Toxic

Capitolul 25

Marco- acum 3 ani

Playlist: Elley Duhé- In the middle of the night

E o liniște sumbră, în care se aud doar respirațiile noastre precipitate, în acord cu bătăile inimii care se pot asemăna cu bătăile unui gong. Ne privim unul pe celălalt înmărmuriți, incapabili să ne spunem un cuvânt. Dezamăgirea și durerea se împletesc și apasă cu greutatea lor trupul înalt, dar prea împovărat de griji al tatălui meu. Mama e plecată la o mătușă bolnavă și mă bucur că nu e aici să vadă dezastrul.

Cu pași de pisică, un trup micuț încearcă să se strecoare prin holul
îngust, lipsit de lumină.

– Clarissa, răsună vocea tatei. Vino, aici!

E trecut de două noaptea, și ar fi trebuit să fim toți în pat. Clarissa intră în bucătărie, pregătită parcă de eșafod. Chipul e livid, lipsit de viață, în timp ce ochii ei mă privesc acuzator. Nu-mi pasă, poate să mă urască cât vrea, însă nu pot să mai tac, când ea se distruge zi de zi sub ochii mei.

– Clarissa, ia loc.

Se așază tăcută. Tata nici nu o poate privi în ochi.

– E adevărat ce spune Marco? Te vezi cu Ignazio Conti?

– Da.
Rostește atât de slab încât doar intuiesc ce a spus.

– Cu Ignazio Conti? Un mafiot? Un criminal ? Clarissa, cum ai putut
să faci asta? Așa te-am educat?

– Tată, îl iubesc!

– Iubire pentru un om de nimic ca el? Poate avea toți banii din lume dar la ce folos, când sufletul lui e gol? Plin de răutate!

– Ignazio e un om bun.

– Doamne sfinte, dă-mi putere și dă-i minte proastei! Ignazio Conti este un monstru, nu are suflet sau conștiință.

– De unde știi tu, tată asta? De unde?

Parcă i-ar fi pus tatei ceară fierbinte, așa se uită la Clarissa când îi aude răspunsul.

– Știu, toată lumea știe din ce familie provine, dintr-o linie întreagă de
mafioți. De oameni cu putere, dar de nimic. Noi suntem oameni simpli, cu frică de Dumnezeu.

– Se poartă frumos cu mine.

– Acum, dar o să te arunce la gunoi de îndată ce se va plictisi de tine. Tu ești doar noua lui jucărie, înaintea ta au fost altele și după tine vor fi altele.

– Mă iubește și se va căsători cu mine!

Tata se uită cu o furie nedisimulată la ea, iar eu vreau să mă fac mic, invizibil, să dispar din acest aer toxic care ne umple plămânii. Și e doar vina lui Ignazio Conti, el ne-a otrăvit totul.

– Nu o să te ia de nevastă niciodată, tu ești nimeni în lumea lui, un gunoi. Tu visezi la iubire? La căsătorie? Fetiță naivă, scoateți toate visele tâmpite și trezește-te odată la realitate.

– Nu ai niciun drept să îmi vorbești așa.

Cu toată ura de care dispune, se întoarce către mine, încât dacă ar fi un obiect fizic ura, acum m-aș strivi sub presiunea ei bolovănoasă:

– De ce i-ai spus? Ești gelos pe
fericirea mea, așa-i?

Dumnezeule mare! E mai rău decât credeam!

– Nu vorbi așa fratelui tău. Nu credeam vreodată că tu, Clarissa mă
vei dezamăgi atât de tare. Doamne, dă-mi răbdare. Clarissa, de mâine,
tai orice legătură cu Ignazio. Te duci la școală, apoi vii direct acasă.

– Dar, tată...

– Nimic...ascultă-mă bine, Clarissa, dacă nu mă asculți te voi trimite la o mănăstire unde nici măcar Ignazio nu te va găsi, până îți vine mintea la cap.

– Nu poți face asta.

Se ridică de pe scaunul pe care a stat minute bune, și se apropie de Clarissa. Sloiuri de gheață au răsărit de nicăieri. Ea plânge, eu am sufletul dărâmat.

– Dacă asta e prețul pe care trebuie să îl plătesc, o voi face chiar dacă mă vei urî pentru tot restul vieții.

– Ești mai rău decât Ignazio Conti!!! îi răspunde cu dispreț.

Văd brațul care se ridică și închid ochii, știind ce urmează. Nu se aude
nimic. Deschid ochii și îl văd pe tata cu mâna tremurândă oprindu-se
în dreptul feței ei.

– Du-te în camera ta, acum, urlă tata și vocea lui mă face să tresar.

Știu din această clipă că nu va mai fi nimic la fel, că lucrurile au scăpat de sub control și oricât vom încerca să le reparăm, vor exista mereu fisuri. Tata se ridică și ia o sticlă de vin. Bea primul pahar pe nerăsuflate. Îmi întinde și mie sticla, și deși, ezit, azi simt nevoia ca alcoolul să îmi tempereze viscolul de emoții. Nu ne mai spunem nimic, dau două pahare pe gât, cu viteză.

Fierbințeala mă va cuprinde curând și poate așa nu voi mai simți. Aș da orice să nu mai simt prea plinul acesta de sentimente care apasă și apasă cu furie. Când mă ridic, o amețeală bruscă și un vâjâit în urechi se ivesc de nicăieri. Buun, alcoolul și-a făcut treaba.

– Marco, să nu o pierzi din ochi pe sora ta, trebuie să o protejăm.

– Da, tată.

– Du-te la culcare, e târziu. A fost o zi grea.

Mi se împleticesc picioarele până în camera mea, unde ajung cu greu.
Mă arunc în pat, fără să mă schimb de haine, închid ochii și tot ce îmi apare în minte e sora mea, Clarissa.

Sentimentul de rușine, dezamăgire, durere picură prin sângele meu, până prea plinul inimii revarsă. Nu vreau să îmi pierd speranța, doar moartea nu are rezolvare. Chiar și așa, răul se insinuează înăuntrul tău-un vierme perfid care roade tot ce e bun în tine. Îți șoptește cu voce de diavol, tot ce nu vrei să auzi.

Rămân în urmă visurile, amintirile, speranțele și tu te chinui să vezi lumina din întuneric. Nu! Există speranță! Clarissa îl va uita pe Ignazio Conti, se va îndrăgosti de un băiat bun, și...noi vom trece peste asta. Da, așa trebuie să fie. Închid ochii și încerc să adorm, neîncrederea și-a întins aripile negre asupra mea și tot ce pot face este să privesc tavanul.

Blestemat să fii, Ignazio Conti!