Capitolul 30

411 40 14
                                    

Alessia

Playlist- E vina mea, Mark Stam

Era stupid să pot crede că voi scăpa de petrecerea de logodnă. Mă bazasem pe o deturnare a planurilor cauzată de boala socrului meu, dar, ce să vezi, nenorocitul (Doamne, iartă-mă!) își revenise și trăia. Nu i-aș fi dorit moartea, nu mă înțelegeți greșit, însă când ești în situații disperate, începi să gândești total ilogic.

Eram mai împodobită decât bradul de Crăciun, mama dorea bănuiesc să fiu văzută și de pe lună cu un colier mens de pietre semiprețioase, cercei lungi, greoi, atârnând grotesc. Rochia verde
închis, cu decolteu rotund, umerii goi, urma liniile corpului meu.

Arătam cu vreo 10 ani mai bătrână, sau era doar impresia că mă simțeam așa. Părul era prins într-un coc strâns la spate, niciun fir nu era nelalocul lui. Avea să fie o seară infernală.

Un ciocănit ușor s-a auzit în ușă. Am strigat intră și l-am văzut pe tata.

– Cât de frumoasă ești!
Era sincer, cel puțin tata nu știa prea multe despre stil, dar avea dezvoltat gustul pentru frumos.

– Mulțumesc.

– E o seară mare, lasă-mă să văd inelul, încă o dată. Bună alegere, dar
putea să ia unul cu piatră mai mare.

Și să mă lege cu ea de gât și pac, în ocean cu mine, am gândit eu.

– Eu l-am ales, e perfect.

– Ești fericită, draga mea?

Avea lacrimi în ochi când m-a întrebat, nu era un tată rău, dar era un mafiot, dintr-o familie de mafioți, și legile sunt diferite la noi. Suntem
damnați, cu un sigiliu mare pe inimă, care ne spune poveștile nescrise:
crime, delapidări, furturi, orice pentru supraviețuire.

– Sunt, l-am mințit eu. Era bătrân, cu inima slăbită de un infarct de acum câțiva ani, și știam că trebuia să capitulez. Să renunț la luptă.
Aveam să mă căsătoresc cu Ignazio. Punct.

– Mă bucur. Ignazio mi-a povestit că te-ai înscris la facultate și voi fi de acord cu asta și eu. Orice pentru fetița mea.

– Eu și Ignazio ne înțelegem foarte bine.

Am adăugat zâmbind. Cât de bună eram ca actriță. Cât de tare mă păcăleam pe mine, pe toți, că voi fi fericită. De la ziua mea, eu cu Ignazio, discutasem strict lucruri legate de orice altceva în afară de tot ce se întâmplase între noi doi, în acel blestemat foișor. Doar gândul la tot ce se întâmplase îmi producea un gol în stomac, și activa celule din mine ce nu știam că există și asts mă făcea să o iau razna. Așa că evitam să mă gândesc la acea zi fatidică.

– Mă bucur să aud asta și de la tine. Ignazio mi-a spus că ține la tine,
și că sentimentele sunt reciproce.
Nenorocitul, cum putea el să mintă. De aia făceam o echipă perfectă,
eram doi mincinoși patetici.

– A fost totul surprinzător, nu credeam că mă pot îndrăgosti de cineva așa subit. Am spus visătoare, dar gândul meu fugea la Marco.

– Prea bine, atunci vei avea o viață frumoasă. M-a îmbrățișat îndelung
și mi-a șoptit: Acel pizzer nu era pentru tine.

Mi-am mușcat limba, încercând din răsputeri să nu plâng. Mi-a oferit
brațul și am coborât scările, cu inima îndoită- o coborâre în infern. Am
auzit murmure de uimire, felicitări, am zărit zâmbete și oameni necunoscuți fericiți pentru mine.

ToxicWhere stories live. Discover now