02

1K 76 1
                                    

“Nu am întârziat! NU am întârziat!” Am strigat tare la colegul meu de muncă, Marc, în timp ce m-am dezbrăcat de jacheta mea maro lungă şi am prins în viteză unul dintre şorţurile negre ale cafenelei, care îmi ajungea până la mijlocul coapsei în timp ce mi-l legam în jurul taliei. Băgându-mi telefonul şi carneţelul în buzunarul şorţului, îl puteam auzi pe Marc chicotind din încăperea principală. Am zâmbit larg la sunetul binecunoscut şi am început să îmi adun părul într-un coc, ţinând creionul între dinţi, şi m-am grăbit spre el.

“N-am întârziat.” Am declarat din nou, cuvintele fiind înfundate de creion. Atunci când am fost în sfârşit mulţumită de coc, l-am scos rapid şi i-am zâmbit larg în timp ce el a murmurat un “sigur” ironic şi şi-a scuturat capul, chicotind în continuare.

Cafeneaua nu era prea aglomerată, din fericire. Un cuplu era aşezat lângă fereastră, un grup de cinci persoane mai tinere pălăvrăgeau la o masă şi o fată tasta cu viteză pe Macbook-ul ei strălucitor. Nu am înţeles niciodată de ce îşi cumpărau oamenii computerele acelea scumpe oricum. Ce era în neregulă cu un laptop mai ieftin şi, da, poate mai urât? Adică, avea vreun sens să plăteşti atât de mult pentru aspect?

Marc curăţa chiuveta din spatele tejghelei, fredonând un fel de piesă relaxată pentru hipsteri, care cânta. Mi-a plăcut întotdeauna la nebunie lumina slabă din cafenea şi pereţii fermecători din cărămidă. Nu era un loc sofisticat, dar era comod. De obicei, erau tone de hipsteri din aceia aici. Uită-te numai la fereastră. Arătau ca nişte studenţi la arte sau ceva. În timp ce ochii mei au scanat rapid localul, m-am încruntat. “De ce nu au făcut curat?”

Marc încă se concentra la chiuvetă în timp ce mi-a răspuns absent. “E fata asta nouă. A avut prima ei tură azi şi Eric mi-a spus că era pur şi simplu imposibilă. Era atât de stresat atunci când am venit aici. Se pare că a trimis-o acasă mai devreme pentru că era pur şi simplu... imposibilă.”

“Serios?” Mi-am ridicat sprâncenele în semn de surprindere în timp ce am luat una din căni şi am pregătit expresorul.

“Da, i-am spus că o să ne ocupăm noi.” A ridicat din umeri şi s-a sprijinit de tejghea, privindu-mă încălzind laptele. Bineînţeles că Marc s-a oferit să facă asta, era mereu al naibii de politicos. Aproape prea politicos câteodată. Eu am aprobat din cap. “Deci, ce i-a făcut? Adică, Eric e destul de înrăit.” Am chicotit. Tipul blond, mare şi bine făcut era cu siguranţă un bărbat cu un surplus de resurse mintale. El fusese cel care m-a instruit atunci când am început eu prima oară acum un an şi jumătate. Uau, chiar a trecut atât de mult timp? Oricum, nu îmi puteam imagina cum era cu putinţă ca ceva să îl streseze pe Eric. Nici măcar acea dată când sosise o clasă plină de studenţi de facultate beţi nu s-a panicat, spre deosebire de mine. Eu fusesem extrem de confuză – asta s-a întâmplat în prima mea lună aici – deci el a trebuit să mă înfrunte chiar şi pe mine cea mică şi verde.

“Da, asta a fost şi întrebarea mea. Se pare că era complet mahmură.” Marc a rânjit în timp ce eu am luat cana cu cafeaua proaspăt preparată. “Chiar a încercat să ajute şi să-l asculte, dar se pare că a futut cinci comenzi şi nu învăţase încă să folosească expresorul. Pe deasupra, a scăpat o tavă cu două cafele cu lapte, care s-au vărsat peste tot.” M-am strâmbat închipuindu-mi asta. Şi e deja o cafenea aglomerată. “Deci, sincer, a fost mai mult o povară, decât un ajutor. Dar probabil era doar emoţionată în prima ei zi.” A adăugat, făcându-mă să zâmbesc din nou în sinea mea. Politicos ca întotdeauna. Numai el ar putea găsi scuze pentru toată lumea. “Adică, e clar că trebuie să fie bună la ceva de vreme ce a fost angajată, nu?”

Marc m-a privit în timp ce am turnat cu atenţie laptele fierbinte în aburi în cană, încheind prin a crea un model frumos în cafeaua cu lapte. “Te dai mare.” Mi-a şoptit Marc, în timp ce eu mă uitam mândră la munca mea. Da, asta ieşise destul de grozav.

“Gelos?” L-am tachinat înapoi cu un râs. Indiferent de cât de des încercasem să-l învăţ secretul din spatele executării artei în cafeaua cu lapte, el tot rămânea un semn mare de întrebare atunci când cafeaua lui sfârşea cu un model abstract gen Picasso.

Mi-am sorbit cafeaua, încă o dată lăsându-mi ochii să se plimbe prin cafenea, asigurându-mă că nu le lipseşte nimic clienţilor. “Dar tot faci o cafea americano diabolică. Deci eşti scuzat.” Zâmbetul i s-a strecurat pe trăsături, iar ochii lui căprui străluceau de amuzament. Era cea mai adorabilă reacţie atunci făceam complimente. El şi-a scuturat uşor capul, făcându-mă să râd. Odată cu nu mai puteam suporta mizeria de pe mesele din cafenea, am ieşit rapid de după tejghea ca să adun cănile şi farfuriile. Aducându-le înapoi lui Marc la tejghea, m-am îndreptat înapoi, aprinzând lumânările aşezate pe fiecare masă. Speram ca noaptea asta să nu fie prea plină de surprize...

se pare ca am avut mai mult timp liber decat am crezut asa ca am reusit sa traduc inca un capitol. daca o sa am timp in weekend,o sa pun capitolul 3 duminica. nu promit nimic. 

the journal (tradusa)Where stories live. Discover now