Vieți schimbate

Capitolul 16

Elian se trezește după mai bine de șase ore de somn adânc. Șase ore în care a dormit în patul femeii de care nu vrea să se mai despartă. Șase ore în care Aimee doar l-a privit. Șase ore în care numai ea știe câte întrebări i-au trecut prin cap. Câte gânduri și câte probabilități a scornit mintea ei.

Acum a încetat să mai gândească. Ochii lui Elian o analizează îndelung și o transformă într-un ocean de emoții profunde și trăirii nedefinite. O parte din ele o înalță până la cer, o fac să se simtă ușoară precum un fulg, precum o adiere de vânt, precum o rază de soare. O altă parte o doboară, o trimit într-un loc întunecat, rece precum un cub de gheață.

- De ce? șoptește Elian cu teamă.

Nu a mai trăit până acum acest sentiment. Teamă. Este pentru prima oară când emoțiile îi taie respirația și îl împiedică să spună ceea ce și-a propus să spună. Este pentru prima oară când nu vrea să facă ceea ce trebuie, sau mai bine zis, vrea altceva. Puterea cu care se împotrivește judecății lui îl sperie la fel de mult. Încet, încet conștientizează  că Aimee are atâta influență asupra lui încât ar putea să-l distrugă cu un singur deget. Doar un afurisit de deget minuscul. 

- De ce m-ai mințit? continuă cu aceeași teamă atunci când vede privirea mirată a femeii care stă întinsă în pat lângă el.

Îi este teamă de răspunsul pe care ea îl va da. Îi este teamă că după aceea el nu o să reușească să-și stăpânească autocontrolul și reacția lui va avea consecințe iremediabile pentru ei. Îi este frică de ceea ce va deveni el după aceea.

- Nu te-am mințit, răspunde sincer Aimee privindu-l în continuare nedumerită.

Primul gând care îi trece prin minte este acela că el a auzit când i-a spus că-l iubește, dar îl alungă imediat deoarece privirea lui spune altceva.

- Nu am niciun motiv să te mint, continuă tot ea căutând printre amintiri ceva care să se potrivească cu acuzațiile lui.

Bănuiește că s-a întâmplat ceva rău. Vede asta în privirea lui.

- De ce nu mi-ai spus că ești o Straton.

Abia acum realizează și Aimee despre ce minciună este vorba, doar că Elian nu știe adevărata ei poveste. Și totuși cum de a aflat acest aspect... De ce îi cercetează trecutul? De ce preferă să întrebe pe alții în loc să o întrebe pe ea?

- Ce s-a întâmplat cu încrederea pe care ziceai că o ai în mine? De ce nu mă întrebi pe mine despre mine?

- Nu ai răspuns la întrebarea mea.

Furia lui s-a risipit instantaneu lăsând locul fricii. O frică pe care el nu știe cum să o gestioneze deoarece abia reușește să-și controleze gura care rostește niște cuvinte pe care el nu le gândește. 

- Mai are rost?

- Nu. Nu știu. Tu ce crezi?

Oftatul ei adânc îi produce lui Elian câțiva fiori reci care coboară pe șira spinării. Femeia asta o să-l dispere în curând. Ea habar nu are ce furtună a provocat cu vorbele ei. Habar nu are că el nu mai este în stare să se lupte cu demonii lui. 

A capitulat încă din momentul în care a bătut la ușa ei deși nu trebuia să facă asta. A pierdut în momentul în care a decis să se întoarcă la ea, chiar și pentru a-i spune Adio! A ales ceea ce a ales inima, adică ceea ce a vrut și nu ceea ce ar fi trebuit. Acum ea nu face nimic altceva decât să-l îngenucheze și mai tare. Să-l îngroape definitiv sub mormanul de acuze pe care singur l-a ridicat. Nu-i va permite însă libertatea de a renunța. O va ține de mână indiferent de răspunsul ei.