11. Mallorca venim

24.7K 982 61
                                    

Stând în pat, cu o mână pe Sara și cu o mână pe telefon, privesc în gol pe fereastră. Toată ziua am fost plecată prin oraș, ba să îl duc pe idiot la firmă, ba să îi aduc pe iubăreți de la aeroport. M-am tot gândit la ce s-a întâmplat azi, cu Nick și tatăl său. Pur și simplu am vrut să îi arăt că și eu pot să fiu dură și sexy. Tare mult mi-a plăcut când am coborât din mașină și le-am văzut fețele. Cel puțin a lui Nick era demnă de un Oscar.

Părea atât de uimit și intrigat, încât mă devora numai din priviri. Și mi-a plăcut la nebunie să mă simt stăpână pe el. Vreau să îl văd vulnerabil, să facă tot ce vreau eu și să fie la picioarele mele precum o potaie. Vreau să mă dorească atât de mult și de tare, încât să îl doară, dar să știe că sunt de neatins precum o păpușă de porțelan, extrem de fragilă și de rară.

Nu vreau să se joace în cel mai josnic mod cu sentimentele mele, după care să le arunce la gunoi ca și când ar fi un șervețel folosit. Nu, eu vreau respect. Să fii iubită în ziua de azi, mi se pare un lucru greu și nemaiîntâlnit.

Am crezut și eu în basmele în care prințul își iubește și adoră soția, cea ce pe atunci mi se părea un lucru obișnuit. Dar în ziua de azi, băieții nu mai sunt în stare să prețuiască o fată, să o alinte și să aibă grijă de ea. Ei vor doar să își satisfacă poftele meschine și atât. Dar să revenim în prezent.

Un zgomot puternic ce seamănă cu trântirea unei uși, mă face să mă crispez și să strâng din ochi. S-ar putea să nu mai aud o bună perioadă de timp. Și cineva este tare morocănos. Mă întreb cine. Poate că porumbeii s-au certat ,deși nici bine nu au ajuns acasă din vacanță. Sau poate că gorila s-a întors de la firmă și nu a avut o zi tocmai plăcută. Ușa de la camera mea se deschide și pe ea intră furios un Nick extrem de aprins la față, în costumul său simplu, ce îi vine fără cusur.

-Fă-ți bagajele, îmi ordonă simplu.

Cum adică? Deja mă dă afară din apartament? Dar de data asta chiar nu am făcut nimic. Este extrem de ciudat modul în care m-a abordat. Putea să mă roage frumos și să aștepte până când îmi găsesc un loc în care să stau. M-a luat prea pe nepusă masă. Dar așa este firea lui. Este direct și la obiect. Tare îngâmfat mai e.

A speriat până și bietul câine care s-a adăpostit la mine în brațe tremurând. Mirosul său specific, deja mi-a invadat nările și un oftat mic de plăcere mi-a săpat, dar a devenit un pufnit enervant. Ce îmi mai face mie omul ăsta. Mă duce în rai și în iad în același timp.

Din privirea lui nu pot să descifrez nimic, în schimb, eu sunt uimită și confuză. Mi-am ridicat sprâncenele și am așteptat să continue. Ne privim fix în ochii și nimeni nu spune nimic. Ce urăsc situațiile de genul, fiindcă așteptarea și misterul ăsta mă omoară.

-Hai, mă îndeamnă. Plecăm.

-Ce?! vine și reacția mea.

-Mergem în vacanță, pisicuță sălbatică și enervantă, spune afișând un zâmbet tambel pe față.

-Dar cum?

-Ce i-ai făcut de acum îl ai la picioare? mă întreabă și eu neștiind la ce se referă îl las să continue. Ce i-ai făcut moșului?

Acum știu la cine se referă. Poate că eleganța și buna educație pe care o am au reușit să îl astâmpere pe Gates senior, cea ce cu junior nu am reușit. Chiar îmi place tatăl său. Este simpatic și presimt că ne vom înțelege bine împreună. Nu am vorbit foarte multe cu el, dar din vorbele sale despre firmă și situația în care l-a pus Nick cel uituc, am putut să observ că este un domn educat, manierat și glumeț. Calități pe care fiul său nu le-a moștenit. Mă întreb cum o fii mama lui.

Lasă-mă să te iubesc Where stories live. Discover now