Toxic

Capitolul 37

IGNAZIO

Playlist: Adda- De dorul tău

Îmi amintesc totul de parcă a fost ieri. Cei trei ani care au trecut peste mine, nu au diminuat cu nimic amintirile. Sunt tot acolo- pietre de moară, pe care le porți, zilnic, și te apasă cu greutatea lor.

Nu am bătut la ușă, am intrat val-vârtej fără să îmi pese de nimic. Un miros de tutun, amestecat cu alcool, mi-a intrat în nări și un val de greață mi se juca în stomac. Când venea vorba de tata, mă încercau mereu sentimente contradictorii, acum, eram un adevărat taifun gata să îl dobor.

Pesemne că mă aștepta, la cum mă privea impasibil. Niciun mușchi nu
i se clintea, nimic nu trăda ceea ce ascundea în sufletul perfid. Părul lui grizonant, era perfect aranjat, dat pe spate, într-o pedanterie exagerată. Ridurile îi trădau vârsta și cearcănele adânci, negre, boala de care suferea. Chiar dacă știam că e bolnav, nu îmi păsa. Ar fi trebuit să mă încerce sentimente mai bune, din păcate devenisem creația lui. Crud...Ipocrit...Toxic...iar acum, după ce aflasem adevărul, tata pierduse ultima mea fărâmă de respect.

– De ce? De ce ai făcut asta? Clarissa e moartă din cauza ta... am izbucnit incontrolabil. E moartă, ai omorât-o, nenorocitule!

– Ai aflat deci. Credeai că poți să te îndrăgostești și să pleci în lume? Drept cine te crezi? Ai responsabilități nu poți întoarce spatele ,,Familiei".

– Ai omorât-o pe femeia pe care o iubeam... Sunt fiul tău! Fiul tău!!! Ar trebui să îmi dorești binele, să mă susții!

– Nu am omorât-o... s-a sinucis, s-a apărat sec.

– Pentru că i-ai trimis o scrisoare mincinoasă...Pentru că mi-ai trimis
și mie una la fel.

– Să știi, că nu eu am fost creierul în această mică problemă. Tatăl fetei a venit la mine și m-a rugat să rezolvăm situația. Nici nu știam de acea fată, dar îi sunt recunoscător că a venit. El a venit cu ideea acestor scrisori.

Problemă!!! Clarissa devenise o problemă!!!

– Un tată frânge cu bună știință inima copilului său. Credeam că în inima ta neagră ai o minimă doză de iubire pentru mine. Cât m-am înșelat. Iubești doar banii și curvele cu care umbli.

A tras adânc din trabuc. Vălătucul de fum s-a îndreptat amenințător către mine.

– Ai noroc că ești fiul meu, altfel ai fi sfârșit ca mulți alții...mort pentru impertinența de a-ți părăsi familia, atribuțiile. Mort pentru nesimțirea cu care îmi vorbești, drept cine te crezi?

– Noroc? Nu e noroc. E un blestem acest nume, această,,familie"... Am vrut doar să fiu departe de tine, departe de lumea aceasta toxică.
Mi-ai luat singura fericire, unica iubire. Am tot dreptul să îți vorbesc cum vreau eu!

– Maturizează-te, fiule! Ți-ai pierdut capul pentru o...

Am sărit la gâtul lui, cu pumnul ridicat, gata să îl lovesc.

– Micul leu se revoltă...înduioșător. Se pare că ai ceva coaie băiete, mi-a șuierat printre dinți. Îmi făceam griji pentru tine, dar uite că poți fi un adevărat bărbat atunci când vrei.

Stăteam cu pumnul încă strâns, în timp ce fierbeam de indolența pe care o afișa nonșalant. Nu îi păsa de mine, de suferința mea, de femeia care murise pentru că el, monstrul îi picurase venin în suflet. Ce fusese oare în sufletul ei deznădăjduit, copleșit de durere când aflase că o părăsisem?

Mi-am șters câteva lacrimi. Plângeam. Pentru Clarissa, și lui nu îi păsa câtuși de puțin de mine. Nu mai simțisem niciodată o asemenea durere.