Razbunare

Capitolul 21

Ziua următoare Adam se trezi în spital. În timp ce plecară acasă Angie lesina, așa că fu dusă de urgență la spital. Dis de dimineață Adrian și Alexa au venit la spital, erau șocați sa afle că Angie era internata.
— Adam, ai fi putut sa ma suni. Mai ales că trebuie să începem neapărat tratamentul. Astfel sunt riscuri mari că fata să nu poată naște.
—Nu!
Țipătul fetei la auzul acelor cuvinte îi făcu pe toți să tresară. Aceasta începu să se zbăta și să țipe.
— Nu am nevoie de acest tratament. Nu vreau sa stau în spital! Nici nu am nevoie de acest doctor!
— Angie, te rog, liniștește-te.
— Nu! Adam, îmi pare rău, însă nu am de gând să o tratez.
Adrian ieși din salon nervos, pe când Alexa rămase în salonul fetei. O privi pret de câteva secunde ca mai apoi sa se așeze lângă ea.
— De ce nu vrei sa faci acest tratament? Uite, înțelege că ești responsabila de două vieți acum, așa că nu mai fi egoista. Și gândește-te și la copil.
— Te rog, ai venit să îmi dai lecții? Ai venit să îmi spui ce mama rea sunt?
Alexa o privea tristă și fără speranță. Mai ales că îi venea și ei deja sa rabufneasca din clipa în clipa.
— Uite, înțelege, nu e ușor să trăiești cu un bărbat care are ochi doar pentru tine. Daca tu nu vezi, nu înseamnă că și eu sunt oarba. La naiba, Alexa, te iubește numai pe tine.
— Angie...
— Doar lasa-ma și îi poți spune doctorului că voi accepta tratamentul.
Fata ieși nervoasa și din cauza emoțiilor ar fi putut începe a plânge. Când ieși din salon Adam și Adrian o priveau întrebători.
— Va continua tratamentul.
Auzi cum Adam răsuflă ușurat, iar pe când Adrian se apropie de fata și îi mângâie burta. Apoi îi sărută fruntea.
— Uite, ești stresata, iar asta nu face bine copilului. Așa că mergi acasă și bea-ti pastilele, apoi pregătește bagajele. Trebuie să plecăm, sper că nu ai uitat, da?
Fata dădu aprobator din cap și pleca spre casă.
În timp ce împacheta găsi o cămașă albă pe care erau imprimate palemele ei. Zâmbi când își aduse aminte că acea cămașă o purta atunci când îl întâlni pentru prima oara. Când ajunse pentru prima oara în oraș închirie un mic apartament, iar în blocul unde era apartamentul erau o mulțime de copii. Asa ca in timpul liber avea grija de ei sau pur și simplu se jucau împreună. Iar intr-o zi când îi învață să facă o aplicație cu acuarela cineva suna la ușă. Așa că din neatenție când deschise ușa se lipi la propriu cu mâinile de el. Ceea ce lasă o amprenta permanenta pe acea cămașă. Și deasemenea in sufletele lor.
Fata pleca să facă mâncare, iar în timp ce tăia legumele simți cum o mână ii ia cuțitul din mana. Alexa se întoarse și zambi când îl văzu pe Adrian.
— Alexa, de cate ori ti-am spus sa nu mai intri în bucătărie pe timpul sarcinii. Știi prea bine că eu vin acasă la amiază, iar mâncarea o fac și singur. Tu doar odihenste-te înainte de plecare. Da?
Băiatul o lua de mână și o așeză pe scaun. În timp ce el începu să pregătească prânzul. Pe când fata îl admira. Știa că el tine extrem de mult la ea și zambi la acel gând. Însă faptul că avea să se întoarcă acasă după atâta timp o făcea cea mai fericita.

După 6 ore

Alexa inspira iarasi aerul orașului natal după 8 luni de absență. Bucuria de pe chipul ei era de nedescris. Însă dorea cu ardoare să ajungă din nou acasă. Atunci când intră în curte toate amintirile au început să îi treacă prin fața ochilor. Unele plăcute, altele mai puțin plăcute. Însă acum era din nou alături de Adrian și Mike, care in acel moment reprezentau niste persoane extrem de importante in viața ei. Deasemenea alaturi de Mona și micuța Rose. Mike își trecu brațul după talia ei și intrară împreuna in casa.
— Mama, tata, am revenit acasă.
Angel la braț cu Aiden au coborât la parter. Ambii erau extrem de fericiți. Însă când au ajuns ambii au simți cum le îngheață sângele în vene. La vederea Alexei ambii au rămas fără grai. Pe când fata se apropie de Angel și dori sa o ia în brațe. Însă femeia făcu un pas înapoi.
— Nu!
— Mama...
— Nu, cum ai putut?
— Mereu am crezut că Mike e cel vinovat de toate, însă cum ai putut pleca așa? Nici un telefon, nici un avertisment.
— Mama eu doar...
— Alexa, nici măcar nu mi-ai spus că ești însărcinată, nu ai idee cat de rău m-am simțit în tot acest timp. Crezi că eram bine neștiind nimic timp de atâtea luni pe propriul copil? M-ai rănit.
Alexa se apropie și îi șterse femeii lacrimile de pe chip. Apoi o luă într-o îmbrățișare.
— Îmi pare rău. Extrem de rău.
Angel o imbratisa si ea și începu să îi mângâie parul.
— Scumpul meu copil. Nu ai idee ce dor mi-a fost de tine.
— Însă mie nu mi-a fost dor?
Aiden vorbi, iar fata îl lua și pe el într-o îmbrățișare călduroasă. Tuturor le fu dor de Alexa. Iar acum că o au din nou în fața le parea un vis. Însă acel vis era realitate. Iar de acum in colo fata nu mai avea să îi părăsească niciodată.