Capitolul 13

2.2K 209 4
                                    

Nu stiu cat am mers cu mașina. Se poate sa fi fost doar câteva ore, insa mie mi s-au părut zile. Chiar cand credeam ca nu mai ajungem, Will a tras pe dreapta, si a oprit motorul. Se pare ca ne aflam pe un drum de tara, la vreo 20 de km de cel mai apropiat oras.
Cine s-ar fi gândit sa caute aici? La inceput am crezut ca a fost o greseala, dr pe harta era clar însemnat locul. Acum mai trebuie doar sa cautam o posibila ușa spre Lumea de jos. Planul e sa intram dupa ce se întuneca, deci mai avem la duspozitie vreo doua ore ca sa găsim intrarea. Insa care ar putea fi, din moment ce cat vezi cu ochii e doar o intindere nesfârșită de câmpie, presărată ici si colo cu cate un tufis.
Ne-am imprastiat si am inceput sa cautam. Eu am luat-o pe o parte a drumului iar Cassy pe cealaltă. Will a ezitat un moment, dupa care m-a urmat. Am străbătut in tăcere campia, in căutare a ceva ce pare ieșit din peisaj. Ne-am tot îndepărtat si îndepărtat, fara sa avem sorți prea mari de izbânda. In mintea mea se contura încet o idee, iar cu cat ma gândeam mai mult, cu atât avea mai mult sens.
-Stii care cred ca e greseala nostra? i-l întreb pe Will, si continui neasteptand un raspuns. Noi cautam ceva ieșit din comun, dar nu ar fi mai logic daca s-ar integra perfect in peisaj? Astfel încât sa nu atragă atenția, spun eu pe cand ajungem înapoi de unde am plecat.
Will meditează o clipa la asta, iar Cassy vine si ea cu mâinile ridicate in aer, un gest care sugera eu-ma-dau-bătută-nu-putem-găsi-nimic-aici.
Ma îndepărtez încetisor de ei, pana la cel mai apropiat tufis. Îngenunchez si îndepărtez cu mana pământul, pana cand degetele mele dau de ceva solid si rece. Le fac semn si celorlalti sa vina sa ma ajute, iar in scurt timp, sub picioarele noastre se afla o placa de metal, pe care vremea si timpul si-au pus amprenta. Colturile sunt ruginite, iar rădăcinile plantelor s-au incolacit pe suprafața ei. In Colțul drept, de-abia se putea zări o gaura, ca o iala. Pentru mine a fost de ajuns. Am scos cheia din buzunar, am introdus-o in gaura si am răsucit. Trapa de metal sa deschis cu un zăngănit metalic, dând la iveală mai multe siruri de trepte. Ne-am uitat câteva secunde unul la altul, dupa care am încuviintat abia percetabil. Will a intrat primul, urmat de mine, iar in spatele meu,Cassy. Nu vedeam nimic injurul meu, dar totuși am dedus ca suntem intr-un fel de tunel. Peretii erau acoperiti de cărămidă, iar marginile zgrunturoase ieșeau in relief, amenintand sa ne taie.
Am înaintat, concentrându-mi privirea in fata, ca sa nu ma impiedic. Am continuat sa coboram in întuneric, pana cand scările s-au terminat, iar noi am ajuns intr-un coridor lung. De-a lungul peretelui erau atârnată câteva torțe, luminand puțin încăperea.
-Suntem probabil in tunelurile subterane, ne-a spus Will. Trebuie sa cautam o ieșire.
Ne-am îndreptat tot in fata, strabatand holul, pana am ajuns in fata unei usi mari de lemn. Am deschis-o si am intrat, ajungând de fapt afara. La prima vedere, am crezut ca ne aflam tot in dimensiunea noastră, dar la o privire mai atenta, am observat clar diferentele. Pe cerul întunecat, străluceau trei luni, una zarindu-se in întregime, iar celelalte doua doar pe jumătate. Totul in jur părea sa aibă o nuanta rosiatica, iar plămânii mei protestau si respingeau aerul. M-am concentrat câteva secunde pe respiratie, dar mi-am dat seama ca nu aveam cum sa stam prea mult aici. Trebuia sa ne grăbim. Am observat ca si ceilalti si-au dat seama de problema.
Aruncând o privire in jur, mi-am dat seama ca ne aflam intr-un cartier părăsit. Lumea aceasta se asemăna oarecum cu a noastră, clădirile fiind proiectate la fel ca a noastre. Am înaintat pe străzile laturalnice, pana ma ajuns aproape de centrul orașului. Ne-am oprit in spatele unei clădiri mari si vechi.
-Vedeți clădirea din fata? ne-a întrebat Will, arătând spre o construcție mare de piatra, înconjurat de un gard înalt de sarma.
Am incuvntat, iar Will a continuat:
-Acolo se afla închisoarea. Trebuie sa trecem de gard, si sa ne ferim de paznici. Odată ajunsi in clădire, tu, spune el arătând spre mine, împreuna cu Cassy, mergeți sa o căutati pe mama ta. Iar eu ma furisez in biroul pazinicului, sa fac rost de praful de noapte pentru Iz. De acord?
Am murmurat un 'da', nefiind capabilă sa dau un alt raspuns. Capul imi vajaia, din cauza lipsei de oxigen, deoarece aerul de aici era mult mai rarafiat, si m-am forțat sa trec de cealaltă parte a gardului. Am fugit spre spatele clădirii, fiind protejati de umbre. Odată Intrați, eu si Cassy ne-am furisat pe holuri, printre celule, căutând-o pe cea a mamei. Mi-am dat seama ca era aproape imposibil sa o găsesc, deoarece locul era imens. Mi-am scuturat capul, încercând sa alung aceste gânduri si concentrându-ma pe imaginile din fata mea. Am trecut pe langa un nou Șir de celule, iar in cea de pe urma am zărit o femeie, slaba, cu fata palida si obrajii supti. Parul ii era încâlcit, iar unghiile erau pline de murdărie. Cu toate astea, am recunoscut-o pe mama. O varianta a ei pe care nu as fi vrut sa o vad. Oare ce i-au facut nemernicii astia? Mi-am strâns ochii, alungand lacrimile si am alergat spre celula ei.
-Mama? am soptit. Mama? Ma auzi?
Si-a deschis ochii cu un murmur, iar expresia ei a trecut de la oboseala la uimire, iar apoi la teama.
-Mayra? Tu esti? Trebuie sa pleci de aici! Esti in pericol.
-O sa plec, dar nu fara tine.
Parca pentru a imi intri cuvintele, a sosit Will, având in mana un peliculet plin de un praf întunecat.
Am scos cheia din buzunar si am descuiat celula mamei. Aceasta era prea slăbită ca sa poată merge, asa ca Will a luat-o in brate si ne-am îndreptat spre ieșirea din spate.

ProtectoriiWhere stories live. Discover now