Puterea celor trei fecioare (Întrând în lumea vârcolacilor, Volumul III)

Capitolul 23: Prietenii

Scuzati intarzaierea, trebuia pus mai de dimineata, dar au intervenit cateva chestii. Fara alte introduceri, capitolul 23.

P.S: Aveti servetelele la voi, nu? Nu spargeti nimic prin casa!..... (inca)

De îndată ce terminase convorbirea cu mama ei, Alice luase o hotărâre spontană. Mintea îi spuna cu toată puterea că între tipa șatenă și Christopher al ei era ceva, dar inima reufza să creadă. Ajunse la un compromis între cele două forțe puternice din interiorul ei, avea de gând să îi urmărească. În adâncul inimii ei, spera cu toată puterea ca iubitul ei să nu o părăsească. Doar o simplă respingere o făcuse să plângă ore întregi și să se taie pe vene, ce ar putea să facă dacă el chiar se va despărții de ea? Îi era frică să se gândească la ce s-ar putea întâmpla, atât cu ea cât și cu restul lumii.

Decise să îi urmărească și să îi supravegheze. Cei doi erau deja plecați destul de departe de hotel și puteau fi oriunde, dar un sentiment foarte ciudat, unul pe care îl recunoscu de îndată ca fiind instinctul de vârcolac, o făcuse să creadă că cei doi au mers în pădure.

Își luă de îndată un hanorac și ieși din camera ei la fel de furtunos pe cum o făcuse data trecută, dar cu un alt scop. Dacă înainte își dorise să iasă cât mai repede pentru a-l săruta pe Chris, acum își dorea să iasă cât mai repede pentru a-l urmări.

De îndată ce ieși din incinta hotelului, porni spre pădurea din apropiere. Putea foarte bine să se transforme și să îi urmărească în forma ei de lup, dar nu credea că va fi în stare să se abțină în cazul în care va vedea ceva neplăcut. Se gândea încontinuu că îi va prinde într-o ipostază periculoasă pentru liniștea ei sufletească. Dacă îi va prinde apropiați, va mârâi din străfundurile inimii către ei, chiar dacă o va speria pe acea fată necunoscută.

În timp ce făcea primii pași în pădure spera ca ei doi să nu fie deloc apropiați. Ar fi preferat să se transforme degeaba decât să sufere o despărțire, s-ar fi transformat și de zece ori doar ca să rămână un cuplu. Inima ei bătea pentru el, bătea atât de tare încât simplul gând că el se afla în pădure cu o altă fată îi producea o stare acută de nervozitate și o întrista. Îi venea să plângă pentru că știa că fericirea și liniștea ei se aflau în mâinile lui. Dacă el decidea că era momentul să o părăsească, lumea ei se va termina, va fi dristusă și pustiită. Dacă el decidea că era momentul să se întoarcă la ea și să îi ofere acea iubire cu care o învățase, atunci ea era pregătită să uite ceea ce s-a întâmplat.

Deși considera cu toată puterea că iubitul ei trecea printr-o perioadă mai grea, fusese forțat să își părăsească o parte din haită și orașul natal, nu înțelegea de ce o respingea. Credea că oamenii răniți caută de cele mai multe ori liniștea în brațele celor apropiați, iar ea era cea mai apropiată persoană de el, ea, nu șatena aceea ciudată și extrem de slabă. Dacă avea nevoie de singurătate, de puțin timp cu gândurile lui, tot ceea ce trebuia să facă era să îi spună. Trebuia să îi vorbească, să îi împărtășească gândurile lui și ceea ce simțea după cele întâmplate, nu să o lase în urmă. Și ea era forțată să treacă printr-o perioadă grea, însăși faptul că își lăsase familia în care crescuse în urmă era o dovadă, iar faptul că fusese forțată să participe la un ritual ciudat era un alt motiv, dar nu se izola de nimeni. Vorbise cu părinții ei, nu îi jignise și nu îi dăduse nici o secundă departe din preajma ei, îi acceptase pe toți, dar el nu procedase la fel.

– Poate că așa reacționează el la ceea ce se întâmplă, își spuse ea pășind mai aprig prin pădure. Poate că dacă își face prieteni noi, o să treacă mai ușor peste presiunea ce este asupra noastră.