Degetele mele erau doar la cativa centimetri de ale sale. Era ciudat cum puteai fi atat de aproape de o persoana,dar totusi sa simti ca erati separati pe alte planete in alte sisteme solare.
Chiar daca as fi inchis minusculul spatiu dintre degetele mele si soldul sau,tot m-as fi simtit ca o straina. O straina fara nume si cu o minte curioasa. Probabil ma credea nebuna pentru ca inca stateam acolo. Dar cum puteam sa plec? Cum puteai trece pe langa ceva asa de frumos dar totusi asa de fragil? Cum ai putea sa treci fara sa-l vezi? Ca si cum nu ai fi orbit de perfectiune si ai avea inima spulberata de incertitudini. Dar apoi am realizat cum ar fi putut sa cuprinda atatea persoane in el. Tipul asta scria cuvinte care puteau sa faca frumusetea stelelor sa decada si totodata ar fi putut sa se arunce intr-un pat si sa-si pastreze normalitatea in timp ce ii lua locul lui Atlas. Era ca ziua zi noaptea. Era ca dragostea si ura. Fiecare parte nu putea trai una fara cealalta.
Era plin de bine si de rau. Cele mai frumoase ganduri si totodata cele mai intunecate.
Fascinatia mea pentru el era coplesitoare in camera asta intunecata,unde tot ce faceai era scaldat in lumina rosie obscura. Hartiile de pe podea din mijlocul camerei erau de un rosu intens dand un sentiment ireal.
Era acea fascinatie,acel sentiment ireal care imi indruma mana mai departe. Trebuia sa ma asigur ca era acolo. Ca era real. Cum era posibil sa fie?
Incet degetele mele au intrat in contact cu materialul. Am privit cu uimire contradictia dintre pantalonii sai negri si pielea palida.
Se simtiea ca si cum totul s-ar fi oprit in timp. Pieptul sau s-a oprit,luminile de la masini au inghetat si muzica din cealalta camera a mutit.
Era real.
Atingerea era atat de usoara incat nici nu cred ca simtit-o stand pe spate cu ochii inchisi inca asteptand raspunsul meu la intrebarea sa: de ce.
Cand s-a miscat mi-am tras mana socata. Inima imi batea frenetic. Ochii imi erau deachisi larg. Momentul trecuse. L-am privit cum si-a mutat mana de sub cap ridicand lantisorul cu avionul de hartie,jucandu-se cu el in mana lui mare.
"Presupun ca nu este cu adevarat o explicatie." Un oftat i-a iesit printre buzele pline,pastrandu-si ochii inchisi. Am realizat ca el,poate in adancul inimii sale spera ca aici sa fie cu adevarat un motiv pentru care ma bucuram sa il vad. Ca l-am gasit. Ca stau aici. Dar tacerea mea a spulberat si ultima speranta. Vocea lui era moarta,amortita,neglijenta acum.
Buzele mele s-au despartit pentru a-i spune ca nu e adevarat. S-au despartit pentru a-i spune in sfarsit. Pentru a-l convinge. Sa-l fac cumva sa ma creada ca era mai mult decat oricine altcineva am intalnit vreodata. Ca el poseda daruri la care altii ravnesc. Un talent pe care doar putini oameni din istorie l-au posedat. Ca era special cumva. Ca gandurile,mazagaliturile,micile poezii,versurile si notatiile lui erau deosebit de frumoase.
Inima mea bubuia cand eram pe aproape sa ii spun. Ochii lui s-au deschis. As fi facut orice imi statea in putere ca sa il conving. Sa il fac sa uite acele cuvinte urate in care unii oameni l-au facut sa creada. Am inspirat adanc gandindu-ma cum as putea sa ii spus corect. Cum as putea sa ii spun simplu ca avea o parere gresita despre el. Cum ar putea fi cuvintele indeajuns? Aveam nevoie de ceva mai mult decat cuvinte.
Nu eram sigura cum sa incep dar primul sunet a fost acel al limbii mele care era pe cale sa sparga tacerea cand usa s-a deschis larg aducand totodata muzica puternica (,) care m-a facut sa imi inghit cuvintele nespuse.
Un par rosu aprins a aparut in usa. Jenny tinea mana pe clanta mijindu-si ochii in intuneric.
Miscarea brusca a usii l-a facut pe Harry sa se ridice in sezut. Ochii sai erau larg deschisi si misculatura spatelui sau era incordata. Puteam simti cum respiratia sa devenise mult mai rapida din cauza socului pe care il aveam si eu. Linistea sa de acum cateva minute de cand statea intins in pat disparuse. Ca ceata sub razele soarelui. Toate astea au disparut cand a vazut-o pe Jenny. Vazand parut rosu,ochii sai s-au mai relaxat si umerii i s-au calmat,realizand ca intrusul nu era o amenintare.
"Amber?"
imi pare nespus de rau pentru ca v-am facut sa asteptati atat. sper ca maine sa pot traduce inca un capitol pentru a ma revansa. sper sa nu fiti suparati. si multumesc celor care mi-au mai trimis mesaje spunandu-mi sa continui traducerea. daca nu 'ma impingeati voi de la spate' nu cred ca mai traduceam.
am inceput o carte zilele astea,'heaven'. daca vreti sa aruncati un ochi la ea si sa imi spuneti parerea voastra. :*
