Vocea lui Louis a rasunat iarasi imediat ce cantecul s-a terminat. "Ne transmiteti atat de multa energie incat o putem simti aici pe scena. Ultimul cantec e un cover de la Arctic Monkeys- R U Mine. Speram sa va vedem si mai tarziu prin cluburi. Multumim ca ati ales sa va incepeti seara de sambata cu noi." Harry a dat tonul melodiei cu chitara sa, urmat de tobosar si in final de Louis care apuca microfonul cu ambele maini. Stiam melodia - Niall mi-a dat un CD cu tot albumul lor saptamana asta. Era melodia perfecta pentru o trupa ca Little Nothings.
"Ar trebui sa mergi sa-i saluti dupa ce termina. Mereu am vrut sa le spun ca muzica lor e geniala." Ma incuraja Niall cu acelasi ranjet pe buze. Cu fiecare zambet pe care mi-l oferea,deveneam din ce in ce mai agitata. Am inceput sa simt iar acei fluturasi umblandu-mi prin stomac. Amintirea baiatului cu ochii verzi din cosmar mi-a revenit in minte. Cum am reusit sa-l ranesc de doua ori chiar cu intrebarile mele stupide? Poate ar trebui sa nu mai apar asa random peste tot unde este si el? Desi nu o faceam intentionat. Dintr-o data camera a devenit mult prea calduroasa,prea multi oameni intr-un singur loc,prea multe ganduri. Miile de ganduri pe care am incercat sa le ingrop in ultima saptamana au pus din nou stapanire pe mine. Nu ar trebui sa apar iarasi in viata lui asa.
"Nu stiu ce sa zic..."
Niall observa nesiguranta ce puse stapanire pe mine si deveni usor ingrijorat. Presupun ca aratam ca dracu. "Cred ca ai nevoie de niste aer proaspat." Ma sfatui si am aprobat rapid,masandu-mi varful nasului cu degetele. La naiba,chiar nu ma asteptam sa dau peste Harry in seara asta - tinand cont ca venism aici cu scopul de a uita de el,nu sa ma intalnesc cu el.
Perspectiva lui Harry
Fiecare beat imi curgea prin vene. Am zambit cand Louis a atins o nota perfect,facand melodia sa sune intr-un mod diferit. Vocea baiatului asta era rupta din alta lume. El a fost mereu tipul din fata,imagine trupei. In starea asta de euforie aproape toate gandurile mele despre Amber dispareau usor,muzica tinandu-mi fiecare celula din corp ocupata. Sa fac parte din ceva de genul asta era aproape divin. Ma tinea viata,imi oferea chiar un nou sens in viata. As fi putut crea un cu totul alt univers doar cu ajutorul unor note muzicale.
"All I wanna hear her say is - Are you mine?" Cuvintele mi-au parasit intreaga fiinta formand o armonie perfecta alaturi de Louis pe care o descoperisem in urma cu un an. Ochii mei au cazut apoi asupra locului familiar. Oare de cate ori am cantat aici? De cand am venit aici totul a luat o intorsatura drastica.
Ochii mei au cazut asupra unui tip cu parul blond vopsit care statea aplecat peste o masa in dreapta camerei. Fata de langa el avea parul lung si castaniu,iar cand tipul si-a pus bratul in jurul umerilor ei,si-a intors capul usor surprinsa. Fata ei s-a intors in directia mea. Totul s-a intamplat atat de rapid,gandurile mele fiind inapoi asupra melodiei.
Dar nu puteam sa nu ma gandesc ca putea fi ea. Era Amber. Nu-i asa? Parul ei,profilul ei,statura ei. Doar ca era aici cu altcineva?
Cand cantecul se apropia de final,mi-am intors atentia asupra cuplului care isi facea loc printre multimea de oameni spre usa. Acum stiam. Cand am vazut-o stand acolo mi-am dat seama ca ea era. Amber.
Louis nici nu apuca sa cante ultima nota cand mi-am smuls chitara din jurul umarului si m-am indreptat spre usa din spate. Nici nu realizam ce faceam, stiam doar ca nu o puteam lasa sa plece din nou.
Era surprinzator de frig in seara asta,iar cand am deschis usa de metal si aerul mi-a izbit pielea transpirata,un fior mi-a umblat pe sira spinarii. Privirea mea a fost intampinata de peretele din caramida pe care nici nu-l observasem,in timp ce respiram tot mai greu facandu-mi loc spre aleea principala. Imediat dupa colt era intrarea principala spre bar. Ea trebuia sa fie acolo. Nu puteam sa o pierd iarasi.
Voiam sa cred ca tipul blond era doar prietenul ei,nici nu ma puteam gandi la altceva...
Cerul era negru,masinile trecand una dupa alta pe strada,luminand aleea. Auzeam vocile din interiorul barului cand ochii mei cautau disperati imprejurul strazii inainte sa ma intorc spre usa principala. Am vazut-o stand rezemata de peretele de caramida langa usa sub lumina galbena a becului. Un grup de tineri radeau zgomotos in apropiere,neobservand-o stand acolo singura. Avea bratele infasurate in jurul corpului ei uitandu-se la trotuarul din fata ei.
Am incercat sa-mi abtin zambetul cand ma apropiam de ea. Tipul blond nu era prin preajma si nici nu-mi pasa unde era sincer. Nu ma puteam gandi decat la ea. Cand si-a inchis ochii si a oftat mi-am dat seama ca nu se simte bine. Felul in care corpul ei era incordat si cum isi tinea bratele incolacite in jurul trupului ei micut insemna ca ceva o deranja. Era ca si cum se tinea singura ca sa nu cada chiar aici pe trotuar.
Inainte sa pot face altceva,mi-am auzit propria voce ingrijorata iesind in aer. "Amber...esti bine?"
S-a uitat la mine incredibil de fulgerator. Parea ca isi va pierde echilibrul in orice moment. Ochii ei s-au marit cand m-a vazut,semanan cu o mica (,) caprioara.
"Harry?"
Perspectiva lui Amber
"Nu ar trebui sa fii...pe scena?" Nu-mi venea sa cred. A venit atat de brusc de nicaieri cand il asteptam pe Niall sa-mi aduca geaca pentru a putea pleca. Niall s-a ingrijorat atunci cand a observat ca fata mea a devenit palida si m-am prins de el pentru a ma sustine pe picioare. La naiba! Si acum Harry apare aici,facandu-mi si mai grea incercarea de a-l uita.
Zambetul perfect pe care incepeam sa-l iubesc tot mai mult crescu pe buzele lui. Cand si-a departat buzele sa vorbeasca,gropitele i-au iesit la iveala. "Ar trebui."
A venit aici,la mine cand o multime de oameni il asteptau inauntru sa cante.
Am privit curioasa spre el. La tipul dintr-o formatie indie,la tricoul sau negru care se mula perfect pe corpul sau bine lucrat si cu tatuajele perfecte si ochii sai ai naibii de verzi. Si-a trecut nepasator mana prin carlionti. "Nu ti-e frig?"
M-a intrebat amintindu-mi ca asta nu-i prima oara cand il vad stand aproape dezbracat in frigul de afara fara sa clinteasca macar.
"Esti complet nebun." Cuvintele mi-au iesit printe buze inainte sa-mi dau seama. Zambetul mi-a crescut acum la fel de mult ca al sau. Vazandu-l aici,realizand ca m-a observat,ca a plecat de la propriul sau concert si iesind afara in frig pe jumatate dezbracat pentru ce? Ca sa ma vada pe mine? Am putut observa raspunsul in zambetul sau - da,era putin nebun dar nici eu nu eram prea departe,nici nu-mi pasa. Si eu as fi plecat de la propriul meu concert sincer. As fi iesit si intr-o nenorocita de furtuna doar pentru a-i vedea zambetul din nou.
"Pentru prima oara in viata mea nu-mi pare rau ca sunt un nebun." Incerca sa-si stapaneasca zambetul,ochii sau sclipind in luminile orasului. In vocea sa sesizam amuzamentul si sinceritatea. De fapt nu,nu amuzament. Mai de graba fericire. Era plina de fericire care ii face si ochii sa radieze atunci cand se apropie de mine. Am inceput amandoi sa chicotim la cat de stupizi paream. Cand privirile noastre s-au intersectat stiam ca si el crede acelasi lucru. Stiam ca nu ne vom mai pierde nicioadata unul pe altul.
"Nu ar trebui sa fii. Stii ca singurii oameni normali din lumea asta sunt cei pe care nu-i cunosti inca destul de bine?" Nu puteam sa-mi stapanesc zambetul. El ma facea sa zambesc.
"Chiar ar trebui sa scriu asta undeva." Nu si-a mai putut stapani zambetul care crescuse tot mai mult pana cand isi dezveli gropitele. Simteam ca fericirea lui ma atrage, facand tot mai multi pasi micuti spre el. Stiam ca fericirea asta nu era falsa,in adancul sa erau multe ganduri intunecate. Dar stiam ca in momentul asta era cu adevarat fericit. Imi dadeam seama. Inca un pas spre el...
"Harry!" Amandoi ne-am intors atentia spre vocalistul saten al carei voce spare linistea noptii.
