Lasă-mă să te iubesc

25. Fericire

Dacă nici acum nu își dă seama, o să mă dau eu cu capul de pereți. Sau poate că o face intenționat, adică se preface că nu știe nimic când el a bănuit de la început adevărul. El câteodată mai și glumește și poate că asta e una din glumele sale. Nu cred că de la operație i s-a urcat ceva la cap, este imposibil așa ceva. Nu ar mai săruta atât de bine și nu m-ar fi recunoscut dacă ar avea amnezie. Deci, revin la ideea că o face pe prostul.

Îmi ridic privirea și când îi întâlnesc ochii albaștrii mai strălucitori ca altă dată, mă pierd la propiu în ei, ca de fiecare dată. Cutele ce i s-au format pe frunte și uimirea de pe chipul său mă debusolează total. Nu știu ce alte indicii să îi mai dau ca să deschidă ochii. Oftez dezamăgită și îmi pun mâinile pe brațul său.

-O să fi tată, spun în speranța că în sfârșit va reacționa, dar tot uimit rămâne.

-Sunt gravid? mă întreabă șocat, dar cu o tentă de amuzament în glas.

-Eu sunt însărcinată, iubitule, nu tu! aproape că țip, dar trebuie să îl lămuresc până la urmă.

-Deci, amândoi suntem? Nu mai înțeleg nimic, spune și se bosumflă.

De dată asta sunt eu cea care se supără. Am încercat prin toate metodele, ba chiar i-am și spus că sunt gravidă și el tot nimic. Mă ridic enervată până peste cap de pe pat și mă îndrept spre ușă. Simt nevoia să urlu și să mă descărc. Aproape că îmi dau și lacrimile când ajung în dreptul ușii și pun mâna pe clanță, dar vocea sa mă oprește.

-Știam, răspunde simplu, iar când mă întorc spre el îl văd cum admiră bady-ul copilului. Vroiam doar să văd cât de departe ai de gând să mergi. Iubito, spune și se uită spre mine, vino puțin.

Am dat de belea!

Nu știu de ce, dar parcă ultime sale cuvinte au sunat ca o amenințare și a început să mi se facă frică. Strâmb din nas și fac cale întoarsă spre el. Nici nu pot să îl privesc în ochi, parcă îmi este jenă. Mă așez lângă el pe pat și aștept verdictul. Mă simt ca un porc în ajun, pregătit de tăiere.

-Iubito, uită-te la mine, spune și îmi ridică bărbia cu două degete.

Odată ce i-am întâlnit ochii calzi am recăpătat încredere. Am un presentiment cum că totul va ieși exact cum mă așteptam. Și zâmbetul său îmi demonstrează același lucru, că se bucură de aflarea veștii. Ce m-a deranjat, a fost atunci când o făcea pe prostul. În schimb, atitudinea sa fața de atunci este una mult mai serioasă. Acum nu mai are chef de glume pe seama acestui subiect.

-Mă bucur enorm! un zâmbet și-a făcut apariția pe chipul meu atunci când a vorbit, iar ochii mi-au fost inundați de lacrimi atunci când mâna sa a ajuns pe abdomenul meu. Piticanie mică, eu sunt tatăl tău!

Lacrimi de fericire se preling atât pe obrajii mei, cât și pe ai lui. Îmi mângâie burtica într-un anumit mod, de parcă îi este și frică să mă atingă. Zâmbetul meu se lărgește și mai mult atunci când se uită în ochii mei. Aș vrea ca acest moment să nu se termine niciodată.

-Iubito, îți mulțumesc pentru cel mai frumos cadou pe care l-am primit în viața mea, copilul nostru! Nici nu îți imaginezi cât de fericit sunt, scumpo!

-Te iubesc, Nick! Vă iubesc, iubirile mele! îmi pun ambele mâini peste cea a lui Nick și îmi apropii fața de a lui ca să îl sărut.

Și primesc un sărut plin de dragoste și pasiune. Mă sărută cu toată ființă lui. Pune suflet în el, la fel ca și mine. M-am dăruit lui toată încă din mica noastră excursie. Atât trupul cât și inima mea îi aparțin lui. Nu o să mai existe alt posesor în afară de el, știu asta. Poate că înainte de el am avut parte de iubiți, dar pe nici unul nu l-am iubit la fel de mult ca pe el. Nu aș fi crezut că o să ajungem aici, de la colegi de cameră la iubiți, acum viitori părinți. La început am luat totul ca pe o joacă. Dar acum, totul este cât se poate de serios. Ne-am lăsat duși de val. Dacă cineva mi-ar fi spus că o să fiu iubita lui și că îi voi dărui un copil, i-aş fi râs în fața, eventual i-aş fi dat și cu ceva în cap.