Elizabeth

George, duce de Bedford

Pe mese se pun cu mare zor trandafiri albi proaspăt culeși din grădinile palatului, vânatul prins de câțiva dintre cavalerii regali este adus cu mare fală pe un platou înalt din argint gravat și așezat în mijlocul mesei lungi; slujitorii împart tăvile cu prăjituri glasate, fructe zaharisite și altele confiate, platouri mai mici cu plăcinte cu carne, candelabrele sunt aprinse, urcioarele sclipitoare și pline cu vin sunt strategic aranjate iar carnea fragedă și zemoasă este împărțită. Fântâniile arteziene din grădină au fost toate umplute cu vin gustos și acrișor în cinstea sărbătorii și de afară vine un miros îmbătător de iarbă umedă. De îndată ce a revenit, a poruncit o cină fastuoasă, demnă de un cap încoronat, căci regele a revenit. Edward se simte binecuvântat fiind iarăși acasă, alături de mine și de fetele noastre, Elizabeth, Mary și mezina Cecily, de mama și de toți cei care îl iubesc și susțin. Cinăm în familie, cu toții așezați la masa regală în jurul lui Edward, alături de care se află de fratele lui, Richard, cel cu inima loială regelui său. Micuț și negricios dar foarte chipeș, stă așezat la stânga Alteței Sale de unde în timpul mesei îmi oferă uneori câte un zâmbet sfios, dar foarte mândru de ispravele sale. Ducele nu a fost capturat alături de soțul meu și spre surprinderea și neplăcerea lui Warwick, s-a întors împreună cu zeci de trupe în fața porților mari de la Middleham, cerând eliberarea regelui. A mers atât de departe încât a fost nevoit să își întoarcă spatele celuilalt frate, trădătorul George și deși asta nu ajută la schimbarea relației dintre noi în bine, tot ce ne leagă — Slavă Domnului — este în continuare tăria loialității față de monarhul Angliei. Fetele sunt vesele să își revadă tatăl iarăși în capul mesei, pe jilțul său înalt sculptat în lemn, de unde le trimite câte un zâmbet calm, iar Elizabeth îi zâmbește înapoi, dezvelindu-i dinții micuți dintre care riscă să lipsească unul.

Atunci când vorbește, e atent să nu îi scape vreun cuvânt nepotrivit, ca și când ar fi dat deja uitării că două dintre rudele l-au întemnițat, aproape că l-au scurtat de cap și intenționau să îi fure coroana și să îi pună pe fugă familia. Acum sunt amândoi fugari și renegați; sunt sigură că îi va aduce la Londra, le va porunci să se înfățișeze dinaintea lui ca să îi pedepsească pentru crima și nesupunerea lor.

Richard se ridică cu paharul din sticlă venețiană pe jumătate plin cu vin în mână și îl ridică unde toată lumea îl poate vedea.

― Pentru Alteța Sa, regele! Pentru regatul pe care l-ați recuperat și pentru norocul și îndemânarea de care ați dat dovadă ca să vă înfrângeți vrăjmașii. Toate sunt ale tale, Maiestate, încurajează mezinul familiei York, dând paharul pe gât dintr-o singură înghițitură. Toate sunt ale voastre, se corectează cu repeziciune, trăgând o privire fugară și aspră spre mine.

Mă prefac că nu am văzut, însă în sinea mea știu că Richard de Gloucester nu mă acceptă nici măcar acum drept regina lui Edward, deși m-am dovedit fertilă și o soție bună iar datoria de a-l elibera pe rege din mrejlele lui Warwick a fost ca și făcută.

Mama e tăcută și politicoasă, nu scoate un singur sunet revoltător despre faptul că ar fi nemulțumită de perspectivele defunctului ei soț și fiu, nici că a suferit și a fost umilită în fața judecății lui Warwick; se comportă ca și o ducesă regală, ca o femeie care acceptă ororile roții norocului cu la fel de multă îndârjire ca și bucuria câștigului, gustă din fiecare fel de mâncare fără să cumpănească la ce ar putea spune dacă regele ar lua-o la întrebări sau dacă vreunul dintre avocații și consilierii regali ar supune-o unui interogatoriu.

Anthony, care a venit înapoi la Londra din temniță, sporovăiește alături de ea și toți sărbătorim revenirea regelui fără a mai fi lăsați să ne jelim iubiții; când cred că marele festin se încheie cu aplauze răsunătoare de mulțumire, Edward face semn cu mâna spre mine și spre Richard.