Elizabeth

Otravă

                                                          Iunie 1477

Să ne ferească Dumnezeu de asemenea nenorocire. Dumnezeu și Fecioara Mary să ne aibă în Paza Lor, căci viața noastră este în pericol, cu adevărat! O biată femeie! O biată servitoare. Bietul suflet!

Ca de obicei, George, ducele de Clarence nu se ascunde atunci când vine vorba de calomnie. Nu pleacă capul de rușine și nici nu cumpănește de două ori înainte să scoată o vorbă care l-ar putea costa scump. S-a întâmplat în gospodăria lui, sub acoperișul lui. O femeie, Ankarette Tywnho care o servise pe biata Isabel Neville a fost acuzată de vrăjitorie. George a poruncit ca ea să fie adusă din casa ei din Somerset și executată, fără să înceapă un proces sau să-l anunțe pe rege. A fost executată crunt, precum un animal și ce e mai rău e că s-ar fi putut să fie nevinovată. George acuză că servitoarea a otrăvit-o cu două luni înainte ca sufletul ei să urce în Împărăția Cerurilor. John Thursby, de asemenea, a fost acuzat de otrăvirea micului lui fiu, Richard, cel care a murit la scurt timp după mama lui. Se spune că sir Roger Tocotes a ajutat, a învins și a adăpostit doi vinovați. Ankarette și John au fost duși la castelul Warwick unde un juriu intimidat de Clarence i-a găsit vinovați și au fost spânzurați în aceeași zi. Roger e acuzat, însă de negăsit. Lucrurile sunt cu mult mai rele. Un astronom pe nume John Stacy, un învățat al astronomiei a fost prins și torturat până ce a mărturisit că folosea vrăjitoria pentru a obține moartea lordului Beauchamp, soțul unei adultere prin topirea unei imagini a lui. El l-a implicat pe Thomas Burdett, membru al gospodăriei lui George, în uciderea unui prieten al regelui. Aceștia doi, împreună cu Thomas Blake au fost acuzați de utilizarea astronomiei pentru a prezice moartea regelui și fiului nostru cel mare prin manipularea imaginilor lor pentru a fii consumați. E una dintre cele mai înfricoșătoare vești pe care le-am fi putut primi. Blake a fost cruțat datorită intervenției episcopului de Norwich, dar Burdett și Stacy au fost trași, spânzurați și tăiați la Tyburn.

Clarence a dat buzna în camera de consiliu și a izbucnit în țipete și calomnii, aducându-l cu el pe John Goddard și i-a ordonat să recite protestele celor doi bărbați despre care susține că ar fi nevinovați. L-a numit pe Edward un criminal și un tiran, un bărbat care se află pe tron numai pentru că el nu l-a putut învinge.

Oamenii devin agitați la Windsor, unde curtea s-a mutat pentru puțin timp. În lipsa noastră, de după draperii, ducele de Clarence și William Goddard, un călugăr franciscan s-au adunat la o întâlnire la Westminster. Goddard a citit declarațiile lui Burdett și lui Stacy și la sfârșit amândoi s-au făcut nevăzuți. Spionii ne spun că e mai bine că am ratat acest spectacol de-a dreptul înfiorător.

— Recunoaște fățiș că complotează împotriva ta! E de neiertat! Trădătorul acela trebuie pedepsit, insist.

— Crede că nu știu că se întâlnește cu Oxford? Cu toți neghiobii a căror ranchiună nu s-a potolit, chiar dacă am făcut tot ce mi-a stat în putință să ajung la o înțelegere cu dregătorii învecinați care și-au pierdut-o pe a lor? Cu lorzii din tabăra Lancaster, ce nu-mi doresc locul pe tron, cu toți nobilii mulțumiți? Că le trimite francezilor bani și vorbe în taină? Atât de neghiob mă crede?

Tace ca să-și tragă sufletul ca după o luptă aprigă.

— E chiar mai rău de atât, îmi spune, alb la față, ținând în mâini o scrisoare. E chiar mai rău de atât! Scumpa mea, Elizabeth a mea, Dumnezeule!

— Ce e? Ce poate fi mai rău? Doar nu a trimis vrăjitori și în gospodăria noastră, strig alarmată. Doar nu voiește să ne otrăvească copiii!

Nu-mi răspunde pe dată. Se apropie de mine cu un chip întunecat și obraji albi ca varul din care s-au scurs tot sângele. Fruntea îi devine creață de îngrijorare. Mă privește când pe mine, când hârtia împăturită. Edward nu e niciodată tăcut când știe că există o cale amiabilă iar tăcerea lui îmi transmite un singur lucru: nu există.