Moștenirea lui Army

Capitolul 7

Army

            Aerul e umed și greu, iar seara se așterne plăcut. Am așteptat înăuntru o clipă, ascultând sunetele înăbușite ale sirenelor atât de familiare pentru mine în toți acești ani. Şi totuşi, ar trebui să o perpelesc pe femeia aceasta pentru întârzierea ei. Repetată. Devine un obicei sinistru.

            — Ce cauți aici?

            Mi-am ridicat ochii ca să descopăr o foarte surprinsă Caitlin, încremenită în ușa elicopterului. N-am putut să mă abțin să nu zâmbesc. Era ziua mea norocoasă. Mi-am ridicat ochii și i-am studiat sânii, apoi restul corpului prin rochia ei neagră, mulată. Cristoase, arată bestial! Când mi-am ridicat din nou privirea, ochii ei deveniseră cât farfuriile. Pe bune, femeia avea cei mai seducători ochi albaștri-verzui.

            — Încântat să te revăd, Caitlin.

Ea-și îngustă ochii.

            — Ar fi trebuit să îmi dau seama că ești un psihopat.

Am râs.

            — Nu chiar.

            — Cum crezi că se poate defini o atitudine diametral opusă, de la o reacție agresivă la una..

            — Da?

            — Ăăăh, pur sexuală..

            Rânjesc. Oh, era fantastică.

            — Ai două minute, spune amenințătoare.

            — Dacă trebuie, te pot rezolva și în două minute.

            — N-o să fac sex cu tine, dacă pentru asta ai venit singur aici.

            M-am ridicat și mi-am întins mâna pe obrazul ei neted. Am micșorat distanța dintre noi, dându-i o șuviță de păr de după ureche. Dregându-și glasul, m-a împins de lângă ea, aşezându-se pe bancheta din spate. Perfect, era unde mi-o doream. Și cu obrajii îmbujorați. Voiam să știu exact cât de departe avea să se întindă îmbujorarea aceea pe corpul ei perfect.

            — Cele două minute au trecut, acum începe acțiunea.

            — Ce? exclamă ea.

            — Pentru că vădit am greșit faţă de tine în acea zi, vreau să mă revanșez.

Neîncrederea de pe chipul ei mă amuză.

            — Vreau să îți arăt ceva frumos.

            — Nu, mulțumesc, mă întrerupe ea.

            — Calmează-te, spun pornind motorul. Arăți de parcă ai fi gata să leșini. Ai mâncat ceva la prânz?

            — Nu crezi că niște scuze ar fi suficiente? mă întrerupe ea.

            — Nu sunt fanul vorbelor lungi și dulci, prefer faptele. Vino lângă mine.

Oftează încet.

            — Haide, spun încurajator. Eu am mâncat la prânz și e adevărat că foarte bine te-aș putea devora, dar trebuie să mai și pilotez.

            —Army! îmi spune printre dinți amenințător.

            — Caitlin!

            Îi susțin privirea și zâmbesc mulțumit când se așază aproape de mine.