Scoala de corectie[vol.III]

Capitolul 21

  *Puteti sa ascultati melodia in momentul in care telefonul lui Zoey suna. Mie imi place la nebunie.*

  - S-a schimbat? Asta e scuza ta?

  - Iubitule .. 

  - Zoey, te-a rapit de la propria nunta si ti-a sters memoria! Sa nu mai aduc in discutie evenimentele din trecut, cu traficul din Londra. Ce naiba se petrece cu tine?

  - Mami? De ce tipati?

Rebecca s-a frecat somnoroasa la un ochi, abia stand in picioare imbracata in camasa ei roz de noapte. Avea parul prins intr-un coc dezordonat si pentru o secunda m-a infiorat cat de bine imi seamana la trasaturi.

  - Du-te in camera ta.

Vocea sotului meu a fost atat de rece incat fara sa imi dau seama mi-am marit ochii. 

  - Dar ..

  - Du-te in camera ta, Rebecca! 

Tipatul brunetului a umplut pentru cateva secunde bune incaperea, terminandu-se intr-un ecou dureros. S-a asternut o liniste atat de apasatoare incat imi puteam auzi bataile inimii .. si lacrimile propriului copil care tocmai a fugit pe scari.

M-am ridicat cu gandul sa o urmaresc, insa Mathias m-a prins de brat.

  - Nu am terminat discutia, Zoey. 

Mi-am tras mana cu putere din stransoarea lui, simtind cum imi fierbe sangele in mine.

  - O singura data daca mai tipi la copii mei, te calc in picioare. Si pot sa o fac, indiferent daca port sau nu inelul pe deget.

  - Nu o sa-ti permit sa te comporti asa cu mine.

  - Eu nici atat! Daca m-ai luat, respecta-ma! 

  - Nu pot sa cred ca ne certam din cauza unui psihopat care oricand ar putea din nou sa ne-o traga pe la spate! Si tu crezi ca s-a schimbat.

  - Pot sa-mi port singura de grija, Blake. 

  - Atunci sa te salvezi singura data viitoare. Am plecat de aici! 

  - Nu poti pleca. Nu suntem in scoala de corectie. Ai copii, cretinule.

  - De asta maine o sa ma intorc dupa ei.

  - In cele mai divine vise ale tale. Vrei sa pleci? Esti invitatul meu. Dar nimeni niciodata nu o sa-mi ia copii, nici macar tu! 

  - Stii ca sunt in stare de orice.

  - Sa-ti amintesc cine e Diavolul dintre noi doi? 

M-a privit ca o stanca cateva secunde, apoi a iesit trantind usa atat de rau incat s-au zguduit ferestrele ce dadeau spre terasa. In mintea mea, am avut intentia sa ma prabusesc pe covor si sa plang insa ceva din exterior ma tinea tare. Eram atat de nervoasa de amenintarile lui incat lacrimile s-au oprit undeva inauntrul meu. 

Dupa cateva momente de privit usa fara nicio explicatie, am urcat scarile si m-am indreptat spre camera Rebeccai. Am vrut sa o linistesc dar era prea tarziu .. Micuta blonda era bagata sub patura pufoasa si dormea dusa, desi se cunosteau urme pe obrajii ei rosii de la lacrimi. Am pupat-o scurt de teama sa nu o trezesc, apoi m-am intors in camera mea.

Mi-am luat pastilele pentru ca in toata agitatia asta am si uitat ca abia ma tineam, si m-am intins in pat privind absenta tavanul. 

*Razele soarelui insistau sa ma trezesc in timp ce imi acaparau camera din ce in ce mai mult. Am deschis pleoapele pe jumatate, sa vad cat e ceasul, insa am tresarit cand am observat. Cateva minute trecute de ora doisprezece dupa-amiaza. Copii trebuiau sa vina de la scoala curand.