Elizabeth

Pierduți

Rămân în fruntea Consiliului Coroanei în locul soțului meu mort și propun ca tânărul prinț, acum moștenitorul tronului, fiul meu, Edward, să fie escortat la Londra cu mare zor de o armată puternică. Mi-e frică pentru siguranța lui și-l vreau alături de mine la Westmnster, vreau să știu că e sub protecția mea. Desigur că nimănui nu-i place să fie condus de o regină, mai ales una pe care n-o doresc iar Hastings insistă să-mi contrazică cu insolență grijile de mamă și văduvă.

— Din ambițiile cui tânărul rege trebuie escortat cu asemenea seriozitate? Împotriva unchiului său, lordul meu, Gloucester? Împotriva lordului Stanley? Bănuiți că nimeni nu-și va respecta jurămintele față de lordul lor, preaiubitul rege Edward?

Neghiobii din odaie mă privesc precum aș fi o prezență fantomatică care-i scârbește iar eu trebuie să joc după propria lor baladă. Nu am putere, fără soțul meu, nu am nici o putere. Sunt mamă și niciunul dintre acești bărbați nu vor știi vreodată cum este să-ți simți băiatul în pericol așa cum simt că este Edward al meu. Știu că am vrăjmași. Mama mi-a spus mereu că o femeie puternică va fi mereu lovită de calomniile celorlalți dar Dumnezeule mare, nici chiar eu nu-mi cunosc dușmanul. Știu numai că băiatul meu este în mare primejdie până ce nu-l voi vedea în fața ochilor mei.

Propunem ca băiatul meu să conducă cu sprijinul consiliului numit de Edward, cu mine în frunte, însă refuz să-i ofer postul de Lord Protector lui Richard, căci știu că dacă aș face-o ar fi precum i-aș înmâna însăși coroana.

Fiul meu Grey, Thomas se lasă luat de mândrie și afirmă lucruri mult prea mărețe chiar și pentru vârsta lui, vorbe care mă fac să-l chem în odaia mea pentru mustrare. Dorința lui pentru Jane Shore îi întunecă mințile și îi alimentează gelozia față de Hastings. Târfa regelui îl slujește acum pe tovarășul soțului meu, cel care acum se fălește cu tânăra metresă care nu-l va iubi niciodată. Avem mult prea mulți dușmani pentru a ne face griji cu cine se culcă femeia aceea.

— Târfa aia e neîmportantă, uită de ea, îi poruncesc cu asprime. I-am scris fratelui tău, Richard și fratelui meu și mi-au spus că vor veni la Londra cât de repede.

Însă cine s-ar fi gândit că Gloucester mă urăște atât de tare?

                                             30 Aprilie 1483

E miezul nopții și toată lumea se strânge în odaia mea personală pentru a ne aduce vești. Sunt vești pe care le-am primit întreaga mea viață: proaste. Mi se spune că băiatul meu Edward a fost răpit în drumul său spre Londra. Fratele meu și băiatul meu Grey sunt luați, de asemenea, precum ar fi arestați și trimiși cine știe unde. Dumnezeule, fiul meu e acum în mâinile dușmanului meu, Gloucester, care a călărit în negura nopții în fruntea unei armate de două mii de brute. El dorește să mă pedepsească cu orice preț, își ia în primire postul de Lord Protector fără ca măcar să fi fost numit! El acționează fără consimțământ. Richard de Gloucester nu este numit de Parlament, ce drept are să-mi răpească fiul? Cum îndrăznește?