Toxic

Capitolul 22

Playlist: Charlie Puth- We don't talk anymore

Marco- acum 3 ani

Culorile apusului se amestecă într-un dans amalgamat în care roșul și portocaliul sunt triumfătoare. Câțiva nori albi scrutează imensitatea colorată, pregătiți să primească întunericul. Particule mici de praf se ridică duse de vântul care s-a hotărât dintr-o dată să se pornească de nicăieri.

Într-o oră voi avea o cursă de motor. Adrenalina dă dependență și se insinuează într-un colț de suflet, unde își stabilește casa. Nu am prea multe vicii, însă viteza și mersul pe motocicletă sunt hrană de zei.

Mă îmbrac în blugi și un tricou gri, cam spălăcit, și în rucsac îmi pun
costumul special pentru cursă. Îmi dau cu gel în păr, îndreptându-l, dar
renunț la idee și doar îmi trec mâinile prin el, dezordonându-l.
Cobor scările, trec prin bucătărie și o salut pe mama.

- Mamă, să nu mă aștepți, ies cu prietenii.

- Prieteni, auzi, iar te duci la cursă?

- Nu, mama, mint cu nerușinare.

- Marcolino, e periculos ce faci!

- Și să faci pizza e periculos, te poți arde, nu? Haide, mamă, nu face fața asta, voi fi bine, ok?

O sărut pe frunte, ies prin partea din spate, cea care nu duce la restaurant, unde iubita mea pe două roți mă așteaptă. Nu există sentiment mai plăcut decât libertatea pe care mi-o oferă condusul motocicletei, să nu mai vorbim de adrenalina care începe să pulseze prin vene. De cum ajung la locul în care se va desfășura cursa, sunt asaltat de fete fâșnețe, pline de entuziasm, extaziate după băieți răi.

Departe de mine gândul că aș fi un băiat rău, sunt doar un băiat pasionat de motociclete și curse. Sângele se încarcă cu energia pe care tot acest loc și oamenii îl degajă, și mă face să mă simt încordat, ca-ntr-o transă. De data aceasta cursa are loc la o fabrică părăsită, ferită de ochii poliției.

- Marco, ce faci, prietene?

Julio mă salută, apropiindu-se de mine. De când a avut anul trecut un
accident cu motorul, nu mai concurează la curse.

- Pregătit de cursă.

- O să le dai clasă la fraieri. Nici nu o să știe ce i-a lovit. Apropo, frate, am văzut-o pe sora-ta cu unul. Cred că era din clanul Conti.

- Pe Clarissa? Unde? Aici? întreb cu inima îndoită.

- Da.

- La naiba. Trebuie să o caut. Unde era?

- Cred că pe acolo, indică el o zonă cu dale de piatră. Fără să îi mai
spun un cuvânt, o caut din priviri pe Clarissa. Distanța nu este foarte
mare și ajung acolo, foarte repede.

M-a văzut și ea, dar e prea târziu,
nu mai are scăpare. Mă dau jos de pe motor, și din doi pași sunt lângă
ea. O iau de mână, în timp ce se zbate violent. Cineva mă împinge, și
urlă la mine, furibund.

- Ce dracu ' ai? Ia-ți labele de pe ea.
O gorilă de 2 metri, mă ia de mână și îmi șuieră printre dinți.

- Ai vreo problemă, coaie? întreabă Ignazio Conti, cunoscut în oraș pentru  familia toxică din care face parte. E un mafiot! Un criminal! Ce caută Clarissa lângă el?

- Asta e sora mea, așa că nu vă băgați. Clarissa ce faci aici, ți-am spus
să nu mai ieși cu tipul ăsta!? Ți-am spus? Acum, mișcă-te acasă.

- Fac ce vreau cu viața mea. Nu trebuie să îți dau ție explicații, se rățoiește nervoasă la mine, cu o privire feroce.

- Care e problema ta, cumnate? Hei, Gino, lasă-l, fă-i loc, e familia, se
adresează el gorilei fără a mă scăpa din ochi.

Ignazio este diavolul pe pământ și cred că este conștient de acest lucru. Pericolul ce i se citește în privire este evident, dar sora mea e oarbă când vine vorba de el.

– Nu vei fi niciodată cumnatul meu. Las-o în pace, e doar o fetiță prostuță și naivă, nu o amăgi cu minciunile tale.

- Oo, dar eu nu o amăgesc cu nimic, Marco, Clarissa este lumina ochilor mei, o iubesc și va fi a mea fie că vrei sau nu. Părerea ta sau a familiei tale nu contează, dar speram să înțelegi că nu te poți pune în fața iubirii.

- Iubire? Are 17 ani, ce știe ea de așa ceva? Ai cucerit-o cu banii tăi, i-ai luat ochii cu cadouri scumpe, dar iubirea nu se cumpără. Nici măcar cu toți banii din lume.

Ignazio începe să râdă zgomotos și prea enervant pentru urechile mele.

- Când iubești pe cineva îi oferi totul, chiar și bani, parfumuri...Așa se cucerește o femeie.

- Clarissa are 17 ani, nu este o femeie, iar tu ești prea bătrân pentru ea.

- Sunt cât se poate de femeie, se apără Clarissa.

- Normal că ești, zice el privind-o libidinos.

- O să îi spun tatei și vom merge la poliție să te reclam.

- Tu chiar te auzi? Serios? Poliție? Să spui ce? Îl auzi, Clarissa? Ascultă-mă puștiuliucă aici eu fac legea, familia mea deține jumătate  oraș și tu mă ameninți cu poliția?

- Vreau doar să o lași în pace. Să nu o mai cauți!

- Nu îmi spui mie ce să fac, mârâie el.
Ignazio este înalt, avem cam aceiași înălțime, dar pare fioros prin simpla lui prezență. Nu îmi inspiră nimic bun, zâmbetul îi e fals, chiar și ochii îi sunt prea goi, și plini de umbre negre.

- Sau ce? Ai să îți trimiți gorilele să mă bată?

–Pare tentant, poate asta te-ar învăța niște maniere. Ești un tânăr cu vervă, cu tupeu îmi amintești de mine când eram mai tânăr. Să treci pe la mine, aș putea să îți ofer un job. Unul mult mai bănos decât unul de pizzer.

- Nu îmi trebuie jobul tău, să îți fac ție treburile murdare.

- Cine știe, poate te răzgândești. Ușa mea este deschisă pentru tine.

- Nu îmi voi murdări mâinile pentru tine. Să o lași în pace, pe Clarissa, ai înțeles? Hai, Clarissa, să te duc acasă.

- Nu merg nicăieri cu tine, mă duce Ignazio acasă.

Ignazio îi face semn că este în regulă să meargă cu mine, de parcă ea ar fi cățelușa lui, să îi execute comenzile.

- Du-te, iubito, e ok, am și eu ceva treabă în oraș, dar ne vedem
altădată.

Ea se ridică pe vârfuri să îl sărute, și mie îmi vine să vomit. Am un ghem în stomac, care se plimbă agitat de colo-colo.

Se urcă pe motor, iritată și gata să mă spulbere, dar nu-mi pasă. Sunt
fratele ei, e responsabilitatea mea să o protejez de haimanale ca Ignazio.

Gonesc cu viteză, nu am chef nici de cursă, nici de nimic, dacă aș fi un bec aș lumina întregul oraș, la câți volți îmi cutreieră corpul.

Ajungem acasă, și e o liniște totală. Intrăm amândoi pe vârfuri, ea nici nu se uită la mine, eu nu mai sunt în stare nici să vorbesc.

- O să vorbim mâine, acum du-te la culcare.

Se întoarce cu furie la mine, sora mea cea dulce s-a transformat într-o Cruella. Când s-au întâmplat toate acestea? Unde au dispărut clipele în
care râsetele erau de partea noastră?

Clipele în care eram fericiți, lipsiți de griji? Părem doi străini, din două lumi paralele, deși prin vene ne curge același sânge.

Blestemat să fii, Ignazio Conti!