Moștenirea lui Army

Capitolul 27

Caitlin

— Noroc că te mai vede lumea prin presă că altfel.., zice Maria şi se opreşte, aproape holbându-se la mine.

— Ce e? a întrebat apoi cât mai natural.

— Nimic, spun. Cafea?

— Te rog.

Se aşază pe scaunul biroului, dar nu mă slăbeşte din priviri.

— În presă, totul părea roz , m-a citit ea.

— Nu a fost niciodată roz, am zis eu. Mai degrabă roșu.

— Din ăla aprins, continuă ea.

— Mda, n-am mai stat s-o combat eu şi i-am întins cafeaua, pe când mă aşezam.

— Ești cam întoarsă.

— Sunt pe stop.

— Atât? m-a iscodit ea.

— Nu, dar restul e în van. Până să și vorbesc.

— Crezi? Poate că un sfat, atenţie înţelept, nu bătrânesc, te-ar ajuta, mă tachinează ea.

Sorb o gură de cafea, înainte de a spune:

— M-am îndrăgostit de Army.

Soarbe liniștită din cafea, jucându-se cu nervii mei.

— I-ai spus asta?

— Nu! sar eu. Cum să fac asta?

— Bun.

— Bun? mi-am dat ochii peste cap.

— Din păcate, nu doar potențialul imens pe care îl ai în fața lui, te ajută să îl revendici pe Army. E de durată și implică mult mai multe bătălii. Pe toate fronturile.

Îmi așez bărbia în palmă și o îndemn să continue.

— Caitlin, Army nu a mai fost implicat în nicio altă relație serioasă până acum. Mai mult, nici nu cred că știe să facă diferența dintre dragoste și sex.

— Chiar așa, bietul de el, murmur sarcastic.

— Ceea ce vreau să spun, nu se referă la sex. Caitlin, bărbatul ăsta nu știe ce e iubirea, pentru că nu a primit vreodată dovezi în sensul acesta. A avut parte de acces nelimitat la trupurile femeilor cucerite de frumusețea lui, însă niciodată la inimile lor.

— Pentru că nu își dorește! pufnesc eu.

— De unde știi?

—Maria, nu vrea copii, nu se gândește la altă căsătorie.. și..

— Păi da, el încă nu știe ce se întâmplă cu viața lui.

— Aah, bravo. Mai mult decât perfect pentru Caitlin.

— Nu, scumpo. Aici intervii tu. Mai ții minte prelegerile despre faptul că ar trebui să fii o curvă și în viață..?

— Cum să uit? Așa mi-am pierdut virginitatea, am murmurat sarcastic.

— Scopul scuză mijloacele, zice ea. Așadar, care e problema?

— Nu ți-am zis?

— Nu vrea copii, o familie?

— Da, ți se pare puțin?

— Nu, e prea mult.

— Maria, ești incorigibilă.

— Caitlin, respiră! În primul rând, vreau să o luăm treptat. Nu poți să crezi că te vei trezi într-o dimineață cu un Army pasional și dispus să te umple de bebeluși. Mă rog, cu siguranță, depune eforturi în sensul ăsta, aproape că mă tachinează ea.