Toxic

Capitolul 5

Mă întreb adesea dacă la naștere ni s-ar propune o listă cu posibili părinți am face alegerile corecte? Nu aș schimba-o pe mama pentru nimic în lume, dar tatei i-aș mai face câteva modificări substanțiale pe ici, pe colo.

– Ale, te rog, să ai grijă, nu vreau probleme, bine?

– Mamă, voi fi în casa Patriciei, e doar o petrecere de adolescenți. Nu va fi alcool și nici puști puși pe scandal.

– Cu greu l-am convins pe tatăl tău să te lase.

– Îți mulțumesc, îi spun și o iau în brațe. Giovanni va fi cu mine, nu trebuie să îți faci griji.

– Știu că tatăl tău pare dur, dar îți vrea doar binele.

– Știu, mamă, îi răspund fără chef, obosită să tot continuăm cu acest subiect care nu are nicio rezolvare.

– Arăți bine.

Port un top negru și o fustă de blugi. Banal și plictisitor, dar ținuta e în totală armonie cu starea mea de spirit. Tata nu e acasă, atunci când îmi iau la revedere de la mama și Cecilia, e plecat la o întâlnire de afaceri, dar acest lucru nu mă deranjează. Din contră, m-a scutit de un schimb de priviri ucigătoare, câteva replici letale și destule încruntături.

Ferită de dramă, mă urc în mașina condusă de Giovanni.

– Arăți bine, Ale!

– La ce folos?

– Cum? O să vrăjești băieții.

— Sunt aproape logodită, ai uitat?

– Și ce? Să flirtezi e distractiv. Să cunoști oameni noi. Să dansezi.

– Cine vorbea de distracție, tocmai asasinul distracției.

– Haide, Ale, ăsta seara voi încerca să nu te copleșeșc deloc, voi sta cât mai departe de tine, dar voi fi cu ochii pe tine. Din umbră.

– Apreciez, uriașule.

– Am înțeles că în curând vine Ignazio Conti pentru a-ți cere mâna oficial.

– Nu-mi aminti.

– E o ocazie bună să îl cunoști mai bine.

– Îl urăsc.

Giovanni îmi e confident și prieten, un uriaș în aparență blând, care face parte din familie.

– Exagerezi. O să vezi, o să vă înțelegeți de minune.

– Tu exagerezi. O să ne înțelegem ca șoarecele și pisica.

Mă lasă să intru singură în casa Patriciei, oferindu-mi puțină demnitate și spațiul de care am nevoie. Petrecerea este în curtea din spate, la piscină, de unde se aud râsete și muzică. Paty are o rochie superbă, cu paiete, destul de scurtă pentru gustul meu, dar ea are picioare superbe în comparație cu mine.

— Aici erai, hai, vino!

Mă duc lângă ea și restul grupului, majoritatea cunoscuți și scrutez zona pentru a descoperi persoana pe care o caut.

– Îl cauți pe Marco? șoptește Paty. Ți-a căzut cu tronc, nu? E absolut minunat. Mi-a cerut numărul tău de telefon.

– Și?

– Normal că i l-am dat.

– Trebuia să mă întrebi.

– E foarte bine așa.

Îl zăresc pe Marco, pășind pe gazon, și am impresia că merge în reluare. Părul îi flutură ușor, și două fete îi fac cu mâna, zâmbindu-i. E îmbrăcat în blugi, o cămașă albă și o geacă de blugi. E chiar înalt, ca un zeu grec, cu umerii lați, dând impresia că face sport, la cum stă cămașa aia pe el. Dumnezeule! A erupt vreun vulcan de simt că sângele îmi aprinde corpul cu o căldură dogoritoare?