Razbunare

Capitolul 26

Adam ajunse acasă extrem de nervos. La vederea lui, Angie se ridica de pe canapea și se apropie de el. Dori sa îl atingă, însă acesta o indeaprta. Nu avea nevoie de ea, mai ales știind că din cauza ei o pierdu pe Alexa. Angie dori sa plece, însă Adam o prinse de mana și o opri.
- La naiba! Numai tu ești vinovata de tot!
- Ce am făcut?
- Ce ai facut? Mi-ai nenorocit viața. Din cauza ta, și a copilului tau nenorocit, voi fi nevoit să renunț la femeia pe care o iubesc.
Angie avea lacrimi în ochi. Faptul că acesta își urăște propriul copil, o făcu să ajungă cu toată dispoziția la pământ. Se smuci din strânsoarea lui și se îndepărtă de el. Avea să își facă bagajul și să plece din acea casa. Nici ea și nici copilul ei nu aveau nevoie de el. Își îndesa toate hainele in valize și le duse în hol. Își luă pe ea haina și dori sa se incalte, pe când Adam o privi socat.
- Unde pleci?
- Undeva departe de tine. Nu cred că mai ai nevoie de așa nenorociri lângă tine.
În privirea lui se putea citi uimirea. Timp de câteva secunde nu își putu da seama de ce se întâmplă, până când propriile cuvinte i-au străbătut mintea:
"Mi-ai nenorocit viața. Din cauza ta, și a copilului tau nenorocit, voi fi nevoit să renunț la femeia pe care o iubesc."
Desi in acel moment nu înțelese impactul acelor cuvinte, acum îl înțelegea perfect. Așa că îi o apuca de mana, însă de acea dată mai gentil și o opri din acțiunile pe care le făcea. O conduse spre salon și se așeză împreună cu ea pe canapea.
- Îmi pare rău.
Ea doar pufni și dori sa se ridice, însă acesta o opri. Nu avea să o lase să plece. Desi nu o iubea, iubea copilul pe care Angie îl purta în pântece.
- Asculta, a fost greșeala mea. Sunt atât de idiot. Uite, nu te iubesc, și tu o știi foarte bine, însă iubesc acest copil enorm.
Cu aceste cuvinte își lipi mana de abdomenul femeii și începu să îl mângâie. Era o senzație la fel de plăcută ca și atunci când o atingea pe Alexa. Singura diferență fiind femeia care îi poartă copilul. Însă știa perfect că acea ființă nu poartă nici o vina și nu avea de gând să o invinovateasca în nici un fel. Din contră avea să îi ofere toată iubirea de care are nevoie un copil de la tatăl său.
- Dragostea mea, lui tati îi pare rău că a spus astfel de cuvinte. Da?
Simți o lovitura din partea copilului și zâmbi. Știu că asta e un semn din partea acelei mici fiinte, care îi spune că îl iartă.
Angie deasemenea zâmbi, știind in sfârșit că acel copil va avea parte de un tata adevărat. Însă o mai îngrijora faptul că deși copilul ei va avea parte de un tata, acel tata nu va mai avea parte de iubire. Iar asta o făcea să îi pară rău. Mai ales că ea era vinovată de toate acele lucruri. Așa că după ce Adam se sătura să stea de vorbă cu copilul, se ridică și pleca in camera sa. Luă telefonul și caută numărul lui Adrian. Avea nevoie de sfatul lui extrem de mult. Nu își dorea ca din cauza sa cei doi sa își piardă dreptul la fericire. Imediat cum găsi numărul, îl și apela, iar el răspunse extrem de repede.
— Angie? Ești bine? Nu ți s-a întâmplat nimic?
— Sunt bine, insa am o problema și sunt sigură că numai cu ajutorul tau o pot rezolva.
— Te ascult.
Angie începu să îi spună toată problema, pe când acesta doar mai spunea cate un "da". Termina de povestit, iar Adrian rămase un pic mult la celălalt fir. Înțelegea că Angie dorea să îi readucă pe cei doi împreună, deși asta avea sa insemne nefericirea ei. Însă nu avea să o lase singura. Așa că după ce stătu preț de câteva secunde pe gânduri raspunse:
— Te înțeleg perfect. Și eu îmi doresc ca cei doi sa fie împreună și am și o idee. Așa că deseara va așteptam la noi.
— Însă cum sa ii spun asta lui Adam?
— Nu te îngrijora. De aici preiau eu. Bine?
— Bine.
Adrian zâmbi și închise. Desi nu ar fi vrut să recunoască, Angie trezea in el niște sentimente deosebite. Așa că dorea din tot sufletul să o ajute.
Mai privi odată chipul adormit al Alexei și puse mâna pe telefon. În acea seară avea să îi ofere ei și lui Adam cel mai frumos cadou. Șansă de a fi din nou împreună.