Îngerul meu

Capitolul 18

Aiden se trezi inaintea ei. Desi era doar o simpla dimineata lui i se parea una speciala. Nu se mai simti demult atat de bine. Acum patul sau emana o caldura atat de placuta. Era o adevarat alinare sa o aiba langa el. Nu se mai simti atat de bine de mult timp. O privea cum doarme atat de dulce in bratele lui. Nu-l lasa inima sa o trezeasca. Insa trebuia sa o faca. Ambii aveau de lucru, iar asta ii impiedica sa mai doarma.

-Angel! Trezirea!

-Un moment, vreau sa mai dorm.

-Of, ingerule si eu. Insa trebuie de mers la munca.

Angel ofta si isi deschise ochii. Cand il vazu pe Aiden realiza ca nu visa nici macar o clipa. Ziua de ieri fu una reala. Il privi, fata lui era numai zambet. Ceea ce o facu si pe fata sa zambeasca. El o privi si nu putea intelege de ce zambeste.

-De ce zambesti?

-Fiindca si tu zambesti.

-Ce?

Acesta incepu sa rada. Nu-i venea sa creada ce aude. O privi cum se ascunde sub patura, insa o opri. O prinse de mana si o trase aproape de el. Angel simti cum e gata sa se topeasca, mai ales fiind atat de aproape de el.

-Imi pare rau, nu am vrut sa rad. Insa prima oara aud pe cineva ca zambeste doar privind pe altcineva.

-Uite ca se poate.

Angel spune bosumflanduse. Imediat cei doi incep sa rada. Dupa un timp se opresc. Desi ar mai fi putut continua ambii stiau ca trebuie sa ajunga la munca. Aiden iesi din camera pentru a o lasa sa se schimbe. Atunci Angel reusi sa vada mai bine locul in care dormi. O camera mare, aproape in totalitate neagra. Un pat mare asezat intr-o parte a camerei. Avea asteruturi albe si niste perne decorative, negre. Peretii jumatate albi si jumatate negri. Tavanul si podeaua fiind nergre deasemenea. In partea dreapta fiind un dulap mare alb cu doua oglinzi. Si doua noptiere, pe una fiind o lampa, iar pe alta niste flori decorative. Se ridica si decise sa mearga sa faca un dus. Baia era insa decorata intr-un albastru stralucitor. Ceea ce o facea extrem de placuta la vedere.

Nu petrecu mult timp la dus fiindca stia ca trebuie sa se grabeasca. Cobori jos si il vazu pe Aiden cum aranjeaza masa. Mirosul era unul ametitor. Se aseza la masa, iar in fata ii fu pusa o farfurie cu clatite si un pahar de suc. Apoi vazu cum si Aiden se aseaza la masa.

-Tu le-ai pregatit?

-Da.

-Sunt bune.

Aiden zambi. Adevarul era ca nimeni inafara de Amy si Brian nu stiau ca el poate sa gateasca. Insa acum stia si Angel. Ceva ciudat,fiindca nu a mai gatit niciodata unei persoane straine. Totusi fata il facea sa faca lucruri total paralele lui. Cand termina Angel ii multumi si dori sa plece, insa el o opri.

-Unde crezi ca pleci?

-La cafenea. Fiindca fata de tine, sefu, eu trebuie sa ajung la timp.

-Nu, ziua de azi exceptie. Azi vom merge impreuna, si fara refuzuri.

Angel doar isi dadu ochii peste cap si accepta. Stia ca nu are rost sa refuze, fiindca el ar fi devenit mult mai insistent. Il privea cum mananca incet, de parca ar face asta intentionat ca sa intarzie ea. Deja se satura si se ridica. Sub privirile uimite ale lui Aiden ii lua farfuria de pe masa.

-Sper ca ai mancat bine, fiindca acum iei cheile de la masina si mergem la cafenea.

-Bine, sefa.

Aiden se ridica de la masa si pleca sa-si i-a cheile. Angel zambi, fiindca reusi sa-l scoale de la masa. Isi privi telefonul, care indica ora opt si douazeci, acum mai mult ca sigur va intarzia. In timp ce il astepta pe Aiden vazu ca primise un mesaj. Era de la Alex. Desi ii promise lui Aiden ca nu va mai interactiona cu el, simti nevoia de a citi mesajul.

„Angel, sper ca te simti bine dupa lovitura de ieri. Sa stii ca-mi pare extrem de rau. Chiar nu stiu ce s-a intamplat cu mine. Insa m-am infuriat cand am vazut cu cata brutalitate te tragea acel nemernic. Sper sa-mi accepti scuzele. Suna-ma."

Angel se afla intr-un impas. Chiar nu stia cum ar trebui sa reactioneze sau ce ar trebui sa faca. Daca l-ar suna nu si-ar respecta promisunea facuta lui Aiden, iar daca nu l-ar suna... Nici ea nu stia cuma ar trebui sa procedeze.

-Angel, sa mergem.

Glasul lui Aiden o trezi din visare. Asa ca se indrepta spre masina. Cei doi au urcat indreptanduse spre cafenea. Aiden incerca sa intre in vorba cu ea, insa parea ca nici macar nu il aude. Era extrem de distrasa. Asa ca nu dori s-o intrerupa din ganduri. Pe de alta parte Angel avea nevoie de parerea cuiva ca sa stie ce sa faca. Asa ca hotari sa vorbeasca cu Amy, fiindca stia ca o va ajuta indiferent de situatie. Cum ajunse la cafenea ii multumi lui Aiden si iesi repede din masina. Deja intarzie jumatate de ora. O cauta cu privirea pe si o vazu vorbind cu Brian. Ii facu semn sa se apropie, insa acel semn il vazu si Brian care veni si el.

-Mai, mai. Pe cine vad eu aici? Nu e chiar domnisoara care intarzie?

-Brian, nu ma tachina.

-Serios?

-Da, Brian, nu ii mai face reprosuri.

Brian se inoarse si il vazu pe Aiden cu care dadu mana. Amy si Brian ii privira suspicios pe cei doi.

-Acum, bunul meu prieten, imi poti explica de ce nu ar trebui sa-i fac reprosuri? A intarziat.

-Da. Insa din vina mea. Eu am adus-o, iar din cauza aglomeratiei am intarziat.

Cei doi au dat din cap acceptand situatia, iar Aiden pleca.

-Acum, domnisoarelor, va rog sa nu leneviti si la treaba.

Brian pleca si le lasa pe cele doua fete singure.

-Amy, sunt intr-un impas si numai tu ma poti ajuta, te rog.

-Bine, insa mai tarziu. Brian ne va omori daca va vedea ca stam. Nu e in toane bune. Bine?

-Da.

Cele doua cazura de acord sa vorbeasca in pauza de masa. Apoi au inceput lucrul. Tot ce mai avea de facut era sa astepte ora pranzului ca sa poata vorbi si ele in liniste.

Îndoiala de propriile hotarari ce trebuiesc luate e cea mai cumplită boală.