Elizabeth

Începutul sfârșitului

                                     Mijlocul lunii August, 1475

Campania soțului meu are parte de pregătiri temeinice, însă ele nu sunt lipsite de piedici. Parlamentul a acceptat și chiar încurajat dorința regelui pentru apelul de susținere dar impozitele acordate sunt acoperite cu avertismente și s-au dovedit dificil de colectat. George, ducele de Clarence a adus cu el o sută douăzeci de bărbați înarmați și o mie două sute de arcași, Richard, ducele de Gloucester a adus chiar mai mult iar armata nu cântărește mai mult de șaisprezece mii de bărbați. Intențiile sale se arată serioase atunci când regele a făcut eforturi să ducă cu el un tren de artilerie formidabil. În Calais s-a înființat la comanda sa o fabrică de turnătorie unde armele vechi și deteriorate sunt topite iar cele noi sunt falsificate și cea mai impresionantă unealtă este un bombardament din fier care poartă numele de Marele Edward de Calais. Printre armele comandate din Flandra se numără și o serpentină din fier lungă. Bunul meu soț a avut așteptări mărețe, dar a fost dezamăgit și umilit. A fost lăsat singur pe câmpul de luptă precum un câine și trădat de oamenii pe care-i credea aliați. Edward al meu a fost trădat de bărbații cu care nădăjduia să pătrundă în regatul Franței și să iasă de acolo cu o cunună de flori pe cap și cu o victorie splendidă. Ducele de Bretania nu a intervenit, contele de St. Pol l-a trădat iar ducele de Burgundia a fost mult prea ocupat cu un război minor din Germania. Fratele meu, Anthony, a fost trimis pentru a-l convinge să lupte pentru Edward, așa cum odinioară promisese, însă ducele a fost neînduplecat, ceea ce l-a înfuriat pe rege. Când ducele s-a hotărât să apară, el a venit numai cu o micuță gardă de corp, ridicând din umeri precum s-ar scuza că armata sa a rămas în est în Lorreaine.

El îmi scrie:

„Preascumpă soție,

Mă tem că te întâmpin cu vești proaste. Campania din Franța se dovedește a fi dezastruoasă. Consilierii m-au îndemnat să mă retrag din Franța numaidecât, însă ducele Carol a propus să-mi conduc armata spre est, la Péronne și apoi spre Franța. S-a convenit ca, contele de St. Pol mi-ar putea oferi o bază la St. Quentin. Regele Louis se aștepta la un atac în Normandia iar toate forțele sale au rămas acolo. De asemenea, ducele m-a sfătuit că odată cu baza la St. Quentin, aș putea controla Champagne și Rheims, unde voi fi încoronat și acceptat drept rege al Franței. Scumpa mea Elizabeth, mi-e greu să-ți spun cât de tare ne-am înșelat. Armata mea a fost primită cu focuri și violență. Contele de St. Pol m-a trădat iar acum ducele Carol a închis porțile orașelor sale pentru armata mea. Mi s-au refuzat bazele promise iar acum suntem singuri și neajutorați. Fără sprijinul celor care m-au trădat nu pot lupta cu armata regelui francez. Va fi o minune dacă voi ajunge acasă viu, căci trăiesc printre câini cu fețe omenești și numai Dumnezeu ne mai poate ajuta. Fii cu băgare de seamă, dragostea mea, tot ce te pot ruga acum este să te rogi pentru sufletul meu.

                                                                                                  Unicul rege al Angliei,

                                                                                                                     Edward Rex."

Mă simt atât de deznădăjuită încât cred că voi plânge. Cum îndrăznesc ei să facă una ca asta? Ce anume va face Edward acum? Dacă el moare, nu voi fi nevoită să fug în Flandra, căci voi domni drept regentă, însă Dumnezeule mare, nu lăsa asta să se înfăptuiască! Nu-mi lăsa bărbatul să moară, nu-l conduce spre moarte, călăuzește-l spre casă, spre brațele mele, căci aici e locul lui. Ce le voi spune copiiilor mei? Atunci când se strâng în jurul jilțului din odaia mea pe care mă odihnesc, nu e nevoie să le spun că tatăl lor este în pericol de moarte datorită aliaților lui cei lași, căci privirea pe care mi-o arată îmi spune că ei știu deja. Elizabeth, care acum are nouă ani, mă ia de mână și printr-un gest galant, se apropie de mine și-mi șoptește: