Elizabeth

Soarele în splendoare

Dimineață mă trezesc precum aș fi o zeiță, încrezătoare și puternică. Când mă întorc pe o parte îmi pot vedea zeul lângă mine, descoperit până la brâu în răcoarea odăii. Dar apoi zâmbetul mi-a pierit, căci știam că este nevoit să plece iarăși. El își deschide ochii și mă privește. Avea părul răvășit iar ochii aproape că i se învârteau în cap când a văzut lumina afară. S-a ridicat și și-a îmbrăcat pantalonii fără să spună un singur cuvânt. Clinchetul curelelor metalice îmi zăngănea în cap iar scârțâitul lemnului sub pașii săi grei mă înfiora. Mă ridic în șezut și îl văd pe Edward tragându-și cămașa la repezeală peste cap. Bărbatul cu care m-am măritat este mereu încrezător în el, însă în dimineața asta chipul îi e mohorât. Nu dă dovadă nici de prea multă nădejde, nici de prea multă nesiguranță. Nu îmi mai făgăduiește voios că locul în care se va întoarce mereu va fi lângă mine, nici nu mă mai îmbărbătează cu veșnica poezie. Se învârte dintr-un colț într-altul tăcut în vreme ce eu îmi înăbuș frica. Cum pot suporta să rămân iarăși singură când bărbatul meu pare atât de neîncrezător în sine? Cum voi putea apărea dinaintea lui curajoasă când el nu va mai fi aici să mă mângâie și mă scufundă în adâncurile întunericului? 

— Pleci acum?

— Acum sau niciodată. Dacă nu plec acum, mă tem că n-o voi mai putea face. Te rog nu mă reține cu nici o vorbă, căci jur pe Dumnezeu că voi plânge. Nu suport să vă las iar aici, dar oamenii mă așteaptă. Trebuie să lupt, trebuie să înving pentru fiul meu. Să fii curajoasă, Elizabeth.

— Voi fi.

Se desprinde câteva momente din pregătiri ca să facă un mic ocol și să îngenuncheze la marginea patului, lângă mine, să îmi cuprindă încheieturile mâinilor și să le așeze deasupra creștetul lui cu fire precum spicele de grâu. Edward mă îndeamnă cu blândețe iar eu trebuie să fac eforturi ca să nu vărs o lacrimă.

— Am nevoie de binecuvântarea ta, dragostea mea. Nu pot lupta fără ea. Nu pot lupta și să câștig fără ea, se corectează.

Murmur o rugăciunea în gând și după ce termin, el se repede spre teaca cu pumnal și o așează pe curea.

— Ai binecuvântarea mea, Edward. Și tot norocul din lume. Te vei întoarce teafăr la mine, cum o faci de fiecare dată.

— Fie ca Domnul să îți asculte ruga. Vei lua copiii și pe mama ta și veți pleca în Turn. Voi porni neîntârziat acolo pentru a-l lua pe Henric drept ostatic și voi porni să îl înfrunt pe Warwick. Să vă ferească Dumnezeu de pericole, iubito.

— Băieții mei?

— Vor veni cu mine. Vor servi drept mesageri. Îi voi feri de primejdii atât cât îmi va sta în putință. Dacă voi muri, du-te cu copiii în Flandra. Ferește-i de primejdii, fiți teferi. Fă-o pentru sufletul meu. Atunci când va crește, micul Edward își va putea revendica moștenirea. Va trebui să rămâi lângă el și să îl călăuzești.

— Nu spune asta, îl cert aspru. Nu ai pierdut nici o bătălie. Vei reveni cât de repede vei putea, o știu! Întreaga capitală este de partea ta. Tu vei fi învingător, rostesc, parcă încercând să mă conving și pe mine de asta.

— Susținătorii mei au ieșit din sanctuar. Mai mult de două mii de bărbați au cerut sanctuar în timpul ăsta, inclusiv trei sute sau patru sute de nobili și cavaleri. Mi se v-a alătura sir John, lord Howard, fratele lui Hastings, sir Ralph, care acum va ieși din sanctuarul său din Colchester și sir Humphrey Bourchier și fratele său, care au făgăduit să îmi aducă un număr mare de bărbați din Kent.

— Vei reveni la mine. Vei reveni teafăr și cu coroana pe cap iar eu te voi strânge iarăși în brațe.

— Poate că da.