Puterea celor trei fecioare (Întrând în lumea vârcolacilor, Volumul III)

Capitolul 37: Într-o cavernă

Într-o cavernă, departe de tot ceea ce putea însemna un loc liniștit, se afla el. Era rănit și avea hainele murdare de sânge. Pe alocuri pe trupul lui era noroi uscat, iar în păr i se prinse câteva frunze verzi. În jurul lui erau mai mulți saci, care mai decare mai diferiți și mai colorați. Aveau forme diferite, iar unii păreau a fi rupți în două. Pe podea și pe peretele din spatele lui era o pată mare de umezeală, odioasă și imensă, chiar în locul în care stătea de multă vreme. Caverna mirosea îngrozitor și era un loc mai mult murdar din cauza lui decât a altcuiva. Pe el, însă, nu îl deranja nici măcar o clipă condițiile în care se afla. Nu îi păsa că era o mică băltoacă chiar în mijlocul intrării și că se uda la picioare de fiecare dată când trecea pe acolo, nu îi păsă nici de mirosul ce alunga orice animal sau de mizeria pe care o crease de unul singur. Pentru el nu conta nimic, totul era lipsit de importanță.

Un musafir, unul așteptat de Jeff cu răbdare, intră în sanctuarul monstrului, și aproape că regretă decizia. Își duse mâna la nas, încercând să filtreze aerul ca să poată respira. Piciorul drept îi era ud până la jumătatea pulpei din cauza băltoacei de la intrare.

Jeff îi simți de îndată mirosul, un lucru imposibil de reațizat din cauza duhorii, dar el totuși o făcut. Se grăbi și, cu o smucitură, o lăsă pe fata din brațele sale fără cap. Mogâldeața alunecă pe podeaua stâncoasă și se opri lângă un altul care îi împărtășea aceeași expresie de teroare. Sângele proaspăt, dulce și suculent tâșni aproape imediat, ceea ce îl bucură pe hibrid. Fără să bage în seamă faptul că pata de pe perete se mări cu câțiva centimetrii, rânji și umplu de îndată un pocal roșiatic cu sângele fetei deja moarte de câtva timp.

Când musafirul intră mai bine, el îi întinse băutura politicos. Pieptul îi era îmbibat în sânge, atât de mult sânge încât putea aparține unor cinci persoane diferite. Musafirul privi lung la pocal, gândindu-se dacă să îl ia sau nu.

— Eu n-aș refuza sângele virgin, îi spuse Jeff.

Musafirul îl privi cu reproș, dar luă pocalul plin cu sânge din mâna hibridului și îl mirosi. Nu putuse simți nimic din cauza cavernei.

— Douăzeci de ani, îi spuse Jeff, tocmai din nord, exact așa cum îți place ție.

Încrezător în hibridul monstruos ce ținea în brațe un cadavru, dădu conținutul pocalului pe gât. Îi plăcu gustul, era ușor amar, deși ar fi preferat să îl guste în alte circumstanțe.

— Unde ți-au dispărut grija și precauția? întrebă musafirul.

— Oh, făcu Jeff, nepăsător. Te referi la ele?

Arătă spre zecile de cadavre ce se aflau la picioarele lui, aproape fiecare dintre ele era decapitat. Cele care încă mai aveau capul pe umeri erau leșinate, sau constrânse să doarmă sau să tacă și să privească.

— Sunt doar în trecere, continuă hibridul râzând.

Jeff părea a fi în elementul lui, nu arăta nici o secundă că ar fi dorit să fie altundeva.

— Te-ai schimbat, îi spuse musafirul.

Jeff se încruntă la el, dar nu îi luă vorbele ca pe o ofensă. Încă.

— Nu-mi amintec să te fi chestionat cu privire la ceea ce mănânci.

Jeff aruncă cadavrul din mâinile sale, nu îi păsa unde ajunge atâta timp cât nu mai trebuie să îl țină. Ajunse în fața musafirului.

— Dacă nu-ți place, te poți întoarce la prietenii tăi civilizați, eu tot așa am să mă hrănesc.

Musafirul nu schiță nimic, dar înțelese că îl călcase pe băbături. Nu era de mirare că nu-i plăcea ceea ce îi spuse, doar așa se mai putea hrăni. Ridică paharul și îl dădu pe gât dintr-o singură înghițitură. Sângele era delicios, dar din păcate, mirosul îngrozitor îl făcu să vrea să strâmbe din nas. Se abținu ca să nu fie înțeles greșit.