Protectorii

Capitolul 20

Crengile copacilor trosnesc, facandu-ma sa tresar. Inca este întuneric, iar ceilalti dorm. Ar fi trebuit sa i-l trezesc deja pe Will, ca sa stea el de paza, insa eu nu as putea dormi oricum. Asa măcar am ocupatie. Ma asez in iarba rece, strangandu-mi haina mai bine in jurul corpului.
Vântul rece imi biciuieste pielea, fortandu-ma sa închid ochii.
Ma sprijinesc mai bine de trunchiul copacului, încercând sa imi mișc membrele amortite.

-Hey, de ce nu m-ai trezit? ma întreba Will din spatele meu, facandu-ma sa tresar.
-Pentru ca nu eram obosita, ii raspund eu.
Acesta sa asezat in iarba langa mine, iar eu l-am întrebat.
-Cu mama, ce sa intamplat? spun eu, inghitindu-mi nodul din gât.
-Mama lui Cassy are grija de ea, deci nu ai de ce sa iti faci griji.
Am încuviintat, usurata, la auzul vorbelor lui.
Am stat unul langa altul in întuneric, o vreme îndelungata, fara sa spunem nimic. La un momentdat, mi sa facut somn. Mi-am sprijinit capul de umărul lui Will, iar el si-a pus mana in jurul umerilor mei. Am adormit, liniștita, fara nici un cosmar.

******************

Ne facem loc printre plante, tranversand padurea. Nu știm nici noi unde ne îndreptăm. Deocamdată, încercam sa găsim un orașel mic, de unde am putea afla despre o posibila poarta, care sa ne ducă inapoi. Insa nu imi fac speranțe prea mari. Merg, si tot merg, in tăcere, fara sa spun nimic, picioarele mele protestând la fiecare pas.
Mai mergem o vreme pe carare, pana cand copacii se raresc, iar in zare se poate observa conturul unui orașel.
-Auziti, cum putem intra in oras, fara sa fim observati? întreb eu curioasa.
-O sa ne prefacem ca suntem sclavi. De multe ori, oamenii sunt aduși aici ca sclavi. Asa, nu o sa atragem atenția asupra noastră, ma lămurește Tim.
Ajunsi aproape de oras, o luam pe o strada latularinica. Ne schimbam in niște haine de pânza, simple si maro. Se pare ca asta purtau toti sclavii.
Hainele erau subțiri, permitand vântului nemilos sa imi biciuiasca pielea.
Imi scutur încet capul, pentru a alunga gândurile negative, si ma concentrez pe ce avem de facut. Mergem pana in centru, unde ne oprim si ne despărțim. Eu cu Isabel o luam in partea de Nord, iar Cassy, Will si Tim, o iau in direcția opusa.
Inaintam pe străduțele pusti, căutând un local sau ceva unde sa intram, si sa putem afla informații, fara sa dam de bănuit.
Câteva străzi mai încolo, vad oameni care intra si ies dintr-o casuta dărăpănata. Geamurile sunt sparte, iar usa este parțial scoasă din țâțâni.
Eu si Isabel grăbim pasul si ne îndreptăm înspre-acolo.
In fata intrări, vad un bătrânel, cu fata brăzdate de cicatrici. Hainele ii sunt rupte si ponosite, iar parul încâlcit si unghile pline de murdărie. Cand trec pe langa el, imi arunca o privire care imi produce fiori pe șira spinării.
I-l ignor si imi vad de drumul meu, ajungând in fata barului. Iz se aseaza pe un scaun, iar eu ii urmez modelul.
Barmanul, un Adonit bătrân, se apropie de noi si ne întreaba:
-Doriti sa comandati ceva?
Tonul vocii sale imi transmitea clar ca nu are de gând sa stea la povesti cu noi, asa ca i-am facut semn lui Isabel sa comande ceva.
Acesta sa conformat repede, iar in scurt timp, ne-au fost servite, in doua cani de metal, o băutura cu miros îngrozitor.
-Asta este considerată de ei cea mai buna băutura, imi sopteste Iz la ureche.
Am luat o inghititura, lichidul cald alunecand pe gâtul meu. An strambat din nas, la simtirea gustului oribil. Primul meu impuls a fost sa scuip, insa m-am străduit si am înghițit. Am auzit-o pe Iz chicotind langa mine, insa nu am mai apucat sa ii spun nimic, deoarece,langa mine , sa asezat bătrânelul de la intrare.
Acesta mi-a aruncat o privire la mana, iar eu am tresărit ingrozita, cand mi-am dat seama ca am uitat sa ne ascundem pecetea.
Am tras-o repede pe Iz de mana, si am scos-o din bar.
-De ce m-ai grăbit asa? ma întrebat ea indignata. Nu am apucat sa aflam nimic.
Dau sa ii raspund, dar sunt întrerupta de strigatul bătrânelul din spate.
-Așteaptă, nu o sa spun nimanui. Ba chiar v-as putea ajuta.
M-am oprit din mers, concentrandu-mi atenția asupra lui. Acesta sa apropiat de noi, si ne-a aratat încheietura sa, pe care se putea zării același desen ca si al nostru.
-Ai fost unul dintre Protectori! exclamă Isabel uimita.
El doar își drege glasul, apoi ne spune:
-Chiar va pot ajuta, insa cred ca cel mai bine este sa mergem intr-un loc mai retras, ca sa putem vorbi.
Am încuviintat, apoi i-am spus sa ne urmeze, infundandu-ne tot mai adânc pe străduțele laturalnice.
La ieșirea din oras, in spatele unei clădiri mari, ne-am întâlnit cu Will, Cassy si Tim. Acesta-i a facut ochii mari la vederea batranelului de langa noi, insa in curând Iz i-a pus la curent cu vestile. Au fost cu totii de acord ca cel mai bine mergem sa vorbim in padure, in ascunzatoarea noastră. Intre timp am aflat câteva lucruri interesante, despre insotitorul nostru.
El a facut parte din generația părinților părinților noștri. Adică, cu alte cuvinte, este bunicul unuia dintre noi.
Cand l-am întrebat a cui, mia spus doar câteva cuvinte.
-Toate la vremea lor.
Si cu asta, ma redus la tăcere. Totuși, este destul de amabil, iar eu chiar mor de curiozitate, in legătura cu ce ne va spune.
Ajungem in luminis, mai repede decat ma asteptam. Băieții aprind focul, iar noi ne asezam in jurul lui,privirile tuturor fiind îndreptate asupra misteriosului om, despre care am aflat ulterior ca se numește Hans.