Toxic

Capitolul 2

Să îți alegi o rochie nu ar trebui să devină un lucru la fel de greu ca dezlegarea unei ecuații. Realizez însă că mersul la shopping cu prietena mea Patricia ar putea concura cu o oră de matematică. Suntem într-un magazin exclusivist, și bem suc de portocale din pahare de șampanie. Vânzătoarele nu mai știu cum să se poarte cu noi, ca să ne intre în grații. Eu am probat deja trei rochii și mă simt obosită.

- Asta și gata, Ale! Sunt sigură că va fi cea potrivită.

- Lasă-mă 5 minute, vreau să mă mai uit o dată la rochii. Rochia mea
trebuie să fie ascunsă pe aici.

O las pe Paty în cabina de probă, și mă uit gânditoare, pierdută printre materialele care mă întâmpină cu finețea lor. Mi-au plăcut mereu lucrurile simple, care nu ies în evidență. O rochie nude din voal, cu un mic decolteu în formă de inimă, cu câteva detalii strălucitoare în talie mă face să exclam: Uau, e perfectă!
Vânzătoarea deja e lângă mine, întrebându-mă dacă vreau să o probez.

Dau din cap, aprobând-o. O îmbrac cu grijă, și mă studiez în oglindă. E perfectă, cu siguranță. Ies din cabină și Paty exclamă:

- E genul tău, de babe de 70 de ani, mă tachinează ea, dar cred că ți se
potrivește, nu crezi că ar trebui scurtată?

- E perfectă, te las pe tine să îți etalezi picioarele și sânii. Nu vreau să
te eclipsez.

- De parcă ai putea, răspunde ea zâmbind, trăgând de decolteul bluzei
roșii pe care o poartă.

Are părul roșcat natural, moștenire de la bunica ei, buze pline, și sâni
voluptoși pe care îi etalează cu orice ocazie. Suntem prietene bune și
nu ne considerăm deloc rivale.

- Îți vine perfect. Îmi place, e genul tău. Ea și-a ales o rochie roșie mulată, puțin mai scurtă. Tata ar face infarct dacă m-ar vedea într-o rochie de genul.

- Ce zici dacă scăpăm de căpcăuni pentru câteva ore?
Căpcăunii sunt bodyguarzii noștri, în mare parte a timpului sunt
oameni cumsecade, în ciuda alurii fioroase.

- Cum?

- Am o idee.

- Nu o să avem probleme?

- Dacă nu creăm acum probleme atunci când? Hai, urmează-mă, Ale.
Nu știu ce are de gând, dar o să îi fac jocul.

- Voi doi, arătați obosiți și înfometați, ce ați zice să mergeți să mâncați ceva? Ar putea dura ore până ce ne alegem o rochie.

- Ore? înghite în sec Giovanni.

- Da, ore, știți voi, noi femeile ne decidem greu. Am probat doar jumătate din rochiile din magazin, continui eu minciuna.

- Ați putea merge să mâncați ceva, le sugerează Paty, desigur, mi-e indiferent, puteți sta aici cât vreți.

- Da, am putea, ce zici, Giovanni? îl întreabă bodyguardul Patriciei,
Osso.

- Dar, nu vă mișcați de aici, nu? Nu aveți de gând să ne creați probleme?

- Când ți-am creat eu probleme, Osso?
Nu îl lasă să răspundă și continuă, exact: Niciodată.

- Bine, hai, Osso, să mergem! Ne întoarcem imediat.

Ne prefacem că ne întoarcem în magazin, dar după ce paznicii noștri
cotesc dreapta, cu viteza luminii, Paty mă ia de mână și începem să fugim. Ieșim din magazin, și o luăm în direcția opusă. După un timp ne oprim, și începem să râdem zgomotos, în timp ce de-abia mai pot respira.