Protectorii

Capitolul 24

Nu stiu cat am așteptat, dar la un momentdat, am adormit. Sunetul unor pași si fosnitul frunzelor m-a trezit.
Am privit buimacita in jur, pana am realizat la ce ma uit. Sau mai bine zis la cine.
-Isabel! Will! strig eu si sar, imbratisandu-i pe amândoi.
Se vede ca si ei erau destul de Surprinși sa ne vadă aici. Imediat dupa ce s-au eliberat din imbratisarea mea, au fost sufocați de Cassy.
-Nici nu știți cat de îngrijorată am fost, ciripeste ea repede. Ma bucur atât de mult ca sunteți bine.
-Si noi ne bucurăm sa va vedem, a raspuns Isabel. Insa trebuie sa ne intorcem cat mai curând acasa. Tim are nevoie de îngrijiri adevărate, nu doar niste bucati de cârpe si frunze.
Am aprobat din cap trista. Avea dreptate. Trebuie sa ne întoarcem cat mai curând.
-Si, spun eu încercând sa păstrez un ton optimist, ati gasit pana acum vreo poarta?
-Mda, din păcate se afla la aproape 2000 de km de aici, imi răspunde Will.
De-abia acum i-l privesc mai bine. Sub ochii sai albastri au inceput sa infloreasca cearcăne negre. Parul ii era răvășit si încâlcit, iar deasupra tamplei avea câteva zgârieturi. Vazandu-l asa, ma întreb cat de rau trebuie sa arat eu.
Având in vedere ca de câteva zile am dormit tot pe pamant, răspunsul ar trebui sa fie evident.
-Deci cu alte cuvinte, spune Cassy, readucandu-ma in prezent, suntem blocați aici.
Cuvintele astea, mi-au adus brusc aminte de ceva.
-Cred ca stiu eu o cale prin care putem ieși de aici. In cele câteva zile in care am fost prizoniera in palatul lui Asher, l-am auzit vorbind cu slujitorii sai. Din cate am înțeles, se afla o poarta in privința palatului.
-Acum chiar ma gândesc serios sa parcurg cei 2000 de km, spune Isabel srcastica.
-Totuși, ganditi-va. Daca Reușim sa trecem, pana maine am putea fi ajunsi acasa.
-Are dreptate, a spus Will. E cea mai buna soluție. Cu Tim in starea asta, nu ne permitem sa pierdem timp.
-Bun, asa facem, spune Isabel, insa jur a daca i-l vad pe Asher, i-l omor cu mâinile mele.
-Ușurel, planul nostru este sa scăpăm de aici, nu sa pornim la război, spune Cassy chicotind.
-Si pumnalul? întreaba Iz. Nu ar trebui sa i-l recuperam?
-Ba da. Dar cu siguranță este păzit foarte bine, asa ca nu avem cum sa punem mana pe el, raspund Will pe un ton neutru.
-De fapt, spun eu fiind tot mai entuziasmata de ideea mea, Asher crede ca suntem morți, deci nu ar avea motive sa pună gărzile sa i-l păzească. Probabil se afla in camera armelor, alături de celelalte.
-Merita sa încercam, a spus si Cassy.
-Bun, atunci, la drum!

*************

Înaintam cu totii printre copaci, apropiându-ne tot mai mult de Palatul lui Asher. Tim este dus de Will si de Isabel, mâinile lui fiind infasurate dupa gaturile lor. Din cauza asta, înaintam mult mai încet, dar e mai bine asa. Aveam timp sa ma gândesc, plus ca nu pot sa spun ca sunt prea incantata de ce urmează sa facem. Ultimul lucru pe care vreau sa i-l fac, este sa dau iar ochii cu viermele ala.
Dar, pe de alta parte, sunt foarte entuziasmata, gândindu-ma ca in sfârșit plecam de aici. Asta daca o sa reusim... spune vocea enervanta din capul meu, care este mai mereu pesimista.
Treptat, copacii înalți, se transforma in arbusti mai mici, pana cand ajung sa dispară de tot. Acum ne aflam in curtea palatului. Fara ca vreo unul dintre noi sa scoată un zgomot, am intrat pe usa îngustă, din spatele zidului. Am ajuns pe unul dintre holurile întunecate ale palatului, iar in stânga noastră se aflau niste scari, pe care le-am coborât. Cu fiecare treapta coborâta se face tot mai întuneric, pana cand am ajuns sa nu mai vad aproape nimic. Totuși, din cate au putut desluși ochii mei ne aflam intr-un fel de cripta.
Ne-am facut loc prinin întunericul masiv, căutând o usa. Insa nimic. Era doar o camera imensa dreptunghiulara. Ma pregăteam sa mai cercetez a doua oară încăperea, căutând ceva ce nu am observat prima data, insa zgomotul pașilor, devenea tot mai puternic. Cineva cobora spre noi.
-Uite, spune Will, atragandu-mi atenția. Acolo e o usa. Duceti-va, eu o sa ii tin ocupat-o pana Intrați voi, apoi vin si eu.
-Nu, Will, am încercat eu sa protestez, insa pe chipul lui se vedea hotararea. Sa aplecat si m-a sărutat scurt si apăsat, apoi s-a îndreptat in partea opusa a camerei, scoțandu-si cutitul de la brau.
Cel puțin 10 gărzi au navalit in camera, iar Will s-a năpustit asupra lor, atacandu-i si parandu-le loviturile. Nu vroiam sa i-l las singur, insa nu aveam cum sa i-l ajut. M-am decis sa i-l ascult, si am fugit spre usa, in fața căreia se aflau deja Iz, Cassy si Tim.
-Intrați, le-am spus eu.
-Dar tu nu vi? m-a întrebat Cassy.
-Ba da, dar i-l astept pe Will.
Au încercat sa protesteze, dar nu le-am ascultat. Tocmai se pregăteau sa plece, cand am auzit un icnet scurt. M-am intors, doar pentru al vedea pe Will, având implantat un pumnal in piept.
Am încercat sa imi inabus tipatul, la vederea sângelui tâsnind din rana. Apoi, pur si simplu, de parca nu ar fi existat, Will a dispărut.
Am vrut sa alerg spre locul in care se afla mai inainte, insa Cassy m-a oprit.
-Lasa-ma sa plec, am spus cu lacrimile siroindu-mi pe fata.
-May, spune ea aproape țipând, trebuie sa plecam.
Parca la auzul vorbelor ei, paznicii si-au intors privirea spre noi.
-Haide. Nu mai putem rămâne.
Nu vroiam sa o ascult, insa știam ca are dreptate. Nu mai puteam gândi de loc rațional. Tot ce puteam face era sa imi repet într-una faptul ca nu poate fi mort. Nu poate. Insa știam ca e o minciuna. Pe de alta parte, daca ar fi fost mort, de ce ar fi dispărut.
Gândul l-a asta m-a facut sa ma ridic, si sa o las pe Cassy sa ma tragă dupa ea pe usa.
Nici măcar nu am comentat, atunci cand Iz mi-a luat cheia din buzunar si a blocat usa.
Odată aflați in siguranță, m-am prăbușit pe jos, si am dat drumul lacrimilor. Nici măcar nu stiu unde ne aflam, pare a fi un fel de câmpie, insa nu imi pasa.
Mi-am fixat privirea asupra unui punct si am ramas asa, privind in gol, lăsând frigul sa ma amorțeasca.