Capitolul 26

6.4K 413 35
                                    

Caitlin

M-am rotit și m-am studiat în oglindă, mulțumită de ținuta aleasă și de îmbunătățirile pe care stilistul le adusese feței și părului meu. Rochia albă, cu un decolteu suficient cât să îți aprindă imaginația, îmi accentuează pielea fină de pe gât și claviculă și se mulează perfect pe trupul meu, până imediat peste genunchi. Nu e câtuși de puțin indecentă, începând de la această culoare de un alb virginal, iar părul îmi cade în bucle mari pe spate. Provocarea a fost cu atât mai mare, cu cât Army acceptase, fără nicio reţinere, participarea la petrecerea de ziua Rebeccăi; ceea ce mă făcuse să mă întreb, dacă ar accepta în aceeaşi manieră, participarea la activitățile pe care le desfășuram cu copiii centrului. Și pe cât îmi propuneam să mai aștept cu această chestiune, cu atât mă vedeam întrebându-l mai devreme.

— La ce oră începe petrecerea?

Mă rotesc și îl zăresc în prag. Îmi taie răsuflarea, ca de fiecare dată. Și cum să nu o facă, când pantalonii ușor eleganți îi conturează perfect picioarele lungi, fundul, iar cămașa casual albă vine într-un contrast delicios cu tenul ușor închis, părul negru..Frână, Caitlin! Trebuie să mai şi mergi.

— La opt, mi-am dres eu vocea.

— Atunci mai e timp.

— Army..

Nu de-alta, dar se îndreaptă spre mine cu acea privire de prădător. Iar eu victim şi beneficiar, deopotrivă. Înghit în sec și mă feresc atingerii sale.

— Îmi strici coafura, rochia se va șifona, am încercat eu.

— Alegem o poziție care să nu le incomodeze.

— Army.., șoptesc.      

— Întoarce-te.

Vocea lui liniștită a rupt tăcerea și mi-am îndreptat spatele, cu ochii ațintiți înainte. Evident că m-am întors. Simt cum îmi mângâie coapsele cu palma răsfirată și apoi cum degetul lui mare îmi atinge pielea delicată a pântecului. Mi-am regăsit privirea într-a lui, care se uită intens la mine.

— Army, te rog..înainte să merg la coafor...

Mi-ai tras-o de n-am mai știut de mine și am fost ușurată că șoferul a fost disponibil să mă conducă la salon și asta pentru că era sâmbătă. Nesățios era puțin spus pentru acest bărbat fascinant, mai ales că în timpul săptămânii, când programul îmi era încărcat, lucram și în schimbul trei pentru soțul meu. Nu că m-aș plânge, doar că mă face să mă întreb dacă vreodată va scădea această intensitate. Clar nu mi-o doream. Acum îi înșiram toate aceste motive pentru că știu că doar el avea puterea de a ne opri.

— Apropo, m-am tot ţinut să te întreb, spune, adulmecându-mi urechea, fiori străbătându-mi șira spinării.

— Da? am îngânat.

— Când ar trebui să-ţi vină?

Încremenesc.

— Poftim?

— Ne-o tragem în fiecare zi, de nenumărate ori și suntem de ceva timp împreună..

Mi-am simţit obrajii grena.

— Zilele acestea, spun și îmi feresc privirea. Data trecută când .., eram certați.

— Ah, Slavă Domnului, mă gândeam că..

— Ce? întreb privindu-l.

— Nimic, doar că o sarcină e ultimul lucru pe care mi l-aş dori.

O sarcină e ultimul lucru pe care mi l-aş dori! Cuvintele mă lovesc cu o forță incredibilă, aducând cu ele o grămadă de alte întrebări, la care voiam răspunsuri. Şi totuşi nu pot să nu insist. Poate n-am înţeles bine.

Moștenirea lui ArmyWaar verhalen tot leven komen. Ontdek het nu