Toxic

Capitolul 33

Alessia

Playlist: Irina Rimes- Nu știi tu să fii bărbat

Se spune că iubești o singură dată-n viață. Că dragostea adevărată o întâlnești doar o dată-n viață. Așa credeam și eu, ca o fetiță naivă ce eram, că iubirea odată venită în viața ta, nu va mai pleca niciodată. Mă înșelasem amarnic, crezând că Marco este alesul, cel scris și trimis de stele. O mică și perfidă voce din mine mai credea acest lucru, pentru că cel mai greu lucru din tot universul acesta este să accepți înfrângerea. Durerea...Dezamăgirea.

Câteva zile după petrecerea la care participasem cu Ignazio, am zăcut în pat, prefăcându-mă bolnavă ca să evit
orice interacțiune umană cu cineva. Nu mă simțeam în stare să fac nimic, asupra corpului meu se resimțea stresul acumulat în ultima perioadă.

Mă gândeam încontinuu la Marco, la tot ce trăisem alături de el, la ultimele sale vorbe grele aruncate cu atâta ușurință. Era inutil să spun cât de tare mă apăsa duritatea vorbelor sale. Marco devenise toxic, relația noastră se transformase într-o piatră pe care o căram inutil, ca pe o povară. Era timpul să mă eliberez de el și să merg pe drumul croit de familia mea.

În același timp, gândurile mele fugeau către Ignazio, și mă întrebam ce se ascunde în sufletul lui cu adevărat. Chiar mă iubea? Eu ce simțeam pentru el? În tot acest haos, contrar așteptărilor mele, descoperisem o față nouă a lui Ignazio care mă intriga. Încă simțeam fluturași în stomac, când îmi aminteam de felul în care mă făcuse să mă simt, în pădure. Mă dorea. Îl doream. Exista o chimie între noi greu de explicat în cuvinte. Mă intriga felul în care dorea să mă protejeze cu orice chip, cum mă privea cu interes, atunci când credea că nimeni nu îl observă, cum corpul meu reacționa în prezența lui. Eram defectă. Toxică. Pentru mine. Pentru Ignazio. Pentru Marco.

O bătaie în ușă m-a determinat să îmi șterg rapid gândurile aberante. Cine oare mă deranja? Am tresărit când i-am auzit vocea puternică, gravă. Nu mă așteptam să îl văd aici

– Bună, iubito!

– Ce cauți aici?

– Am auzit că ești bolnavă. Am venit să te văd.

– Sunt bine, e doar o răceală banală.

– Banală pe dracu'! Ai zice că a murit cineva aici.

S-a îndreptat către fereastră și a dat draperiile la o parte. Soarele insistent mi-a invadat dintr-odată privirea. Parcă eram un vampir deconspirat de inamicii care doreau să îl distrugă.

– Arăți groaznic, a remarcat cu sinceritate așezându-se pe marginea patului.

Era un monument de eleganță, costumul negru îi stătea impecabil, fără nicio dungă deranjată. Dâra de parfum pe care o emana mă înconjura cu izul său de mosc. Eu arătam ca o muribundă.

– Francesca a urlat el, și eu am tresărit. Vino!

Una dintre menajerele noastre a intrat cu o tavă pe care se vedea
mâncare.

– Las-o aici, a ordonat el autoritar. Pleacă!

Cât putea fi de nesuferit uneori!

– Mănâncă! Acum!
Mi-a arătat către tava plină cu bunătăți, cui îi stătea gândul la mâncare?A luat bolul cu supă și a îndreptat lingura către mine.

– Hai, gura mare, bebe Alessia! a rânjit el.

– Nu sunt un bebeluș.
I-am smuls bolul din mână și am început să mănânc, pentru a-l determina pe Ignazio să plece mai repede de aici. Doream să fiu singură, doar eu cu gândurile mele.