Razbunare

Capitolul 11

Dis de dimineata Alexa se trezi cu zâmbetul pe buze. Căldura pe care o emana corpul ei alături de cel al lui Adam o făcea sa vibreze de fericire. Fata incepu sa se joace în părul lui, în timp ce bărbatul zâmbi multumit.
La un moment dat Alexa arunca o privire ceasului de pe perete. Atunci sari la propriu din pat. Uimirea se citea clar pe fata lui Adam. Asa ca se ridica si el.
— Ce s-a intamplat, iubito?
— Cum ce s-a intamplat? E trecut de ora unsprezece, iar eu nu sunt la serviciu.
Atunci un zâmbet ii contura buzele barbatului. Alexa îl privi urat si il lovi în umar.
— Eu aici mor de nervi, iar tu razi. Ești un adevarat nesimțit.
Adam o privi jucaus si o imbratisa pe la spate. Își aseza capul pe umărul ei si ii plasa un sărut pe umăr. Toata agitația păru ca disparu, iar Alexa zâmbi fericita. Se simtea bine. Asa ca uita de serviciu, dosare si toată munca pe care încă nu a terminat-o. Dorea doar sa stea alături de el. Asa ca se întoarse spre el si își încolăci bratele în jurul gâtului sau. Apoi fără sa mai stea pe gânduri își lipi buzele de ale lui.
— Iubito, ai niste buze extrem de dulci.
Alexa zâmbi si ii mai oferi un scurt sărut pe buze. După încă câteva minute în care au stat imbratisati, cei doi au hotarat ca e timpul să plece. Însă nu înainte de a servi câte o cană de cafea, care avea sa ii tina treji toată ziua. Iar ca de fiecare dată Alexa adaugă doua linguri de cafea tare pentru ea si Adam. Barbatul dori sa se strâmbe, însă nu o făcu. Adaugă o lingură de zahăr și își admira iubita cum sta si soarbe din lichidul maroniu. Parea fermecat de ființă din fata lui. Asa ca ii luă mâna intra lui si i-o sărută usor. Obrajii fetei au prins o nuanță rozalie, iar el observă.
După ce si-au terminat cafelele, s-au ridicat pentru a pleca. Alexa privi inca odată micuța casa, ca mai apoi sa il urmeze pe Adam spre motocicleta. Urcă împreună cu el, si își strânse bratele în jurul abdomenului lui. Placerea de care avea parte stiind-o lipită de el, era una de nedescris. Până și el simtea niste fiori pe sira spinării.
Nu dură mult, iar cei doi au ajuns în dreptul blocului unde trăia Alexa. Fata cobori zâmbind si ii mai oferi un scurt sărut pe buze.
— Iubito, poate urc si eu, iar azi ne luăm o zi liberă?
— Nu, Romeo,  azi trebuie sa lucram, fie că vrei, fie că nu.
— Bine, doamna, cum spuneți.
Ambii au zâmbit, iar Alexa pleca spre casă. Făcu un dus rapid si își schimba hainele. De la hainele comode, trecu la niste pantaloni negri, o cămașă albă și niște pantofi cu toc. Oftă gândindu-se ca toată ziua trebuie să sa suporte acele haine incomode. Si totuși își luă poseta si pleca spre parcare, unde urcă rapid la volanul propriei mașini. Însă la scurt timp incepu sa regrete acea decizie. Pe toată autostrada se întindea un ambuteiaj infernal. Incepu sa înjure nervoasa, în timp ce telefonul începu sa ii sune. Răspunse nervoasa, însă imediat regreta tonul folosit.
— Alexa, asa ii răspunzi mamei tale?
— Îmi pare rău, mama, însă am nimerit în unul dintre cele mai catastrofale ambuteiaje. Iar plus la asta am întârziat destul de mult la birou.
— Draga mea, calmează-te, ești șefa asa ca îți poți permite sa întârzii.
— Bine, mama, însă de ce ai sunat?
— Doream sa îți spun ca tatăl tău și Luke au revenit acasă, asa ca daca nu ai nimic de făcut în această seară, atunci poți să treci pe la noi împreună cu Mona.
— Bine, mama, vom veni. Te-am pupat.
Alexa avea un zâmbet pe față. Nu mai vorbi cu Angel de un timp si chiar îi era dor sa o audă. Iar în acea seară nu avea sa rateze sansa de a o si vedea.
După aproape o oră de stat în ambuteiaje, fata reuși intr-un sfarsit sa ajungă la birou. Salută politicoasă paznicul si înainta spre cabinetul unde avea sa isi petreacă restul zilei. Când intră în birou, își observă scaunul întors, iar o persoană stătea comoda pe el. Iar pe masa era deschisă o sticlă de șampanie.
— Cine naiba ești și cum îndrăznești sa stai in scaunul meu? Si plus la asta sa bei in biroul meu?
— Serios? Se pare ca m-ati uitat cam repede, domnișoară Hall.
Îngheța. Alexa isi simți picioarele moi si era gata să cadă în orice moment. Acelasi glas. Nu avea cum sa il confunde. Imediat fotoliul se întoarse, iar în el stătea un blond, ochi albaștri, imbracat intr-un costum negru, iar în mână tinea un pahar de șampanie.
— Jonh!?
Imediat fata îi sări în brate. Nu il mai vazu de un an jumătate. Băiatul lasă paharul pe masa si o ridică de la sol începând sa o învârtă. După atâta timp cei doi prieteni erau din nou împreună.
— Dar cum? Când ai venit? Nici măcar nu ai sunat.
— Am vrut sa ii fac prințesei mele o surpriza. Am crezut că îți va placea. Însă dacă nu vrei sa ma vezi.
— Idiotule, cum crezi ca nu îmi va placea sa îmi vad cel mai bun prieten? Apropo, deseara mama organizează o cină. Sunt sigură că vor fi toti. Ai vrea sa vii?
— Dacă mă invită piticul meu preferat, nu am cum să nu vin. Însă acum vreau sa merg la Mike.
— Nu, vreau sa fie o surpriză pentru toți. Te rog!
— Bine dacă asta e dorinta ta. Însă pana deseara ce ai spune sa îți iei liber si sa mergi cu mine la o cafea. Pentru a mai sta la povesti?
— Sună bine.
Fata își anunță secretara despre plecare, si iesi fericita împreună cu Jonh. După atâta timp aveau să stea din nou împreună. Ca pe vremuri.