Elizabeth

Pentru că te iubesc

                                                         August 1471

Ne aflăm la Worcester, unde regele planifică primirea fetei Neville. În tot acest timp a trăit alături de sora ei și de cumnatul ei, George la Warwick, nu foarte departe de aici. Ferestrele sunt împodobite cu perdele din fir de aur, pe pereți atârnă falnic zeci de stindarde ale Casei de York, mesele sunt poziționate de o parte și de alta a încăperii și curtenii se înghesuie pentru a fi martori la ceremonia de reconciliere. Noi stăm așezați pe tronurile noastre în capătul sălii, sub un baldachin adus chiar de la Westminster. Lângă mine sunt doamnele mele, înafară de mama, căreia i s-a permis să rămână în odaia ei de odihnă. Acum cumnata mea Elizabeth e doamna-șef a femeilor, stând aproape de tronul meu, precum o umbră.

Explozia de trâmbițe anunță sosirea copilei iar atunci când ea se înfățișează din holul întunecat în Sala Mare și strălucitoare cu sora ei, ducesa de Clarence înainte și doamnele ei de companie în spate, cu trena ce alunecă pe pardoseala sălii mari de primire cu mireasmă dulce, ochii i se ingustează precum a unei pisici ce toarce. Aceasta a fost una dintre reședințele familiei Beauchamp și care a fost transferată conților de Warwick prin căsătorie. În copilărie, micuța Anne sărbătorea și dansa aici fără griji, căci tatăl ei încă trăia iar linia lor era încă în grațiile regelui, însă acum pășește apăsat și se mulțumește numai să privească cum din fiica uneia dintre cele mai puternice familii ai țării, a devenit rapid fiica și soția unui trădător. E frumos înveșmântată, cu catifea neagră în loc de albstru închis regal și o bonetă scundă, tipice unei văduve. Pe lângă sora ei, ducesa, care poartă o rochie verde, bogat garnisită cu mătase și pietre prețioase, micuța prizoniera e foarte modestă. Pe chip i se citește pierderea și dorul; dorul pentru tată, teama pentru mamă și pentru siguranța și viitorul ei și dorul de a fi iarăși o copilă liberă și îndrăgită.

Surorile Neville se pleacă adânc spre noi iar printr-un semn al capului, Edward le permite să se ridice. Isabel Neville înaintează în fața surorii ei tăcute în frică, ne aruncă o privire fugară și cu un ton umil cere să vorbească:

— Înălțimile Voastre, Majestate, sora mea vă imploră să o iertați pentru păcatele înfăptuite. E tânără, încă nu a împlinit cincisprezece ani. I s-a supus mamei ei, care a judecat prost, și a trebuit să îi dea ascultare tatălui ei, care v-a trădat. S-a căsătorit în Casa vrăjmașului cu inima rea, lordul meu iar acum e văduva unui impostor.

Glasul îi tremură de sinceritate iar privirea ei iscoditoare trece pe lângă mine precum o săgeată la un turnir. Continuă:

—  Dar vă va jura credință neclintită, vouă și alor voștri!

Se dă la o parte pentru a lăsa la vedere silueta subțire a mezinei familiei, care pășește în locul surorii ei și se pleacă într-o reverență adâncă de unde ezită să se ridice. Aceasta este fiica a cărei existență a fost judecată greșit, cu adevărat. Ultima dată când am văzut-o, m-a slujit pe mine drept doamnă de companie, iar apoi a fost forțată să se căsătorească cu băiatul celei mai înfricoșătoare regine. A fost silită să mărșăluiască și să conviețuiască cu regina Margareta și cu fiul ei, care mai mult ca sigur a tratat-o necuviincios. Totuși, ea are norocul să apară dinaintea noastră și să primească o iertare regală; ea nu mai reprezintă nimic în acest regat decât fiica unui trădător, văduva unui prinț mort și sora unei ducese a cărei soț le-a trădat pe amândouă. Spre deosebire de mine, Edward pare plin de viață. Este înveșmântat în țesătură de aur, precum un soare și nu arată precum un bărbat care tocmai a purtat o luptă sângeroasă, și-a ucis tutorele, iar apoi a condus un marș forțat deznădăjduit spre o altă bătălie pe viață și pe moarte. Iar ea nu arată deloc a prințesă. Voios și plin de bunătate, de parcă încă am fi rămas tovarăși, de parcă ele ar fi încă fetele micuțe ale tatălui lor bogat și iubit și nu niște trădătoare, soțul meu se ridică înaintea ei iar ea face la fel.