"Deci,ceea ce vrei tu sa spui este ca...Amber," imediat ce gura lui mi-a rostit numele m-am simtit ciudat. Eroul meu fictiv cu inima franta imi spunea numele,"poate merge acasa cu Zayn si Perrie?"
Jenny a aprobat,parul ei venindu-i in fata,privirea ei parca zicand 'tocmai ce am spus,pentru numele lui Dumnezeu',"la dracu,da! Multumesc Styles! Tipul cu pietrele dracului." A aratat spre el aproape pierzandu-si echilibrul. "Rahat. Sunt treaza,Malik." S-a oprit pentru o secunda inainte sa plece,uitandu-se la acea suvita de par ce ii cadea pe fata. Si-a incrucisat ochii pentru a o privi dand-o la o parte si apoi i-a inchis,actiunea asta facand-o clar sa ameteasca.
Urmarind-o,mintea mea incerca din rasputeri sa isi aminteasca...
Styles? Nu l-am mai auzit undeva? Eram destul de sigura ca Jenny il mai pronuntase candva si totusi imi suna destul de familiar - dar de data asta eram cat se poate de sigura ca il mai auzisem undeva. Nu puteam totusi sa fac legatura - si sigur nu in starea asta la 1:28 a.m. . Nu cand am petrecut ceea ce parea o infinitate in aceasta lume ireala. In alta dimensiune. Cu un baiat si cu mintea sa frumoasa. Amandoi am privit-o iesind pe hol,parul ei fiind si mai stralucitor la lumina. Era atat de rosu,am gandit - din nou - ca si-a pastrat intensitatea chiar si in lumina de asemenea rosie a camerei.
Nu stiam sigur ce sa fac acum ca eram din nou singuri. Sau sa spun. Inca voia sa i-o spun atat de mult - dar cu siguranta nu imi mai puteam gasi cuvintele dupa aceasta intrerupere. Acum ca eram inapoi la realitate si mica noastra 'bula' s-a spart. Si categoric nu cand pe chipul sau se putea vedea o urma din minunatul sau zambet. Ochii lui verzi erau atintiti spre usa,ca si cum si-ar fi amintit de ceva. Dar inca nu pareau cu totul linistiti. Parea obosit. Felul in care si-a indepratat o suvita din parul sau cret - parea ca nici macar nu isi dadea seama. Cum zambetul sau disparea cu fiecare secunda care trecea. Iar eu doar stateam si ma holbam.
Mi-am intors rapid capul ridicandu-ma in picioare,simtindu-ma stanjenita. La naiba. Camera incepea sa se invarta si privirea mi s-a innegrit cand m-am ridicat mult prea rapid. Cu o mana am atins peretele,simtind caramida rece sub degetele mele,mi-am inchis ochii asteptand ca senzatia de ameteala sa dispara si imediat am simtit ceva cald prinzandu-mi talia.
Ochii mei s-au deschis rapid,ceea ce m-a dus din nou la senzatia de invrateala si am privit direct in ochii lui concentrati care ma observau,capul sau fiind usor inclinat.
"Esti bine?"
S-a mutat pe marginea patului,iar ingrijorarea era cat se poate de clara - in felul in care statea,in ochii lui,chiar si in felul in care degetele sale puternice ma tineau. Fiind sigur ca ar fi putut sa ma prinda in cazul in care lesinam,am dedus.
Am aprobat buimaca nefiind in stare sa vorbesc chiar acum. Incapabila sa rostesc un singur cuvant. Pe de o parte ca ma temeam sa nu vomit totul,pe de alta parte prinderea sa care ma tinea fixa si nu eram prea sigura ca as fi putut formula o propozitie coerenta cu el atingandu-ma. Nu cand el steatea acolo in tricoul sau alb prin care se vedeau micile tatuaje de pe piept,eu fiind avantajata de pozitia in care stateam. Nu cand buzele lui erau usor despartite,ca si cum era speriat cand ma uitam confuza la el cand ma atingea - fiind gata oricand sa isi ceara scuze pentru asta. In cele din urma pentru ca alea erau exact aceleasi cuvinte care ar fi trebuit sa i le adresez lui. In aceeasi ordine. Trebuia sa ma asigur ca era in regula. Bine. Fericit. Chiar daca stiam deja raspunsul la intrebarea asta care ar fi pusa pur si simplu din politete in incercarea de a 'iesi la suprafata'. Sa il fac sa vorbeasca. Ar fi fost un mod mascat de a-i spune ca puteam vedea ingrijorarea in el - si ca ar fi putut sa imi spuna. Doar daca..doar daca voia sa-mi spuna. Puteam doar sa isi scuturea capul si sa refuze totul. Ceea ce probabil ar fi si facut. De ce ar vrea sa-si descarce sentimentele pe o fata careia doar acum cateva minute i-a aflat numele?
Amintindu-mi ca lipsa raspunsului meu l-a facut suspicios,m-am fortat sa-i zambesc si sa-i spun: "Doar putin obosita."
A zambit aproband. Parul sau maro cazandu-i intre ochi la mica sa miscare - ar avea nevoie de o tunsoare.
"La fel - simt ca as putea dormi pentru o eternitate." Zambetul sau a disparut spunand asta. Lasand la o parte acel zambet care parca isi cerea scuze si care continua sa ma deranjeze. Sa imi deranjeze inima. Cuvintele lui erau pline de acea dorinta arzatoare de a disparea pentru totdeauna,ceea ce ma soca.
Dintr-o data ma simteam stupid. Am inceput sa ma restabilesc si i-am oferit un zambet lejer in incercarea de a alunga tensiunea. Creand acea distanta care stiam ca ar fi trebuit sa existe intre doi straini. Ce faceam? Nu il stiam pe tipul asta. Nu il stiam pe Harry. Cum am putut sa cred ca il cunosc doar citindu-i jurnalul? Cum am putut practic sa ii spun despre admiratia mea copilareasca pentru el? Ce voiam sa fac? Sa fiu psihologul lui? Batandu-l pe umar si ascultand amintirile triste din copilaria sa sau orice altceva ii supara gandurile? Sa il salvez de el insusi? De parca el ar aproba vreodata - sau at participa la ceva de genul asta. La ce ma gandeam? Dintr-o data m-am simtit fara suflare cand mana lui calda mi-a parasit pielea rece a soldului meu. Parca lasand niste furnicaturi in locul in care corpurile noastre s-au atins.
si aici este si capitolul 21. doua intr-o zi. cred ca saptamana asta o sa traduc mai mult decat aveam in plan avand in vedere ca am lipsit cateva luni de la activitate. :*
