Elizabeth

Vrăjmași

                                                     Octombrie 1464

― Am nevoie ca toți frații și surorile tale, toate rubedeniile tale de sânge să fie căsătorite. Toți trebuie să aibă partide bune; nici un rege care se respectă nu își poate permite ca rudele soției lui să trăiască în sărăcie delicată. I-am găsit deja un partener surorii tale, Margareta: se poate logodi cu Thomas, lord Maltravers, moștenitorul contelui de Arundel.

Încuviințez. Thomas e fiul lui William FitzAlan, contele de Arundel. E unul dintre cei mai avuți bărbați din regat iar fiul său e o partidă perfectă pentru sora mea. Tatăl lui a fost credincios Casei de Lancaster pe vremea când regele Henric și regina Margareta încă mai cârmuiau regatul. Era respectat de toată lumea și de îndată ce balanța puterii s-a înclinat în favoarea Casei de York, contele a schimbat părțile, și-a trădat aliații și stăpânii și a venit în slujba ducelui de York. Edward l-a răsplătit deja cu o iertare regală și pare să fie un subiect foarte loial cauzei noastre. De asemenea i-ar cerut fiului său să vină la Londra ca să se însoare cu sora mea iar contele pare să fie încântat de veste.

― Nunta o vor avea mai încolo. Vor fi logodiți curând, dar nunta va trebui să mai aștepte. Celelalte rude ale tale le vor succeda. Toate au nevoie de soți și soții bogate. Toate vor avea nevoie să trăiască în marile gospodării din țară, ca să să mă poată sluji. Numai în acel moment nu va mai exista nimeni care să spună că m-am coborât prea jos sau că nevasta mea se trage dintr-o familie obscură și e văduvă sărmană.

Îmi întorc iute privirea sfredelitoare spre el, învăluită din toate părțile de străfulgerarea mâniei. Îmi rețin șovăitul, înțepată de calomnia pe care am auzit-o.

Ocolesc masa și mă ridic pe vârfuri copilărește dinaintea lui, aproape atingându-i nasul, șoptind:

― Cine spune asta? Cine îndrăznește să spună asemene calomnii? Cine ne ocărăște, chiar și acum? Spune-mi, cine se încumetă?

Gestul meu îl amuză. Zâmbetul lui e larg, cu colțurile aproape atingându-i urechile. Se apleacă spre mine cu înălțimea lui copleșitoare iar cu un gest ademenitor, care mă face să-i simt respirația și care se revarsă pe obrajii mei precum un nor menit să mă calmeze, îmi stârnește iarăși dorința cărnii. Simt cum mă avertizează din priviri să nu repet nimic din ce aud, nici să plec urechea la bârfe, căci aș face numai să le întăresc vorbele.

― Oricine ar fi (și știu cine e), nu va mai conta. Nu e nevoie să te gândești la ei, îmi poruncește cu blândețe. Ei nu au vreo însemnătate. Nu contează cine vorbește împotriva noastră. Ei nu au nici o valoare pentru noi. (Îmi arată foaia pe care stă scris toate numele fraților și surorilor mele și lungul șir de lorzi și nobili cu care se vor căsători.) Te vei afla deasupra lor, deasupra tuturor celor care îndrăznesc să clevetească pe la unghere și pe ulițele ferite ale țării. Nu suntem muritori, Elizabeth. Suntem capete încoronate acum și suntem cei mai potriviți să ne decidem acțiunile, nu? Nu ne permitem să le dăm ascultare! Trebuie să îți întărești poziția, indiferent de ce gândesc sau vorbesc alții.

― Dar asta nu va întări și mai mult nemulțumirea pe care o simt față de noi, neamul Rivers?

― Nimeni nu va îndrăzni să mă contrazică acum, spune el convins. Ba chiar mai mult, după ce îți voi căsători rubedeniile și te voi vedea încoronată, nimeni nu se va mai putea îndoi de mine sau de tine. Vor putea știi atunci, cu siguranță, că ești regina neîndoielnică a Angliei, soția mea și suverana spre care vor trebui să se plece.

Îmi înghit reproșurile, supusă. Îl privesc implorator, parcă așteptând totuși să îmi spună cine sunt cei care clevetesc; însă nu o face. Mă țintuiește cu privirea aspră, exact ca o fiară.