Toxic

Capitolul 35

Ignazio
Acum 3 ani

Playlist: Last goodbye- Jack Watkins

Inima îmi fremăta de imensitatea luminii pe care dragostea Clarissei o transmitea de când apăruse în viața mea. Luasem decizia să fugim, să ne trăim iubirea departe de familiile noastre toxice. Nu aveam nevoie de bani, de nimic din ceea ce numele Conti îmi aducea.

Dacă familia mea nu mă înțelegea, aveam să îmi fac o viață departe de
ei, dar alături de singurul om care îmi citise sufletul și îmi luminase inima cu iubire.

Era ciudat cum Clarissa își găsise loc printre cotloanele pline de păianjeni și monștrii, și reușea să aducă ceea ce nu găsisem până atunci la o femeie. Bucurie. Pace. IUBIRE! Sentimentul că ești iubit pentru ceea ce ești, chiar dacă adânc în sufletul meu știam că nu merit toată această dragoste. Nu o meritam. Clarissa era un înger și în mod ciudat văzuse ceva în mine. Nu aș știi ce, iar eu, profitam din plin de tot ceea ce această ființă îmi oferea.

Îmi părăseam familia, îndatoririle pentru Ea! Atât de mult reușise să se insinueze în mine, încât aș fi fost în stare să merg până la capătul pământului și înapoi pe jos, în genunchi, pentru ea. Asta face iubirea! Te subjugă! Te domină! Te schimbă! Nu mai eram același. În prezența ei nu mai eram un mafiot, un paria, eram Ignazio! Eram eu cel adevărat, nu aș știi să vă spun, știam doar că eram altcineva: un om mai bun și acest lucru era revelator.

Am așteptat-o în gară, cu inima strânsă de emoție. Îmi luasem o mică valiză, în care aruncasem câteva haine și nimic mai mult. Purtam în mine, toate visele mele și știam că o să fie bine. Eu și Clarissa! Noi doi, departe de tot haosul pe care lumea mea îl oferea. Nu doream imperiul Conti. Uram tot ceea ce însemna afacerea familiei.

Copilăria mea a fost marcată de lipsa tatălui, prea ocupat să petreacă timp cu mine și mama, și asta pentru că își trăia fericirea în altă parte. Mama era soția lui în fața lumii, în timp ce el își făcea mai mereu o nouă iubită. Nu mă iubea. Nu ne oferea decât bunăstare, căci iubirea era un concept străin, oferit cu largă inimă amantelor sale. Cu noi era dur, intransigent, lipsit de emoție. Fix ca un comandant pe frontul de luptă. Am crescut mereu în umbra lui, dornic să îl mulțumesc până când scârbit de toată indiferența lui, nu mi-am dorit decât să plec cât mai departe de acest om.

Nu am reușit niciodată să plec din această lume, toxicitatea familiei mele  o puteam asemăna cu o caracatiță. Oriunde aș fi plecat, tentaculele sale m-ar fi tras înapoi. Găsisem în sfârșit curajul să plec fără să mă uit înapoi. Eram dator față de Clarissa să îi ofer viața pe care o merită.

Pe peronul aglomerat, nerăbdarea îmi creștea cu fiecare clipă. Unde era? În curând, trenul trebuia să vină.

Un băiat s-a apropiat de mine și mi-a întins un plic alb. Nu am apucat să îi văd prea bine chipul. A dispărut ca o nălucă. Nu știu de ce un sentiment de teamă mi-a pătruns în inimă privind plicul alb pe care scria Ignazio Conti. Cine îl trimisese? Am vrut să reperez băiatul care îmi adusese plicul, dar în marea de oameni se făcuse nevăzut.

Am deschis plicul cu teamă, neștiind la ce să mă aștept.

,, Dragul meu,
Îmi pare rău să te anunț, dar am hotărât să rămân lângă familia mea și logodnicul pe care tata mi l-a ales. Relația noastră este sortită eșecului, de aceea este mai bine să ne urmăm propriile destine separat.

Nu te iubesc, îmi pare rău, a fost doar o copilărie. Uită-mă, trăiește
viața pe care o meriți, așa cum voi face și eu.
Clarissa Giannetti