Scoala de corectie[vol.III]

Capitolul 37

- Trebuie sa ies de aici .. imi vreau copii inapoi, soptesc in timp ce priveam spre aglomeratia de delicventi de pe terenul principal.

Toti vorbeau intre ei si faceau diferite actiuni, sub cerul atat de senin ca nu se zarea vreo urma de nor. Daca eliminai partea cu scoala de corectie, si ca sunt niste mici criminali, imaginea arata chiar dragut.

O persoana tocmai sarise peste banca pe care stateam, alergand cat o tineau picioarele. M-am incruntat urmarind-o cu privirea si am ramas cu gura cascata cand am vazut ca s-a urcat in primul copac doar printr-o saritura si cateva miscari. Gardienii au trecut si ei pe langa mine, si s-au oprit la baza copacului privind spre varf, unde am zambit cand i-am vazut fata lui Sisi. Era rosie in obraji ceea ce o prindea foarte bine la parul blond pe care il avea si avea un zambet de batjocora, urcand tot mai sus.

- Castello, coboara imediat. Nu ai unde sa fugi!

- Se pare ca am unde. Urca aici si obliga-ma.

- Esti ca un mic sobolan, o sa ti se faca tie foame si atunci o sa cobori.

- Si ce ai de gand sa imi faci? intreaba sarcastica ridicand din sprancene.

Mi-am dus mana la ceafa, si am ras scurt. Copilul asta imi amintea perfect de mine. Si abia o cunosc de o zi. M-am ridicat de pe banca si m-am indreptat spre gardieni.

- Rezolv eu de aici.

- Tu cine naiba esti?

- Zoey Johnson, incantata, spun mijind ochii nervoasa la tonul lui si intinzand mana ironic.

- Ne cerem scuze domnisoara. Nu am stiut..

Am privit in pamant la apelativul de domnisoara si am strans din dinti. Am asteptat sa plece apoi am privit in sus.

- Poti sa cobori, te vor lasa in pace.

- Nu am nevoie de ajutor.

- Iti eram datoare oricum.

- Nu, nu imi erai. Pot sa imi rezolv singura problemele.

M-a privit serioasa, apoi si-a lasat tot corpul sa cada atarnand acum doar de o creanga, cu mainile. A ramas asa cateva secunde, apoi a dat drumul la ramura si a aterizat ghemuit. S-a ridicat si a trecut pe langa mine fara sa mai zica ceva, observand ca glezna ei dreapta schiopata putin.

- Te-ai ranit.

- Nu-mi spune ca esti si doctor.

- Incercam doar sa te ajut.

- Ce parte nu intelegi? Nu am nevoie de nimeni.

A vrut din nou sa plece dar nu m-am putut abtine, urmatoarea intrebare iesind inainte sa o gandesc.

- Auzi, care e problema ta?

- Niciuna. Doar ca nu am nevoie de o mama.

M-am incruntat usor incercand sa vad ceva in ochii ei dar nu am deslusit nimic.

- Ba sigur ca ai nevoie .. toti avem nevoie.

- A ta stie ca esti aici?

- A murit cand eram mica.

- Si tatal tau?

Grea intrebare. Tatal meu, nu era defapt tatal meu adevarat. Si chiar si cel adevarat, nu stiu pe unde era in lumea asta..

- Si el a murit.

- Frati, surori?

Din nou m-am blocat. Pe unde o fi Adam?