Capitolul 12: Binișorul

2.4K 198 16
                                    

În ciuda orei târzii şi a efortului fizic la care fusese supusă Alice nu dormea. Era trează şi pregătită ca din secundă în secundă iubitul ei să se trezească. Nu dormise deloc de când ajunse înapoi în casă şi nu mâncase aproape nimic. Trecuseră ore bune de atunci, ore bune de când Chris al ei dormea dus.

În timp ce asculta respiraţia monotonă şi liniştită a lui Christopher cineva deschise uşa de la cameră. Alice nici măcar nu observă că cineva se apropia de ea.

- Hai la masa, draga mea, auzi o voce feminină cunoscută.

Alice tresări fiind luată pe neaşteptate. Stătea într-un scaun foarte aproape de marginea patului în care se afla Chris al ei. Mâna lui era ţinută cu căldură între degetele ei pentru a-l asigura că este lângă el.

- Nu am vrut sa te sperii, continuă Camy. Hai să mănânci.

Nici măcar nu o privi, ochii ei erau atrași doar de chipul lui adormit.

- Nu mi-e foame.

- Nu ai mâncat nimic toată ziua. Nu poţi trăii cu aer.

- Nu îmi trebuie mâncare, stărui Alice.

Camy se aşeză pe marginea scaunului lângă ea. Îi puse o mână pe umăr și o îmbrățișă drăgăstos.

- Ştiu prin ce treci.

- Nu cred că ştii.

Camy zâmbi.

- Când eram de vârsta ta tatăl tău a fost rănit foarte grav. A zăcut în pat două săptămâni iar eu nu l-am părăsit niciodată, nu mâncam nimic, nu beam apă, nu voiam să ascult de nimeni. Eram atât de încăpăţânată să îl păzesc încât i-am rupta ambele mâini doctorului care a încercat să îl atingă.

Alice nu spuse nimic. Nu schiță nici un zâmbet în timp ce se lăsa mângâiată de mama pe care o regăsise de curând.

- Nu te-a putut oprii nimeni? întrebă ea.

Camy zâmbi.

- Nimeni nu se putea apropia de patul lui înafară de mine.

- Dar el nu a vrut să te oprească? Sau se distra prea copios ca să îţi spună să încetezi?

- El dormea încontinuu din cauza medicamentelor. Când se trezea cerea medicamente din cauza durerilor, era insuportabil pentru el.

- Dacă nu se puteau atinge de el atunci cine îi dădea medicamentele?

- Eu.

Alice îl privi pe Chris cum dormea scufundat într-un vis. Fără să vrea încercă să reproducă prin imaginație ceea ce auzise de la mama ei. Aproape că îl vedea pe iubitul ei plin de răni și acoperit de pansamente cum îi cerea medicamente ca să adoarmă să nu sufere. O strângere de inimă o făcuse să tresare. Imaginea era terifiantă, prea terifiantă ca să îl oprească pe acel doctor care avea să îi facă bine iubitul. Clătină din cap, ea nu avea să îl lase pe Chris să sufere.

- Dacă nu se puteau atinge de el atunci cum şi-a revenit?

- Nu şi-a revenit. Avea nevoie de doctor dar eu nu îl lăsam să se apropie de el.

- Dar sângele de vârcolac?

- Nu putea face față, avea nevoie de ajutor din exterior.

Alice oftă și își promise sieși că nu va repeta istoria. Nu îl va opri pe doctor să îl însănătoșească pe Chris și nici nu îl va obliga să doarmă ca să nu sufere.

Când auzise tonul vocii mamei sale își dăduse seama că și acum se învinovățea. Încercă să se înveselească mai întâi ea ca să o poată face pe ea să se simtă mai bine.

Puterea celor trei fecioare (Întrând în lumea vârcolacilor, Volumul III)Where stories live. Discover now