si celelalte, si chiar meriți o pauza, dupa cele întâmplate.
Am oftat. Nu puteam fi supărată pe ea, cand doar încerca sa se asigure ca sunt bine.
-Bine, dar data viitoare, ar fi drăguț daca m-ai anunța.
-Asa o a fac, a spus ea râzând. Am inceput sa rad si eu o data cu ea, nemaiputandu-mi păstra tonul serios.
Dupa inca câteva lucruri discutate, am închis, îndreptându-ma spre baie.
Am facut un dus lung si fierbinte, mi-am îmbrăcat halatul pufos si am intrat iar in camera.
La inceput, nu mi se părea ceva in ordine, pana cand an realizat ce. Pe masuta de toaleta, se afla un trandafir rosu-sângeriu, iar lângă el un bilet:
"In curând vei putrezi si tu in pamant, alături de preaiubitul tau Will."
An citit mesajul de cateva ori, pana sa pricep cuvintele. L-am intors si pe spate si pe fata insa nimic. Nici-o semnătura. Insa, mai mult ca sigur era opera lui Asher.
M-am bagat in pat, trăgând asternuturile moi peste mine. Nu trebuia sa ma îngrijorez acum. Aveam destul timp pentru asta maine. Si totuși, gândul acesta nu m-a linistit de loc.