Zilele au trecut în viteză. Căni de cafea golite. Cursuri cu domnul Calvin. Râsete cu Marc. O cină cu Daisy şi Aria. Momente. Secunde. Şi, constant, am avut jurnalul cu mine. Nu am mai desfăcut cureluşa fragilă din piele, dar l-am avut cu mine, iar numele Harry a devenit un personaj ca în umbră din viaţa mea, o persoană asupra căreia nu prea mă puteam concentra, dar era constant acolo. Părea înceţoşat, ca şi cum nu aş fi avut cum să intru cu adevărat în contact cu el, dar totuşi era mereu pur şi simplu chiar acolo. Chiar acolo, cu aceleaşi cuvinte străbătându-i buzele într-o şoaptă distantă infinită; I’m tired of being alone.
“Faci ceva distractiv în seara asta, Amber?” Mă întrebă Marc cu un zâmbet uriaş, în timp ce o fată la care s-a tot holbat în ultimele două ore tocmai ieşise pe uşă. După ce i-a dat numărul ei. Ce zi drăguţă de vineri.
Am râs la roşeaţa încă vizibilă şi foarte adorabilă din obrajii lui. “Da, mă gândeam să petrec seara la Jenny, de fapt. Fata nouă. Nu ai avut o tură cu ea miercuri sau ceva?” Mi-am îngustat ochii la el încercând să îmi amintesc ce mi-a spus. “Dap.” A accentuat p-ul, încă zâmbind larg, în timp ce s-a jucat cu marginea hârtiei cu numărul de telefon. Nu am putut să nu compar scrisul cu al lui. Cu al lui Harry. Forţându-mi mintea să se îndrepte altundeva în loc de acel loc, m-am concentrat la cuvintele lui Marc. “... mult mai bine la făcut desene în cafeaua cu lapte decât mine, deja.”
Nu am spus nimic, încă furioasă pe mine însămi pentru că mă gândeam la jurnal. La el. Nici măcar nu îl cunoaştem şi totuşi am simţit ca şi cum îl cunoşteam. Ca şi cum trebuia să îl ţin în siguranţă. Pe el şi pe mintea lui al naibii de frumoasă.
“O, da, mm... deci ce ai spus pentru că, sincer, nu am prins prima parte.”
Marc a râs în hohote la sinceritatea mea, făcând câţiva clienţi să îşi ridice privirea spre noi care eram aici în spatele tejghelei, în semn de surprindere. Eu am chicotit împreună cu el.
“Scuze.”
“Pur şi simplu spuneam chestia foarte plictisitoare ca şi eu am fost invitat. Dar nu pot veni, totuşi.” Mă tachină Marc blând cu zâmbetul lui adorabil, care a ajutat mai tare să îşi îndulcească vorbele.
Eu am tresărit. “O, la naiba. Ar fi putut fi distractiv.”
...
Era seară, eram la Jenny’s, iar senzaţia arzătoare de alcool de la al treilea shot îşi căuta cale de ieşire din trupul meu, intoxicându-mi sistemul cu fiecare celulă, făcându-mi împrejurimile puţin mai înceţoşate. Totul de la posterul decolorat cu West Side Story de pe peretele de culoare purpurie până la canapeaua în stil boem. Lumina slabă de la lampa roşie veche lăsa totul într-o lumină roşiatică, de la plantele moarte la ghiveci până la scrumiera umplută la refuz de pe măsuţa de cafea din sticlă, pe care erau plasate şi câteva sticle de alcool. Muzica tare, pălăvrăgeala şi râsul din jurul meu se amestecau, făcându-mi mintea să mi se învârtă.
“Amber, cu siguranţă poţi naibii să bei!” Exclamă Zayn impresionat, cu un zâmbet larg uriaş, făcându-mă să scot limba la băiatul cu păr negru, ai cărui ochi erau şi ei uşor înceţoşaţi de la băut.
S-a dovedit că acel cuplu care o căuta pe Jenny la cafenea lunea trecută era aici în seara asta. Sau, ei bine, cel puţin unul dintre ei. Nu ştiam unde era Jenny în momentul de faţă, deşi m-am aşteptat să fie în bucătăria plină de fum cu ceilalţi, expirând fum în mica fereastră mică deschisă cu acea crăpătură. Puteai să vezi curtea monotonă din spate prin acea fereastră.
Perrie – iubita lui Zayn, fata cu părul de culoare lavandei, nu a putut din păcate să ajungă în seara asta. Zayn mi-a spus că avea o temă la arte. Sau ceva de genul ăsta, nu era uşor să îmi amintesc detaliile atunci când eram parţial beată.
El m-a distrat cel mai mult în noaptea asta. Se întunecase afară cu mult timp în urmă, dar dacă ai fi stat pe vârful degetelor în partea dreaptă a canapelei vechi putea chiar să vezi oceanul magnific de lumini al oraşului. Clădirea opusă acesteia acoperea majoritatea priveliştii, dar de vreme ce apartamentul mic era cel mai din afară din complex puteai cu adevărat să vezi oceanul de lumini al Chicago-ului care îţi taie respiraţia.
“Nu aş putea să fiu aşa tare ca tine. Eşti destul de badass, sincer.” Am chicotit în timp ce am golit încă un shot cherry, gustul încă zăbovind pe buzele mele roz. Nu eram o beţivancă prea mare, sincer. Da, era distractiv şi da, am avut perioadele mele în ultimul an de liceu şi acea perioadă de la universitate în care am reuşit chiar să rămân, dar nu era “chestia” mea obişnuită.
“Nu sunt aşa badass. Până la urmă, trăiesc din făcutul desenelor animate.” Declară, ochii lui căprui lucind de amuzament. El absolvise vara asta, Perrie era în ultimul ei an acum. În timp ce el a studiat animaţia cu o înclinaţie principală pe desene animate sau benzi desenate, ea studia istoria artei.
“Benzile desenate sunt destul de badass, dacă mă întrebi pe mine.” L-am privit pe Zayn în timp ce a luat încă un fum din ţigară, expirându-l în aer. “Şi, de obicei, am dreptate.”
Cuvintele mele au retras acel zâmbet strâmb, în care îşi punea limba între dinţi. “Şi tu eşti destul de badass, Amber. Pentru o barmaniţă. Adică, ai reuşit chiar să o înveţi pe Jenny.”
Am zâmbit la el, scuturându-mi uşor capul. Alcoolul începea să îmi afecteze în mod serios sistemul, ceea ce am ştiut de vreme ce absolut fiecare lucru nenorocit era absolut hilar. Am început să chicotesc, şi a început şi Zayn. Împreună cu râsul lui, ieşeau nori mici de fum, ceea ce nu ajuta la încercarea mea de a înceta să râd ca o ţicnită. Zayn a sfârşit prin a începe să tuşească pentru că eu nu puteam să mă încetez să ţip de râs. O, Dumnezeule. Eram atât de beată.
“Trebuie să mă duc la baie.” Am cântat cu o voce piţigăiată, încercând să fiu amuzantă, ceea ce l-a făcut doar să râdă şi mai sălbatic, de vreme ce chiar i s-a părut foarte amuzant. Şi-a acoperit gura cu un pumn şi, în timp ce m-am ridicat, camera păru să se învârtă puţin. Rahat. M-am echilibrat prin a mă prinde de umărul lui Zayn, care şi-a dat ochii peste cap la mine, încă pe jumătate chicotind, pe jumătate înecându-se.
“Ce?” Nu am putut să desluşesc ceea ce a încercat să spună din cauza amestecului ciudat de zgomote venind din partea lui în acest moment. Şi poate era pentru că începeam să ajung la punctul de a mă face mangă total, golind acele trei shot-uri la rând cu Zayn după câteva beri şi Dumnezeu ştie ce altceva m-a ameţit de cap.
“E evident că încerci” Inspiră profund, încă râzând. “să mă omori şi” Îşi ridică degetul sus în aer, în timp ce lacrimi au început să se formeze în ochii lui simpatici, continuând cu râsul/tusea lui incontrolabile. “asta cu siguranţă e destul de badass.”
scuze pentru intarziere. am avut un program foarte incarcat. #sorry
