27. Diavoliță

15.9K 760 135
                                    

~Un capitol ceva mai pervers.~

Mai arunc o ultimă privire în oglindă și constat că sunt gata. Îmi trec mâna prin buclele aurii și zâmbesc victorios. Costumul roșu pe care l-am cumpărat cu Fabiano îmi vine perfect. Este format din sutien roșu din paiete, care se leagă de bikinii prin două benzi tot de paiete și slipul roșu. Pe lângă acestea am adăugat și o bentiță cu cornițe roșii și bagheta magica a lui Lucifer. M-am machiat discret, dar nu m-am putut abține și m-am dat cu un ruj roșu.

Sincer, am emoții și de aceea întârzii. L-am rugat pe Eden să facă cu el câteva exerciții cât timp eu sunt gata. Dar tot nu am curaj să dau mesajul ăla amărât.

Lumânări parfumate, petale de trandafir și șampanie. Ceva romantic și rememorabil. Șampania împreună cu paharele stau pe noptieră, iar pe cuvertura albă sunt împrăștiate petalele. Lumina este stinsă, iar singura sursă ce îți asigură cât de cât vederea prin încăpere sunt lumânările. Levănțică și vanilie, o combinație fatală ce te relaxează, se simte peste tot.

Nu mai lungesc timpul și îi dau un mesaj Samanthei spunându-i că poate să îl aducă pe Nick în cameră și să îl lase pe pat. Inima îmi bate de două ori mai tare când aud ușa camerei de două ori. Acum este timpul să acționez, să mă joc cu răbdarea lui. Deși după misterul pe care l-am creat încă de la început, cred că este deja excitat.

-Hmm, se aude vocea sa pe un ton senzual din dormitor. Iubito, pe unde te ascunzi?

Acum e momentul! Să înceapă jocul!

Deschid larg ușa băii și ies încet, cu o eleganță aparte. Când ajung în dreptul tocului, mă opresc și mă sprijin de el cu spatele. Îmi ridic un picior și îmi duc degetul la gură ca să îl mușc puțin, iar cu ajutorul celeilalte mâini flutur bagheta. Stă pe marginea patului îmbrăcat în pantaloni de trening și un tricou simplu. Dar uimirea de pe fața sa mă face să îi prelungesc chinul, dar și să râd.

Încă șocat, Nick începe să fluiere și să facă ochii mari. Cred că îi place ce vede. Este pentru prima dată când fac așa ceva și nu știu cum să procedez, cu ce să încep. Sam mi-a dat câteva indicații, ba chiar a încercat să îmi și arate niște filme, dar am refuzat-o frumos.

-Oh doamne, iubito, ești mai sexy ca o lămâie! exclamă cu un rânjet pervers.

Nu ezită din a mă măsura din cap până în picioare, până la urmă, ăsta este și scopul meu. Mă devorează numai din priviri, de parcă aș fi un desert delicios.

Îmi mușc buza de jos și îmi plec privirea puțin în jos. Bine că lumina difuză nu îi permite să observe roșeața din obraji mei. Și încep să merg, cu pași mici și calculați. Când aproape am ajuns în dreptul său, îi flutur de câteva ori bagheta prin fața, fac stânga împrejur și mă duc la sistemul ce l-am pus pe măsuța de toaletă mai devreme. Când i-am dat drumul o melodie lentă a început să răsune în încăpere. Am dat volumul la mic și mi-am îndreptat atenția spre el. Îmi las bagheta pe masă și plec spre prădător.

Mai mult în pași de dans am ajuns în dreptul său și m-am aplecat puțin ca să ajung la același nivel cu al lui. Mi-am pus mâinile pe umerii săi, și după ce mi le-am plimbat puțin pe mușchii pieptului, l-am împins cu toată puterea mea pe pat, iar el a căzut aproape nepăsător. Odată ce l-am văzut întins, m-am urcat pe el exact ca o felină.

-Mrr, ce pisică cu gheare avem, spune în timp ce pe gură îi ies niște sunete ce seamănă cu gemetele.

Când ajung în dreptul feței, îl iau de mâini și i le împreunez. Mă aplec puțin peste el, sânii mei ajungând astfel mai aproape de gura sa, și caut cu mâna ceva ce voi folosi pe el, cătușele. Mă ridic puțin cât să îl pot vedea mai bine și rotesc cătușele pe un deget.

Lasă-mă să te iubesc Where stories live. Discover now