Capitolul 9

7.5K 445 6
                                    

Când m-am desprins din îmbrățișare am reușit să văd uimirea si tot odata o mică satisfacție pe fata lui Adam. Insa deja asta nu mai conta pentru mine. Eram vrăjită de bărbatul din fata mea. Ii simt degetele cum îmi mângâie fata si buzele lui se lipesc de fruntea mea.
— Nu ai idee cat de mult mă bucur că ești în brațele mele.
— Si eu. Însă, domnule Adam, nu ar trebui sa plecati la muncă? Aveți de gând să stați toată ziua aici?
— Dacă va trebui voi sta toată ziua.
Ii zâmbesc și observ cum pe fata lui se intipareste un zâmbet perfect. Asa ca întind mana conturandu-i buzele. Ii simt mâinile cum îmi mângâie obrajii, ca mai apoi să mă prindă intr-un sărut dulce.
— Acum sunt mulțumit și pot pleca.
Ochii îi sclipesc atunci când spune toate astea. Asa ca ii zâmbesc fericita.
— Pleacă, trebuie să lucrez, iar tu ma încurci.
— Bine, bine, mica mea afacerista. Am plecat, însă deseara nu scapi de mine. La opt sa fii gata, fiindcă vin să te iau. Optează pentru ceva mai sportiv.
Incuviintez, apoi îl văd cum pleacă facandu-mi cu mâna. Mă așez bucuroasă în fotoliu si decid sa îmi sun prietena. După mai multe încercări nereușite, hotarasc ca ar fi bine merg la ea. Fiindcă simt cum o teamă mă cuprinde si totuși sper ca e o teamă nefondată.
Ajunsă în fața cabinetului bunei mele prietene, raman socata să aflu că Mona azi nu iesi la lucru. Mai ales că ea niciodată nu își lasa muncă fără a ii spune si ei motivul. Următorul meu loc unde să o caut era apartamentul ei. Asa ca fara sa mai stau pe gânduri mă pornesc spre ea. Raman socata când îmi văd fratele în apartamentul Monei, cu un buchet de flori. Brusc țipetele prietenei mele s-au făcut auzite:
— Să nu mai vii vreodată aici! Nu vreau sa te vad. Pleacă si ia-ti si florile cu tine! Crezi ca poți șterge cu un buchet de flori tot ce mi-ai făcut?
În acel moment observ cum Mike o ia de brat si o zguduie brutal.
— Asculta aici fetiță mica si rasfatata, am venit să îmi cer scuze, însă văd că ai o gura prea mare. Pe care pot să ți-o închid cu ușurință.
Îmi văd fratele cum ridică mâna să o lovească, însă mă mișc mai repede decât el reusind sa il iau prin surprindere lovindu-l. Când mă vede își mareste ochii apoi își duce mâna la obrazul lovit.
— Ce dracu? Cum ai îndrăznit să mă lovești?
— Asculta atent, fratioare, mai ridici odată mâna la prietena mea, jur pe ce am mai scump ca te omor cu mâna mea. Acum i-ați buchetul si pleaca naibii de aici.
Observ cum dorește sa mai spună ceva, i sa pare ca i s-au oprit cuvintele în gât, asa ca decide să se resemneze si sa plece fără sa mai scoată vreun sunet de nemulțumire.
Imediat mă întorc spre Mona care plângea. O iau strâns în brațe fără să îmi pese de ceea ce s-ar intamplat intre ea si Mike. Fiind sigură ca daca va dori, fata îi va povesti singura.
— Mona eu te las. Dormi un pic, iar când te vei trezi si vei dori să vorbești cu mine sa ma suni. Da?
— Bine.
Îmi iau rămas bun de la ea si plec spre casă. Îmi scot telefonul si observ că am un mesaj de la Adam. Imediat un zâmbet îmi conturează buzele, amintindu-mi de discuția noastră de
dimineață. 
"Sper ca nu ai uitat ca trebuie sa ne întâlnim deseara."
Mă pun fericita in pat, gandimdu-ma la cum va fi intalnirea din acea seară. Încet inchid ochii în speranța că mă voi putea abține din a adormi, însă somnul mă ia încet, fără ca măcar sa observ.
Mă trezesc din cauza soneriei insistente. Mă ridic si deschid ușa apartamentului. Raman socata să îl vad pe Adam cum sta in tocul ușii. În acel moment îmi aduc aminte de intalnirea pe care trebuia sa o avem si îmi dau seama ca nu sunt pregătită deloc. Asa ca îmi las privirea stânjenită în pământ.
— Adam, eu...
Nu reușesc să termin, deoarece îi simt bratele care mă înconjoară. Își lipește buzele de fruntea mea și îmi zâmbește.
— Iubito, nu-i nimic. Se mai întâmplă, te-ai luat cu somnul.
— Îmi pare rău.
— Nu trebuie. Ce ai spune daca îmi vei face o cafea asa cum știi tu ca mai apoi sa te schimbi si sa mergem?
Incuviintez si plec spre bucătărie cu el pe urmele mele. Pun la fiert apa ca mai apoi sa pun cafeaua în două căni mari. Adam îmi mulțumește. Iar eu mă duc în cameră pentru a-mi schimba hainele. Decid sa optez pentru niste blugi, ghete si un hanorac ținând cont ca afara se raci-se considerabil. Când revin observ cana de cafea goala si pe el cum bate nerăbdător în masă.
— Deci? Ești gata?
— Da.
Adam se ridică și îmi ia mâna în a lui indreptandu-ne spre ieșirea din bloc. Când ajungem jos observ o motocicleta neagra care seamana extrem de mult cu a mea. Îmi întorc privirea spre el si ii vad mândria din ochi când privește acel motor.
— Acum sper ca îți va plăcea surpriză mea.
— Serios? Unde e surpriză atunci?
— Îți voi spune, însă acum urcă. Nu vreau sa întârziem.
Accept si urc împreună cu el. Îmi pun casca pe cap, ca mai apoi sa il îmbrățișez strâns pe la spate. Nu de alta insa nu doream sa pățesc ceva. Mai ales când am văzut cum începe sa gonească pe străzile aglomerate ale orașului.
— Vei tine minte pentru mult timp aceasta seara. Îți promit.

RazbunareUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum