24. Cum să îți spun...

14.4K 828 128
                                    

De 4 ore mă tot plimb pe holul de așteptare al spitalului și aștept ca operația să se termine. Până acum nimeni nu a ieșit sau a intrat în sală, și prin cap imi trec numai lucruri rele. Dacă nu mă calmez mai repede, o să explodez de nervi. Încerc să fiu optimistă și să nu gândesc negativ, dar mai știi?

-Jur că în curând o să faci gaură în podea, spune Sam cu o tentă de amuzament în glas.

Îmi dau ochii peste cap și mă așez pufnind nervoasă lângă ea. Își așează o mână pe piciorul meu și mă strânge puțin de genunchi. Îmi las capul pe spate și încerc să îmi aranjez părul, dar tot un cuib de păsări rămâne. Am nevoie de o ședință a salon, dar peste puțin timp. De acum o să fiu ocupată cu Nick și cu sarcina. Deocamdată sunt la început și nu se observă, dar mai târziu? O să fiu cât China de mare.

Inima începe să îmi bată de două ori mai tare când pe cele două uși iese doctorul James. Iar când își dă masca jos și îi văd zâmbetul, mai că îmi vine să sar pe el, dar mă abțin fiindcă am un iubit al naibii de gelos.

Doar mă ridic în picioare și merg câțiva pași până ce ajung în fața lui. Până când se strâng și ceilalți lângă noi, o liniște deplină se așterne. Ne analizează pe fiecare în parte, dar se oprește la mine.

-Operația a fost un succes! sparge tăcerea și toți respirăm ușurați deoarece am auzit o veste bună după atâta timp.

-Pot să îl văd? reușesc să îl întreb cât timp ceilalți se îmbrățișează și își fac cruci, mulțumind Celui de Sus că nu ne-a părăsit.

-Ai răbdare să se trezească mai întâi, și după e al tău, promit, încearcă să acopere celelalte voci.

-Ești așa un gură spartă, doctore! Nu știi deloc să păstrezi un secret!

-Te las pe tine să îi spui lui Nick. L-ai chinuit destul ieri, nu crezi?

-Nu știu cum să îi spun! spun și îmi pun mâinile pe abdomen din instinct. Îmi este frică ce va spune sau ce va face.

-Dacă aș fi în locul lui, te-aş lua în brațe și te-aş săruta până când nu ai mai avea aer. Dar fiindcă nu sunt Nick, mă rezum în a te felicita.

La ultima verificare eram iubita lui Nick, ci nu a doctorului. Modul în care mi s-a adresat și cuvintele ce le-a rostit îmi dau impresia că el are fantezii cu mine. Și nu cred că sunt prea ortodoxe. Recunosc că arată bine, știe să se comporte cu o fată atunci când este la ananghie, dar inima mea îi aparține regelui meu. Nu pot și nici nu vrea să îl părăsesc. Mi-am luat un angajament încă de când am acceptat să fiu iubita lui, dar nu mă așteptam ca lucrurile să ajungă până aici: îndrăgostită lulea și gravidă, într-un timp record chiar.

-Mulțumesc? spun după câteva momente în care doar ne-am privit.

Zâmbetul pe care îl afișează este unul compromițător. Știți vorba aia: "Râzi, tu, râzi, dar parcă nu e râsul tău". Regula asta se aplică și în cazul doctorului. Poate să fie și David Beckham sau Nick Bateman, eu nu o să îl părăsesc pe idiotul meu. M-am atașat de el prea mult iar acum ne leagă ceva extrem de important, copilul nostru.

Încep să îmi frământ degetele, iar el îmi observă imediat inelul de pe deget. Minunat! Acum trebuie să îi explic și lui ce reprezintă fiindcă încruntarea de pe chipul său asta îmi cere, niște explicații.

-Te măriți? mă întreabă nevenindu-i să creadă.

La întrebarea asta chiar nu știu ce să răspund petru că nici eu nu știu răspunsul! Dar norocul meu este că am o soră ce reușește să mă salveze de fiecare dată. Parcă știind că mă aflu într-o situație neplăcută, Samantha se apropie de noi și își trece un braț după umerii mei. Își înalță privirea mândră și îi răspunde doctorului în locul meu.

Lasă-mă să te iubesc Where stories live. Discover now